Plângere contravenţională. Sentința nr. 287/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 287/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 7247/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 287/2013
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. I. Ș.
Grefier G. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta P. E. împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 18.05.2012 de intimat I.P.J. B. - SECȚIA 1 POLIȚIE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile. Se prezintă martorul asistent la întocmirea procesului – verbal, B. D..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a audiat martorul asistent la întocmirea procesului – verbal, B. D., sub prestare de jurământ, declarații consemnate și atașate la dosar.
Instanța, având în vedere lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Nemaifiind alte cereri și având în vedere faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ /28.05.2012, petenta P. E. a solicitat anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 18.05.2012 de intimat I.P.J. B. - SECȚIA 1 POLIȚIE. În subsidiar, a solicitat aplicarea unui avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că din anul 2009 este montat sistem tehnic de alarmare marca CERBER ce este certificat să reziste la efracție. Nu are obligația de a întocmi proiect tehnic de instalare a sistemului de alarmă și nici de a aplica folie antiefracție. Agentul de poliție i-a adus la cunoștință că va fi sancționată contravențional pentru că un senzor de prezență nu funcționează în parametri normali. Sistemul de alarmare a funcționat de la montaj și nu au fost probleme privind funcționalitatea lui. A montat folie antiefracție.
Plângerea a fost formulată în termen legal, conform art. 31 alin.1 din OG2/2001 și este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art.36 din OG2/2001.
Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.
În drept, au fost invocate prevederile art.115-118 C.p.c., art.52 lit.e din Legea nr.333/2003 și art.21 alin.3 din O.G.nr.2/2001.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri. De asemenea, a fost audiat martorul asistent la întocmirea procesului-verbal, B. D., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 18.05.2012 de intimat I.P.J. B. - SECȚIA 1 POLIȚIE, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei, în temeiul art.52 lit.e, art.60 lit.f și art.61alin.1 lit.b din Legea nr.333/2003, întrucât în data de 13.05.2012, la punctul de lucru al . din mun. B., ., jud. B., în calitate de administrator, nu a asigurat executarea amenajărilor instalațiilor necesare desfășurării serviciului de pază, precum și introducerea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice, punctul de lucru fiind spart și fiind sustrase bunuri prin efracție.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta întrunește cerințele prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Conform art.2 din Legea nr.333/2003, „ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora”.
Potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, „în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate”.
Totodată, potrivit art.52 lit.e din Legea nr.333/2003, „conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații: asigură executarea amenajărilor și a instalațiilor necesare desfășurării serviciului de pază, precum și introducerea, întreținerea și menținerea în stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătură, de pază și de alarmă împotriva efracției”. Conform art.60 lit.f, încălcarea art.53 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 lei la 5000 lei, potrivit art.61 lit.b.
Din raportul nr._/13.05.2012(fila 21), rezultă că societatea este prevăzută cu sistem acustic de alarmă, care în momentul producerii evenimentului nu s-a declanșat. Acest aspect rezultă și din factura nr.4375/24.05.2012, depusă de petentă la fila 10, din care reiese înlocuirea acumulatorului.
Așadar, sistemul de alarmă nu era funcțional la momentul producerii spargerii punctului de lucru, obligația întreținerii în stare de funcționare a sistemului tehnic revenind petentei, în calitate de administrator al societății, conform art.52 lit.e din Legea nr.333/2003.
În consecință, instanța reține că agentul constatator a realizat o corectă încadrare juridică a faptei reținute în sarcina petentei.
Cu toate acestea, instanța apreciază că agentul constatator nu a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicate, deși s-a orientat spre minimul amenzii contravenționale prevăzut de lege pentru fapta constatată. Instanța apreciază că, prin raportare la gravitatea concretă a faptei comise, sancțiunea amenzii contravenționale este mult prea aspră, astfel încât în temeiul art.7 din O.G.2/2001, va admite plângerea în parte și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea avertismentului. În aplicarea sancțiunii avertismentului, instanța a reținut și faptul că petenta a instalat ulterior controlului folie antiefracție(fila 6) și a remediat situația senzorului defect(fila 10). De asemenea, fapta prezintă o gravitate mai redusă decât aceea de nu avea instalat deloc sistem de alarmare în caz de efracție, în cauză fiind vorba de o defectare a unui senzor.
În baza art.7 alin.1 din O.G.2/2001, i se va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și i se va recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile Legii 333/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petenta P. E., domiciliată în mun. B., ., ., județul B., împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 18.05.2012 de intimat I.P.J. B. - SECȚIA 1 POLIȚIE.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.01.2013.
Președinte, R. I. Ș. | ||
Grefier, G. P. |
Tehn. Ș.R.I./P.G.
25.01./25.01.2013
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5999/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3357/2013. Judecătoria... → |
---|