Plângere contravenţională. Sentința nr. 4281/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4281/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 3895/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4281/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C.
Grefier M. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent M. I. și pe intimat I. B. ( PV . -_), având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde petentul M. I., XC_, cnp_, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuție competența de soluționare a cererii.
Petentul M. I. arată că instanța este competentă să soluționeze plângerea.
Instanța, în baza art.118 alin. 1 din OUG 195/2002, constată că este competentă din punct de vedere material, teritorial și general să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.
Întrebat fiind de instanță dacă are excepții de invocat, petentul arată că nu are excepții.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Instanța încuviințează pentru petent și intimat proba cu înscrisuri.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească.
Având în vedere că intimatul a solicitat judecata în lipsă și petentul nu solicită fixarea unui nou termen pentru dezbaterea fondului, instanța acordă cuvântul pe fond.
Petentul M. I., pe fond, solicită anularea procesului verbal deoarece pentru aceeași faptă s-au emis două procese verbale de contravenție, la date diferite.
Instanța reține cauza spre soluționare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.03.2013 sub nr._, petentul M. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 24.02.2013 încheiat de către Poliția Municipiului B..
În motivarea plângerii, a arătat că pentru aceeași faptă s-au întocmit două procese verbale de contravenție.
În drept, au fost invocate prevederile OG 2/2001.
La plângere au fost anexate înscrisuri.
Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit Art.36 din OG nr. 2/2001.
Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea plângerii.
În drept, intimatul a invocat Art.115-118 Cod procedură civilă,HG 1391/2006, OUG 195/2002 și OG 2/2001.
În susținerea celor menționate în întâmpinare, intimata a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului-verbal.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . CB nr._ din 24.02.2013 încheiat de către Poliția Municipiului B., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, în temeiul Art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, întrucât la data de 09.11.2012, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare, astfel încălcând dispozițiile Art. 135 lit. h din HG 1391/2006.
Instanța constată că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut de Art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
Potrivit Art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Cu privire la motivul invocat de către petent, respectiv eliberarea a două procese verbale de contravenție pentru aceeași faptă, instanța apreciază că aceasta reprezintă o cauză de nulitate absolută virtuală a procesului verbal contestat, care este condiționată de dovedirea unei vătămări.
Față de faptul că petentul a fost sancționat pentru aceeași faptă și prin procesul verbal de contravenție nr._/23.01.2013 depus la dosar, față de prevederile Art. 5 alin. 7 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare, instanța constată că aplicarea de două ori a unei sancțiuni principale pentru aceeași faptă produce părții o vătămare, iar înlăturarea acestei vătămări nu este posibilă decât prin anularea procesului-verbal ulterior.
Prin urmare, văzând prevederile Art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională și, pe cale de consecință, va anula procesul-verbal contestat și va exonera petentul de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul M. I. domiciliat în loc. B., ..14, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata Poliția Municipiului B., Biroul Rutier.
Anulează procesul verbal . nr._ din 24.02.2013 încheiat de către Poliția Municipiului B., exonerând petentul de plata amenzii.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 Mai 2013.
Președinte, D. C. | ||
Grefier, M. T. |
Red. D.C. 26 Iunie 2013/Tehnored. M.T. 27 Iunie 2013 4 ex.
← Fond funciar. Sentința nr. 3499/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4280/2013.... → |
---|