Plângere contravenţională. Sentința nr. 4284/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 4284/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 4099/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚ CIVILĂ Nr. 4284/2013

Ședința publică de la 28 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C.

Grefier M. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent R. D. - S. și pe intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Având în vedere lipsa părților se lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, având în vedere că s-a solicitata de către ambele părți judecarea cauzei în lipsă, verificându-și competența de soluționare a cauzei, constată că în baza art.32 al.2 din OG 2/2001 este competentă din punct de vedere material, teritorial și general să soluționeze prezenta cerere, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 08.03.2013 sub nr._, petentul R. D. - S. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/25.02.2013 încheiat de către I.S.C.T.R.

În motivarea plângerii, aceasta nu a contestat fapta reținută în sarcina sa prin procesul verbal sus-menționat, însă a solicitat aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

În drept, plângerea nu a fost întemeiată.

Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit Art.36 din OG nr. 2/2001.

Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.

În drept, intimatul a invocat Art. 205-208 Cod procedură civilă, OG 37/2007 și OG 2/2001, Ordinul MTI 995/2011.

În susținerea celor menționate în întâmpinare, intimatul a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului-verbal.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/25.02.2013 încheiat de către I.S.C.T.R., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei, în temeiul Art. 9 alin. 1 lit. e din OG nr. 37/2007, întrucât la data de 25.02.2013 în urma controlului efectuat în trafic la 25.02.2013, în localitatea Bacău, . al auto cu nr. de înmatriculare_, a prezentat din aparatul tahograf o diagramă ce nu avea completat locul de plecare, astfel încălcând dispozițiile Art. 8 alin. 3 pct. 15 din OG nr. 37/2007.

Instanța constată că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut de Art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

Potrivit Art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei sale, instanța reține următoarele:

Potrivit Art. 1 din OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege. Deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară, în concordanță cu Art. 34 din OG nr. 2/2001. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28; cauza Västberga taxi Aktebolag și Vulic v.Suedia, paragraf 113, iulie 2002). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din data de 7 septembrie 1999, cauzaI. P. c. României, hotărârea din data de 28 iunie 2011). Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Conform Art. 1 din OG 2/2010, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege [...].

În concordanță cu Art. 8 alin. 3 pct. 15 din OG nr. 37/2007:

Următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții:

…………..

15. necompletarea pe diagrama tahograf a datelor privind locul de plecare și de sosire;”,

iar potrivit Art. 9 alin. 1 lit. e din OG nr. 37/2007:

Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează:

….

e) cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei - faptele prevăzute la alin. (3) pct. 1 - 12, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, și faptele prevăzute la alin. (3) pct. 13 - 19, aplicabilă conducătorului auto.”

În privința faptei consemnate în procesul verbal de contravenție, instanța reține că petentul nu a contestat temeinicia procesului verbal de contravenție.

În raport de conduita generală a petentului, de pericolul social concret al faptei acestuia, apreciat ca a fi redus, de faptul că acesta este la prima abatere de acest gen, instanța apreciază că pentru realizarea rolului educativ al sancțiunii contravenționale, avertismentul este suficient.

Instanța are în vedere și dispozițiilor Art. 5 alin.5 și Art. 21 alin.3 din OG 2/2001, care prevăd că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că urmează a constata că sancțiunea contravențională aplicată excede pericolului social concret.

Având în vedere dispozițiile Art. 7 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, care prevăd că avertismentul se poate aplica dacă fapta este de o gravitate redusă, inclusiv în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune, instanța va admite în parte plângerea formulată de petent și, în consecință va înlocui cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului.

Instanța va menține în rest procesul verbal contestat.

Va atrage petentului atenția asupra prevederilor Art. 7 din OG nr. 2/2001, recomandându-i-se ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petent R. D.-S. domiciliat în B., ..1, ., în contradictoriu cu intimata I.S.C.T.R. cu sediul în București, ..38, sector 1.

Dispune înlocuirea cu avertisment a încheierii amenzii aplicate prin procesul verbal . nr._/25.02.2013 încheiat de către I.S.C.T.R.

Menține celelalte prevederi ale procesului verbal menționat.

Atrage atenția petentului asupra dispozițiilor art.7 din OG 2/2001 în sensul de a respecta pe viitor prevederile legale.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 28 Mai 2013.

Președinte,

D. C.

Grefier,

M. T.

Red. D.C. 28 Iunie 2013/Tehnored. M.T. 8 Iulie 2013 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4284/2013. Judecătoria BACĂU