Plângere contravenţională. Sentința nr. 4673/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4673/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 3771/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4673/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier L. G.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petent B. VILCU R. I. CU S. A. LA C. AV P. L. A. și pe intimat I. B.. SERVICUL RUTIER - PV . nr._ din 24.02.2013, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 07.06.2013, discuțiile fiind consemnate în încheierea din aceiași zi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 04.03.2013, petentul B. V. R. I. în contradictoriu cu intimatul I.P.J.B.-SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.02.2013.
În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 24.02.2013 pe raza localității Maracineni a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință că a încălcat viteza legală motiv pentru care i s-a reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 3 luni. Petentul a mai arătat că nu este cu putință ca viteza cu care rula să fi fost 103 km/h cum a fost consemnat în procesul verbal.
Sub aspectul nulității procesului verbal contestat, petentul a mai arătat că în cuprinsul acestuia nu este indicat modelul și . radar utilizat în efectuarea măsurătorilor și nici numărul de înmatriculare al autoturismului pe care acesta este instalat. Sub același aspect, petentul a mai arătat că întrucât mașina poliției pe care era instalat aparatul radar se deplasa din sens invers, conform art.4.4. din NML 021-05, solicită anularea procesului verbal contestat dacă aparatul radar nu era destinat efectuării de măsurători în mișcare.
Petentul a mai arătat că agentul constatator nu a menționat și consemnat în procesul verbal, valorile de toleranță și abatere ale aparatului radar conform art.3.3 din NML 021-05.
În dovedire, petentul a depus în copie procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.02.2013 fila 6.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Intimata legal citată a formulat întâmpinare pe care a depus-o prin serviciul registratură la data de 16.04.2013 prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în favoarea Judecătoriei B. prin raportare la locul săvârșirii pretinsei contravenții cât și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a sa.
La termenul din 07.06.2013, instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în favoarea Judecătoriei B. și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a intimatei, asupra cărora a rămas în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin procesul-verbal de constatate a contravenției . nr._ din 24.02.2013 emis de intimatul Inspectoratul Județean de Poliție B. în localitatea Mărăcineni, județ B., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 675 lei și cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru încălcarea unor dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002.
La termenul de astăzi, verificându-și competența în soluționarea cauzei potrivit prevederilor art.131 Cod procedură civilă, instanța a constatat că intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a sa.
În ceea ce privește ordinea în care vor fi soluționate cele două excepții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură cât și asupra acelei excepții care are un caracter dirimant; în fapt excepția care va fi soluționată cu prioritate, în temeiul art.248 Cod procedură civilă, apare ca fiind cea a necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., excepție de procedură, dirimantă și absolută, pe care o va admite, în condițiile în care nu se poate realiza nicio analiză în dosarul cauzei asupra fondului sau asupra unei alte excepții, atât timp cât instanța nu este competentă; pentru toate acestea, având în vedere soluția care se va da asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., nu se mai impune analiza excepției lipsei de calitate procesuală pasivă a I. B., excepția de fond, absolută și dirimantă.
În fapt, intimata a constatat ca fiind săvârșită prezumtiva contravenție de către petent în localitatea Mărăcineni, județul B..
În drept, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Potrivit dispozițiilor art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice coroborat cu art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost constatată săvârșirea contravenției.
Aceste dispoziții au caracter de normă imperativă de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin voința lor, competența teritorială fiind exclusivă în materie contravențională, după cum rezultă din interpretarea art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 coroborat cu art. 129 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
Pentru toate acestea, având în vedere locul săvârșirii pretinsei contravenții reținute în sarcina petentului, localitatea Mărăcineni, județul B., competența de soluționare a prezentei plângeri contravenționale aparține Judecătoriei B., potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile H.G. nr. 337 din 9.06.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, Judecătoria B. nefiind competentă teritorial să judece prezenta cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 132 alin.3 din codul de procedură civilă raportat la art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 și art.32 alin.1 din Og nr.2/2001, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. invocată prin întâmpinare de către intimat, și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de către intimată prin întâmpinare.
Declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. V. R. I., CNP_ cu domiciliul în București, ..15, ., ., București și cu sediul ales la cabinet avocat L. A. Pâncescu cu sediul în B., ., județul B. în contradictoriu cu I.P.J.B.-SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE cu sediul în ..3-5, județul B. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 24.02.2013, întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean B., în favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
A. E. L. L. G.
Red. E.-17.06.2013
Tehno. LG-17.06.2013
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1382/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|