Plângere contravenţională. Sentința nr. 4844/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4844/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 3351/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4844/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BACĂU ( P.V. . NR._/23.07.2012, PL NR._/6.09.2012, PL NR._/31.08.2012 ) și pe intimat N. I., având ca obiect plângere contravenționala înlocuire amendă cu muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: petent - POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BACĂU ( P.V. . NR._/23.07.2012, PL NR._/6.09.2012, PL NR._/31.08.2012 ) - intimat - N. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, raportat de locul săvârșirii contravenției – respectiv .> Instanța admite proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reținere spre soluționare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul_ la data de 22.02.2013 pe rolul Judecătoriei Bacău petentul Poliția L. a municipiului Bacău a solicitat în contradictoriu cu intimatul N. I. înlocuirea amenzii contravenționale aplicate acestuia cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat faptul că pe data de 23.07.2012, intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei pentru o contravenție prevăzută de Legea 61/1991 prin procesul verbal . nr._ încheiat de Poliția L. a mun. Bacău, la data de 06.09.2012, intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei pentru o contravenție prevăzută de Legea 61/1991 prin procesul verbal . nr._, iar la data de 31.08.2012 a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei pentru o contravenție prevăzută de Legea 61/1991 prin procesul verbal . nr._ și întrucât nu există posibilitatea executării silite se propune înlocuirea amenzii cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În drept, au fost invocate prevederile art. 9, art. 391 din O.G. 2/2001 modificată prin legea 293/2009 și Decizia Curții Constituționale 1354/10.12.2008.
Petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea de transformare a amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. 2/2001.
În probațiune petentul a depus la dosar originalul procesului-verbal PL nr._, (fila. 7), adresa emisă de Primăria Colonești (fila 16).
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul- verbal . nr._/23.07.2012, întocmit de Poliția L. a municipiului Bacău, jud. Bacău, intimatul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 23 din Legea 61/1991.
Nefiind exercitată calea plângerii contravenționale în termen de 15 zile de la data înmânării procesului verbal, actul sancționator constituie titlu executoriu conform dispozițiilor art. 37 din O.G. 2/2001.
În drept, conform OG nr. 2/2001, art. 391, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată, pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.
Având în vedere starea de fapt prezentată și dispozițiile legale pertinente instanța reține că sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității. D. pentru care, în condițiile în care numărul mediu de ore prestate lunar de un angajat este potrivit legii de 176 (22 zile, media zilelor lunare lucrătoare înmulțite cu 8, numărul orelor de lucru zilnice), echivalentul unei ore de muncă prin raportare la salariul minim brut lunar pe economie, în prezent 750 lei, este de aprox.4 lei.
Împărțind amenda contravențională de 100 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/23.07.2012, cât are de achitat, la acest echivalent orar rezultă un număr de 25 de ore.
În cauză, intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii în tot sau în parte, iar din adresa emisă de Primăria comunei Colonești rezultă că acesta nu are venituri sau bunuri urmăribile și nu există posibilitatea încasării debitului și executării silite.
Instanța reține că în situația în care este posibilă executarea silită a contravenientului mobiliară, imobiliară, prin poprire etc., amenda contravențională nu se poate înlocui de instanță cu prestarea activității în folosul comunității; însă în speță există tocmai imposibilitatea executării silite a intimatului.
Față de aceste considerente, avându-se în vedere cuantumul amenzii aplicate si limita maximă de ore de muncă în folosul comunității stabilită de art. 9 alin. 1 și 2 din O.G. 2/2001 modificată și completată prin Legea 352/2006, instanța va admite cererea petentului Poliția municipiului BACĂU, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din 23.07.2012 încheiat de Poliția locală a municipiului Bacău cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 25 de ore, pe raza localității de domiciliu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petenta POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BACĂU în contradictoriu cu intimatul N. I. domiciliat în com. Colonești, ..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 100 lei aplicate intimatului prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din 23.07.2012 încheiat de Poliția locală a municipiului Bacău cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 25 de ore, pe raza localității de domiciliu .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Bacău.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.
Președinte, M. D. | ||
Grefier, E. C. |
Red. DM/dact.CE/4 ex.
19.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4071/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1950/2013.... → |
---|