Plângere contravenţională. Sentința nr. 4969/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 4969/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 4181/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4969/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. Țimiraș

Grefier E. T.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent V. M. LA C. AVOCAT L. P. și pe intimat I. J. DE POLITIE IAȘI PROCES VERBAL . NR._/06.03.2013, având ca obiect plângere contravenționala .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent avocat P. L., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Bacău.

Petentul, prin apărător este de acord cu excepția invocată de instanță.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând

Legal investita cu soluționarea cauzei de fata, instanța retine următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Bacău la data de 12 03 2013 și înregistrată sub nr._ petentul V. M. a formulat in contradictoriu cu intimata Inspectoratul Județean de Poliție Iași plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/06 03 2013.

Plângerea este scutita de plata taxei de timbru.

In motivarea plângerii petenta arata in esența ca nu se face vinovat de fapta reținuta in sarcina sa.

Organul constatator, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, contravenția fiind săvârșită in municipiul P., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

La termenul de astăzi instanța a pus in discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, excepție care urmează a fi analizată cu prioritate potrivit dispozițiilor art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă și a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Analizând procesul verbal încheiat de către agenți constatatori din cadrul IPJ Iași, instanța reține ca locul săvârșirii faptei este DE 583, la km 39+400, zonă aflată in circumscripția Judecătoriei P. potrivit susținerilor intimatei, necontestate de petentă.

Față de cele arătate, in temeiul art. 132 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău și a declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Bacău.

Declină competenta de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei P. privind pe petent V. M. la C. Avocat L. P. ., jud. Bacău în contradictoriu cu intimat Inspectoratul Județean de Poliție Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013

Președinte,

C. C. Țimiraș

Grefier,

E. T.

E.T. 01 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4969/2013. Judecătoria BACĂU