Plângere contravenţională. Sentința nr. 5302/2013. Judecătoria BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5302/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 19-07-2013 în dosarul nr. 5199/866/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5302/2013
Ședința publică de la 19 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. D.
Grefier C. L. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent . SRL și pe intimat I. I. TERITORIAL NR.3, având ca obiect.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 28.06.2013, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 12.07.2013 și ulterior la data 19.07.2013.
INSTANȚA
- deliberând –
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ /23.11.2012, petenta S.C. D. T. & CENTER S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 19.10.2012 de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – I. de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea acestuia și exonerarea de plata amenzii.
În motivare, petenta a arătat că pin procesul-verbal menționat s-a reținut că la data de 19.10.2012, ora 1950, pe DN 2, km 293 + 500 m, în localitatea B. V., județul Bacău a fost oprit și verificat în trafic ansamblul format din autoutilitara marca M., cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca VANHOOL, cu nr. de înmatriculare_, deținut și utilizat de S.C. T. & Center S.R.L., configurația A2S3, condus de C. I. R., care efectua transport rutier de mărfuri agabaritice pe ruta Liești – T. – Tișița – Bacău – P., conform CMR/19.10.2012 și avizului de însoțire a mărfii ., nr. 059/19.10.2012, fiind încărcat cu 42 bucăți șină cale ferată 15 m și 4 bucăți șină cale ferată de 12 m. Se menționează de agentul constatator că s-ar fi constatat nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997, prin efectuarea transportului cu vehicule rutiere înmatriculate în România pe drumurile publice cu depășirea dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2și nr. 3, prin efectuarea transportului agabaritic, fără AST. În acest sens, se reține că în urma măsurătorilor
efectuate cu ruleta din dotare, în prezența conducătorului auto s-ar fi constatat depășirea gabaritului în lungime de 18,70 m, fără a poseda AST.
Procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate, deoarece a fost încheiat la o dată ulterioară constatării contravenției. Deși se menționează că data întocmirii este 19.10.2012, că reprezentantul legal al societății nu este de față la momentul întocmirii și, astfel nu a putut formula obiecțiuni, procesul-verbal de afișare atestă împrejurarea că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat la data de 09.11.2012. Nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului și de a consemna distinct acele obiecțiuni, deși atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal, nu același lucru operează în privința neconsemnării și neatestării împrejurărilor de către un martor.
Totodată, procesul-verbal a fost încheiat la sediul agentului constatator, la o dată ulterioară constatării, deoarece nu putea fi martor chiar conducătorul auto care nu făcea altceva decât să conducă acea utilitară și, astfel, nu putea să facă obiecțiuni, în condițiile în care acest înscris a fost încheiat la sediul agentului constatator și nu la locul pretins a fi al săvârșirii contravenției. E adevărat că reprezentantul societății nu era de față și agentul constatator nu avea cui să aducă la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, însă legea îl obliga să consemneze obiecțiunile făcute de conducătorul auto al autoutilitarei.
Totodată, conform art. 19 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator sau chiar conducătorul auto și, în consecință, procesul-verbal semnat de o astfel de persoană este nelegal.
Mai arată petenta că este aberant ca pentru un tarif de 163,19 lei să fie aplicată o sancțiune de 15.000 de lei cu titlu de amendă pe considerentul faptului că s-ar fi depășit gabaritul în lungime cu doar 2,20 m și că în acest sens, nu a exista autorizație specială de transport. Or, raportat la dispozițiile O.G. n. 43/1997, pentru un ansamblu de vehicule A2S3, masa maximă admisă și caracteristicile conexe ale vehiculelor este de 28 m.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, având în vedere că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție, societatea își achită permanent taxele I.T.P., rovinietă, obținere licență, tariful pentru un astfel de gabarit depășit este de 163,19 lei – fapt care implică disproporționalitate între tarif și amendă.
În dovedire, petenta a depus la dosar copie după procesul-verbal contestat.
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei P., iar pe fond a solicitat respingerea plângerii, arătând că procesul-verbal este legal întocmit. Astfel, este lipsit de relevanță locul unde se încheie procesul-verbal, pentru că legea distinge două momente distincte: cel al constatării contravenției și cel al întocmirii procesului-verbal. Întocmirea ulterioară constatării săvârșirii contravenției nu constituie motiv de nulitate, deoarece procesul-verbal se poate întocmi atât în prezența, cât și în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de agentul constatator. Lipsa obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului este acoperită de mențiunile înscrise de agentul constatator, iar nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrag doar o nulitate relativă, petenta având posibilitatea de a formula apărări tocmai prin promovarea unei plângeri contravenționale. În practica constantă a Curții Constituționale s-a statuat faptul că art. 19 alin.1și 3 nu încalcă dreptul la apărare statuat de art. 24 alin. 1 din Constituție, contravenientul beneficiind de toate beneficiile dreptului la apărare prin promovarea plângerii. Mai arată intimata că procesul-verbal de contravenție marchează existența raportului juridic contravențional, fiind actul pin care se declanșează și la care se raportează tragerea la răspundere a celor care au săvârșit contravenții. Procesul-verbal beneficiază de o prezumție de autenticitate și veridicitate, are valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit, care face dovada faptei comise până la proba contrarie.
În ceea ce privește temeiul invocat de petentă, acesta se referă la un alt tip de vehicul decât cel controlat de I., sancționarea petentei dispunându-se pentru depășirea gabaritului în lungime și nicidecum pentru greutate. Totodată, nu se impune înlocuirea amenzii cu avertisment, sancțiunea fiind aplicată în limitele pevăzute de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de scopul urmărit, urmarea produsă.
Pin sentința civilă nr.705/01.03.2013 a Judecătoriei P. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, competența fiind declinată în favoarea Judecătoriei Bacău
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 19.10.2012 de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – I. de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I., s-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 15.000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997. S-a reținut că în data de 19.10.2012, ora 19 50 pe DN 2, km 293 + 500 m, în localitatea B. V., județul Bacău a fost oprit și verificat în trafic ansamblul format din autoutilitara marca M., cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca VANHOOL, cu nr. de înmatriculare_, deținut și utilizat de S.C. T. & Center S.R.L., configurația A2S3, condus de C. I. R., care efectua transport rutier de mărfuri agabaritice pe ruta Liești – T. – Tișița – Bacău – P., conform CMR/19.10.2012 și avizului de însoțire a mărfii ., nr. 059/19.10.2012, fiind încărcat cu 42 bucăți șină cale ferată 15 m și 4 bucăți șină cale ferată de 12 m. S-a constatat nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997, prin efectuarea transportului cu vehicule rutiere înmatriculate în România pe drumurile publice cu depășirea dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2și nr. 3, prin efectuarea transportului agabaritic, fără AST. Astfel, în urma măsurătorilor efectuate cu ruleta din dotare, în prezența conducătorului auto s-a constatat depășirea gabaritului în lungime de 18,70 m (față de 16,50 m legal admis), fără a poseda AST. Aceste măsurători au fost consemnate în fișa de control întocmită la fața locului semnată de conducătorul auto..
Procesul-verbal de contravenție reprezintă în temeiul art. 1171 C.Civ. din 1864 (în vigoare la momentul încheierii actului de sancționare) un înscris autentic în ceea ce privește data întocmirii lui, astfel că face credință până la înscrierea în fals. Faptul că procesul-verbal a fost comunicat petentei la data de 09.11.2012 nu constituie o dovadă că ar fi fost întocmit ulterior, ci reprezintă îndeplinirea de către organul constatator a obligației impuse de art. 25 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că procesul-verbal de contravenție se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului, în cazul în care acesta nu este de față sau refuză să semneze. Or, calitatea de contravenient o are petenta - S.C. D. T. &CENTER S.R.L. și câtă vreme reprezentantul legal al acesteia nu a fost de față la întocmirea actului de sancționare, în mod corect procesul-verbal a fost comunicat acesteia, fiind respectat termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, termen reglementat de art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001. Cea mai bună dovadă a faptului că procesul-verbal a fost întocmit la data constatării contravenției o reprezintă faptul că conducătorul auto – angajatul petentei, a semnat procesul-verbal în calitate de martor, o asemenea împrejurare nefiind posibilă în situația în care procesul-verbal ar fi fost întocmit ulterior, la sediul petentei. În situația în care petenta aprecia că martorul nu a semnat procesul-verbal de contravenție avea posibilitatea să se înscrie în fals împotriva acestuia, simpla afirmație că înscrisul a fost întocmit la sediul organului constatator ulterior constatării faptei nefiind suficientă pentru a aprecia că procesul-verbal a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001. Mai mult decât atât, comparând semnătura martorului C. I.-R. executată la rubrica „martor” cu cea dată în fața instanței cu ocazia audierii sale, instanța constată că ele sunt similare, astfel că va înlătura apărarea petentei, fiind în mod evident tendențioasă și abuzivă. De altfel, O.G. nr. 2/2001 nici nu interzice dresarea procesului-verbal la sediul organului constatator și la o altă dată decât cea a constatării contravenției, ci impune doar respectarea anumitor termene imperative (amenda se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar procesul-verbal se comunică în cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii).
Faptul că reprezentantul petentei nu a fost de față la întocmirea procesului-verbal justifică și lipsa menționării obiecțiunilor acestuia, având posibilitatea ca pe calea plângerii să formuleze toate apărările, în limitele exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale. De aceea, în cauză nu se poate pune în discuție nulitatea, fie și relativă a procesului-verbal pe motivul că agentul constatator nu a respectat cerințele de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a formula obiecțiuni, această obligație revenindu-i agentului constatator doar în situația în care procesul-verbal se încheie în prezența reprezentantului legal în cazul persoanei juridice și nu în prezența unui simplu angajat al acesteia, care nu poate reprezenta societatea în mod valabil în raporturile cu terții sau cu autoritățile publice.
Totodată, faptul că procesul-verbal de contravenție a fost semnat în calitate de martor de un angajat al contravenientei nu poate atrage nulitatea, o astfel de sancțiune intervenind doar în situația în care semnează ca martor un alt agent constatator (art. 19 alin. 2 prevede că nu poate avea calitate de martor un alt agent constatator), deoarece se naște o suspiciune în privința legalității procesului-verbal, suspiciune care nu subzistă în ipoteza semnării actului de sancționare de către un angajat al contravenientei. De altfel, martorul este chemat să ateste doar împrejurarea că contravenientul nu este de față sau nu poate să semneze, și nu să confirme faptele reținute în sarcina contravenientului.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit, fiind respectate dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține în conformitate cu jurisprudența CEDO că procedura de judecată privind contravențiile se supune regulilor prev. de art. 6 din Convenție, inclusiv cele referitoare la sarcina probei, statul trebuind să asigure o protecție procedurală adecvată. Măsurile pozitive pe care statul este obligat a le lua în acest sens constau mai ales în a-l informa pe acuzat, în cel mai scurt termen posibil, despre natura și cauza acuzației ce i se aduce, de a-i acorda timpul și înlesnirile cerute pentru pregătirea apărării, de a-i asigura dreptul de a se apăra el însuși sau beneficiind de asistența unui apărător, de a i se permite audierea martorilor acuzării și de a se obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Totuși, Curtea în cauza Jussila împotriva Finlandei, după ce operează o distincție între „infracțiuni” ca nucleu dur al dreptului penal și restul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, stabilește că „garanțiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenție nu se vor aplica în cazul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, cu toată strictețea.
Fără îndoială că prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenție privește și problema sarcinii probei, însă statele părți la Convenție pot stabili în dreptul lor intern diferite reguli procedurale privind sarcina probei, cu atât mai mult cu cât art.6 par. 2 permite existența unor prezumții de fapt sau de drept. În cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sunt operante prezumții de drept sau de fapt, iar Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Și în cauza A. împotriva României, Curtea constată că finalitatea art.6 din Convenție nu este de a înlătura prezumțiile ca cea de legalitate, din materie contravențională, ci de a determina statele „să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare.”
Având în vedere natura procesului-verbal de contravenție de act administrativ de constatare, instanța consideră că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, specifică actelor administrative, înzestrate cu această calitate datorită încrederii în faptul că organul emitent, autoritatea, consemnează exact faptele pe care le constată „ex propriis sensibus”, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. În cauză, instanța apreciază că limita care nu trebuie depășită în folosirea prezumției de temeinicie este dată tocmai de constatarea personală a faptei de către agent, ceea ce nu împiedică însă instanța să administreze toate probele de natură să conducă la aflarea adevărului.
Or, intimata a depus la dosar buletin de verificare metrologică nr._/24.08.2011, certificatul de etalonare nr. 2020/2011, astfel încât nu pot exista suspiciuni cu privire la dispozitivele de măsurare folosite. Valorile care au rezultat în urma măsurătorii au fost consemnate în procesul-verbal și ele fac dovadă până la proba contrară, probă care nu a fost făcută de petentă. Martorul audiat a declarat că o șină de cale ferată nu are o lungime mai mare de 15 m, dar în procesul-verbal nici nu s-a reținut o lungime mai mare, ci s-a precizat că autovehiculul este încărcat cu 42 de bucăți șină cale ferată de 15 m și 4 bucăți șină cale ferată de 12 m. Petenta nu a depus la dosar CMR din 19.10.2012 pentru a face dovada că șinele de cale ferată aveau o lungime mai mică decât cea reținută de agentul constatator, astfel că, având în vedere că autovehiculul este format din capul camionului și remorcă, astfel cum a declarat martorul, instanța apreciază că fiind plauzibilă o lungime de 18, 70 m, dat fiind că pentru respectarea distanței legale de 16,50 m, ar însemna ca lungimea capului de camion să fie mai mică de 1,50 m, ceea ce nu este posibil.
În ceea ce privește lungimea maximă prevăzută de lege, instanța apreciază că organul constatator a reținut corect aplicarea anexei 2, pct. 1.1 – vehicul articulat, temeiul invocat de petentă (anexa 3 pct. 2.1.1.1.) privește masa totală maximă admisă în tone și nu lungimea autovehiculului rutier.
Potrivit art. 41 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 „este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3”, iar potrivit alin. 2 „prin
excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se poate efectua numai în baza autorizației speciale de transport, denumită în continuare AST, eliberată, fără discriminare, de administratorul drumului pe care se efectuează transportul, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului administrației și internelor.”
Având în vedere că petenta a efectuat transport rutier cu depășirea lungimii maxime stabilite de lege, fără a face dovada existenței AST, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție este și temeinic, reținând în mod corect săvârșirea contravenției prevăzute de art. 61 alin.1 din O.G. nr. 43/1997.
Totodată, instanța consideră că sancționarea faptelor considerate drept contravenții reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, instanța neavând posibilitatea de a aprecia că amenda aplicată este într-un cuantum prea mare, câtă vreme reprezintă minimul prevăzut de lege, ci poate doar verifica dacă sancțiunea este proporțională cu gradul de pericol social al faptei raportat la criteriile prev. de art. 21 din O.G. nr. 2/2001.
O, având în vedere că tariful pe care l-ar fi plătit petenta pentru eliberarea AST este o sumă modică, că fapta săvârșită nu are un grad de pericol social redus, lipsit de importanță, ci vizează securitatea traficului rutier, iar petenta nu a făcut dovada bunei sale credințe în ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale în materia transportului rutier, instanța apreciază că nu se poate dispune înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Față de aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. D. T. CENTER S.R.L. cu sediul în Hârtoape - Vânători,, J. IAȘI împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la 19.10.2012 de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – I. de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - BACĂU, I. S. S., nr. 78, . ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iulie 2013
Președinte, M. C. D. | ||
Grefier, C. L. B. |
Red.MCD.31.07.2013
Tehnored. BCL. 31.07.2013
4 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1651/2013. Judecătoria BACĂU | Uzucapiune. Sentința nr. 6382/2013. Judecătoria BACĂU → |
|---|
