Pretenţii. Sentința nr. 3118/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3118/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 17957/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 3118/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S. P.
Grefier S. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. și pe pârâtul M. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pâtâtul, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în ziua ședfinșei, prin serviciul registratură, reclamanta a depus înscrisurile solicitate de instanță și a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Pârâtul se legitimează cu C.I. . nr._ emisă de Poliția Mun. Bacău la 11.12.2004, depune copii facturi și arată că a mai achitat din debit, nu are cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Bacău sub nr._ din 27.12.2012, reclamanta E ON E. ROMÂNIA SA a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul M. V. să fie obligat la plata sumei de 721,38 lei reprezentând contravaloare gaze naturale consumate și neachitate cu penalități și 70,50 lei cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 69 lei taxă de timbru și 1,50 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii reclamanta arată că a livrat pârâtului continuu și constant gaze naturale, cu obligația acestuia din urmă de a plăti facturile în termen de 10 zile de la data emiterii conform contractului semnat de pârât și depus la fl.7-9 dosar.
La dosar reclamanta a atașat în copie facturile pretinse la plată, noul certificat de înregistrarea al firmei reclamante, contractul semnat de pârât, precum și un tabel privind modul de calcul al penalităților și invitația pârâtului la conciliere.
Pârâtul, prezent în instanță, a depus dovada achitării către reclamantă a sumei de 246 de lei din suma pretinsă în acțiune.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține:
E On E. România SA a livrat pârâtului gaze naturale, așa cum reiese din indexul de consum cuprins în facturile emise și din contractul pentru furnizarea gazelor de către reclamantă și consumul acestora de către pârâtă.
În derularea contractului creditoarea a emis facturile:
Nr._ scadent la 20.02.2012 în val. de 216,68 lei,Nr._ scadent la 21.03.2012 în val. de 87,27 lei, Nr._ scadent la 19.04.2012 în val. de 76,00 lei, Nr._ scadent la 21.05.2012 în val. de 363,77 lei, Nr._ scadent la 18.06.2012 în val. de 37,49 lei, Nr._ scadent la 22.08.2012 în val. de 0,99 lei.
Valoarea totală a facturilor neachitate este de 675,49 lei.. din această valoare, pârâtul a achitat suma de 246 de lei, potrivit chitanțelor atașate la dosar.
Din calculul sumei depuse de reclamantă, penalitățile în sumă de 45,89 lei datorate de pârât, (potrivit modului de calcul atașat la dosar la fila 15 dosar cuprinde temeiul de calcul și facturile la care a fost aplicat calculul, necontestate de către pârât) .
Creanța pretinsă de reclamantă reprezintă prețul prestației de care pârâta a beneficiat, iar potrivit art. 969 cod civil (aplicabil la data încheierii contractului), debitoarea este ținută să îl plătească, creditoarea fiind îndreptățită potrivit art. 1073 Cod civil să primească îndeplinirea exactă a obligației.
Potrivit 274 C.pr.civ, instanța urmează a dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de desfășurarea procesului, constând în taxă de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 70,50 lei .
Față de cele ce preced, instanța urmează a dispune conform dispozitivului ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. cu sediul în Bacău, . nr.22, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtul M. V. domiciliat în Bacău, ..2, jud. Bacău.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 475,38 lei, debit rămas de achitat, și 70,50 lei lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013.
Președinte, C. S. P. | ||
Grefier, S. M. |
S.P./ 16 Aprilie 2013
S.M. 10 Aprilie 2013
Ex.4
← Pretenţii. Sentința nr. 486/2013. Judecătoria BACĂU | Pretenţii. Sentința nr. 1377/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|