Pretenţii. Sentința nr. 3384/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3384/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 16297/180/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3384
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 11.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. L.
GREFIER: I. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „ revizuire”, acțiune formulată de revizuentul B. V. în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 83 BACĂU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Revizuentul depune la dosarul cauzei notă și listele de plată aferente cheltuielilor asociației pe luna februarie 2013, august 2011.
Instanța pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire.
Revizuentul solicită analizarea sentinței civile, să se aibă în vedere că nu dorește să mai fie membru în Asociația de Proprietari nr. 83.
Solicită admiterea cererii de revizuire, listele de plată nu corespund realității, suma datorată nu este cea menționată în aceste liste lunare de plată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.11.2012 sub nr. de dosar_ revizuentul B. V. a chemat în judecată pe intimata Asociația de Proprietari nr 83 Bacău formulând revizuire împotriva sentinței civile pronunțată în dosarul_, solicitând revizuirea hotărârii considerând că nu i s-a făcut dreptate după cum reiese din actele de la dosar.
Revizuentul nu și-a motivat în drept cererea.
La solicitarea instanței, la data de 24.01.2013, revizuentul, prezent în fața instanței a precizat că solicită revizuirea sentinței civile nr 475/2012 a Judecătoriei Bacău iar motivul cererii sale îl constituie faptul că din dosarul de fond s-au sustras înscrisuri. Depune în acest sens înscrisuri: adresa nr_/2012 emisă de IPJ Bacău, chitanța . P. nr_/19.02.2013, memoriu, extras din ziare, chitanța nr_ din 20.03.2012 certificat de calitate și garanție, titlu de proprietate.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus nici un înscris la dosar.
Instanța, din oficiu, a calificat cererea de revizuire ca fiind introdusă în temeiul art 322 pct 5 C proc civ.
La termenul din data de 11.04.2013 a pus în discuție admisibilitatea cererii de revizuire.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că:
Prin sentința civilă nr 475/2012 pronunțată în dosarul_ a Judecătoriei Bacău a fost obligat pârâtul B. V. să plătească reclamantei Asociația de Proprietari nr. 83 suma de 656,71 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante la întreținere pentru perioada 23.03._10 și suma de 449.03 lei reprezentând penalități, precum și să plătească reclamantei suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă 1519/2012 a Tribunalului Bacău s-a respins recursul civil formulat de recurentul B. V. și s-a admis în parte recursul civil formulat de recurenta Asociația de proprietari nr 83 Bacău în sensul că a fost obligat B. V. la plata către reclamantă a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată, fiind menținute celelalte dispoziții legale.
Potrivit art 322 pct 5 C proc civ revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5) dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;
Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de punctul 5 din art 322 C proc civ, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulativ, respectiv: 1) partea interesată să se bazeze pe un înscris probator nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; 2) înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărâre ce se cere a fi revizuită. 3) înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. 4) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată; 5)înscrisul nou trebuie prezentat de partea care cere revizuirea și nu poate pretinde să fie administrat de instanță din oficiu.
Instanța reține că în ceea ce privește adresa nr_/2012 emisă de IPJ Bacău, memoriu, extras din ziare, certificat de calitate și garanție, titlu de proprietate instanța reține că acestea nu îndeplinesc nici condiția ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții nici condiția nr 4, respectiv înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată;
Cu privire la chitanțele care fac dovada plății depuse de revizuent,( chitanța . P. nr_/19.02.2013, chitanța nr_ din 20.03.2012, chitanța nr._ din 16.11.2012), instanța reține că acestea nu îndeplinesc condiția ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții și nici condiția ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărâre ce se cere a fi revizuită. .
Mai mult, în situația în care revizuentul a făcut plăți ulterioare pronunțării sentinței civile nr 475 din 19.01.2012 poate invoca plata parțială la momentul executării silite a sentinței în situația în care intimata solicită plata unei sume mai mari decât cea rămasă de plată.
Revizuentul mai depus o chitanță nr_ din 30.07.2002 care reprezintă o plată către Distrigaz Nord ( fila 22) care nu are nici o relevanță în cauză.
În consecință, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea ca inadmisibilă formulată de revizuentul B. V. domiciliat în Bacău, ., ., . cu intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 83 BACĂU cu sediul în Bacău, ., PT, județul Bacău.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2013.
Președinte
M. M. L.
Grefier
I. E.
Red. M.M.L. 11.05.2013
Tehn.I.E. 28.05.2013
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2540/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3876/2013.... → |
---|