Pretenţii. Sentința nr. 6304/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6304/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 8163/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6304/2013

Ședința publică de la 09 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. E. L.

Grefier E. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari BUCEGI NR.46 și pe pârât B. N., pârât B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă consilier juridic D. D., cu delegație de reprezentare aflată la dosarul cauzei, pârâtul, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la legitimarea pârâtului B. N., care se legitimează cu C.I. ., nr._.

În temeiul dispozițiilor art.238 NCPC, instanța pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.

Reprezentantul reclamantei și pârâtul estimează durata procesului la un termen de 30 de zile.

Instanța estimează durata procesului la un termen de 30 de zile față de obiectul și complexitatea cauzei.

În temeiul art. 131 NCPC, instanța pune în discuție competența instanței.

Reprezentantul reclamantei și pârâtul arată faptul că este competentă să soluționeze prezenta cauză Judecătoria Bacău.

În temeiul dispozițiilor art. 131 NCPC raportate la dispozițiile art. 94 pct.1 lit.c NCPC, raportate la dispozițiile art. 107 NCPC, instanța stabilește că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunere de probe.

Reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Pârâtul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar, în copie, chitanța emisă de către reclamantă ., nr._/02.10.2013, din care rezultă faptul că B. N. a achitat suma de 3.400 lei. Arată faptul că din înscrisul depus rezultă că a achitat debitul datorat reclamantei. Arată faptul că i-a fost reținută suma de 500 de lei pentru onorariul de avocat.

La interpelarea instanței, părțile arată faptul că, chitanța depusă de pârât la acest termen de judecată face dovada achitării debitului.

Instanța invocă din oficiu excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și acordă cuvântul pe excepție.

Reprezentantul reclamantei pune concluzii de admitere a excepției. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, arătând faptul că va face dovada acestor cheltuieli de judecată.

Pârâtul solicită ca instanța să respingă solicitarea reclamantei, prin reprezentant, de acordare a cheltuielilor de judecată. Arată faptul că a achitat reclamantei și contravaloarea cheltuielilor de judecată.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat instanța reține cauza în pronunțare pe excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată din oficiu.

INSTANȚA

-deliberând-

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ , reclamanta Asociatia de P. Bucegi 46 a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea paratilor Breahna N. si Breahna M. la achitarea debitului in suma de 2676,14 lei, reprezentand contravaloarea cotelor de intretinere restante pana in aprilie 2013.

În motivarea in fapt a cererii, s-a arătat că paratii nu-si indeplinesc obligatiile legale de plata a cheltuielilor de intretinere, ceea ce aduce prejudicii asociatiei si proprietarilor.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 31 din Anexa 2 a Legii nr. 114/1996.

În susținerea acțiunii s-au atașat la dosarul cauzei inscrisuri.

La termenul de judecata din data de 09.10.2013, reclamanta a aratat ca paratii au achitat debitul restant, depunand la dosar in acest sens chitanțele de plată.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din copiile listelor lunare de întreținere, instanța reține că paratii nu au achitat la scadenta cotele de întreținere aferente imobilului situat in mun. Bacau, ., ., jud. Bacau până la data de aprilie 2013.

Vazand, insa, chitantele depuse la dosar la termenul din 09.10.2013, instanta retine ca debitul format din cote restante de intretinere si penalitati a fost achitat in totalitate de catre parati.

Astfel, retinand ca obiectul dreptului dedus judecatii in speta de fata l-a constituit obligarea paratilor la achitarea debitului in suma de 2676,14 lei, si avand in vedere ca paratii au recunoscut debitul restant prin achitarea integrala, acest lucru echivaleaza cu lipsirea actiunii de fata de pretentia concreta pe care instanta a fost chemata sa o rezolve, motiv pentru care va respinge cererea ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI BUCEGI NR.46, cu sediul în BACĂU, REPUBLICII, ., ., J. BACĂU în contradictoriu cu pârât B. N., domiciliat în BACĂU, BUCEGI, ., ., pârât B. M., domiciliată în BACĂU, BUCEGI, ., . ca rămasă fără obiect.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2013.

Președinte,

I. E. L.

Grefier,

E. B.

Red./Tehnored./I.E.L./E.B.

5 ex./08.11.2013/08.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6304/2013. Judecătoria BACĂU