Somaţie de plată. Sentința nr. 3506/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3506/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 952/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3506/2013
Ședința publică din 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. B.
Grefier: I. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind creditor ASOCIAȚIA DE proprietari NR.54 și debitor P. I., având ca obiect somație de plată .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare față de lipsa părților .
La a doua strigare a cauzei, la ordine, au lipsit părțile .
Instanța constată că a fost sesizată cu cerere de perimare și trece la deliberare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de creditoarea Asociația de Proprietari nr.54 Bacău împotriva debitorului P. I. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2012 sub nr._ având ca obiect somație de plată .
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 15.02.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod pr. Civilă .
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea din oficiu.
În baza art 248 alin 1 C.proc.civ constată perimată cererea formulată de creditoarea Asociația de Proprietari nr 54 în contradictoriu cu debitorul P. I..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2013.
Președinte, I. B. | ||
Grefier, I. S. |
Red.BI
Dact. I.S. 22 Aprilie 2013
Ex.2
← Pretenţii. Sentința nr. 3505/2013. Judecătoria BACĂU | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3908/2013. Judecătoria... → |
---|