Fond funciar. Sentința nr. 158/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ

Sentința nr. 158/2015 pronunțată de Judecătoria BAIA DE ARAMĂ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 158/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BAIA DE A.. JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 158

Ședința publică de la 27 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-A. U.

Grefier Anișoara B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta U. M. și pe intimat C. L. DE FOND FUNCIAR PONOARELE REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR P. G., intimat C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta sentință, după care constatându-se cauza în stare de judecată a fost reținută spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 26.09.2014, sub nr._, reclamanta U. M., în contradictoriu cu C. L. de Fond Funciar Ponoarele și C. Județeană pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 47.025 mp., preluate abuziv ce a aparținut autorului U. P. și invalidarea hotărârii nr.371/02.08.2012 a Comisiei Județene de Fond Funciar M., comunicată în data de 26.08.2014.

În motivare s-a arătat că este moștenitorul lui U. P. și că dorește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață totală de 47.025 mp. situată în extravilanul comunei Ponoarele, județul M., compusă din suprafața de 30.000 mp. situată în punctul numit „Purcăreți”, suprafața de 7.800 mp. situată în punctul „Poiana mică” și suprafața de 9225 mp., situată în punctul numit „Cracu Broaștei”. A precizat că atât C. L. de Fond Funciar Ponoarele cât și C. Județeană pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar i-au respins cererea de retrocedare, astfel încât s-a adresat instanței de judecată.

Pentru dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu martori, expertiză și înscrisuri depunând următoarele acte: adresa nr.3884/25.08.2014 eliberată de Primăria comunei Ponoarele, anexa la hotărârea nr.371/02.08.2012 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, act de vânzare încheiat la data de 05.05.1932, act de vânzare-cumpărare datat 12.12.1946, act de vânzare datat 10.10.1927, act de vânzare datat 15.03.1927, chitanță datată 22.09.1963, act de vânzare încheiat la 04 iulie, act de vânzare datat 16.01.1946, act de vânzare datat 12.02.1927, o chitanță, contract de vânzare-cumpărare datat 21.07.1970, certificat de moștenitor nr.320/1986.

Pe procedura prealabilă s-a comunicat pârâtelor un exemplar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

La data de 08.12.2014 pârâta C. L. de Fond Funciar Ponoarele a formulat întâmpinare.

În vederea identificării terenurilor cu vegetație forestieră pentru care se dorește retrocedarea, a fost efectuată o expertiză în specialitatea topografie de către expert I. M., față de conținutul raportului de expertiză părțile neformulând obiecțiuni.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:

După apariția Legii nr. 247/2005 petenta U. M. a formulat cerere la C. L. de Fond Funciar Ponoarele solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră ce a aparținut autorului U. P.. Hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar Ponoarele prin care a fost respinsă cererea de retrocedare, a fost menținută de C. Județeană pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar M., prin hotărârea nr. 371 din 02.08.2012 (f.5) acest organ cu activitate jurisdicțională respingând contestația formulată.

Așadar, față de modul în care comisiile de fond funciar au soluționat cererile de retrocedare, persoana nemulțumită are posibilitatea să invoce nesocotirea dreptului ei printr-o plângere pe care o adresează judecătoriei în raza căreia este situat terenul.

Prin cererea de chemare în judecată petenta a dorit reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 47.025 mp., preluat abuziv, teren ce a aparținut autorului U. P. și invalidarea hotărârii nr.371/02.08.2012 a Comisiei Județene de Fond Funciar M., comunicată în data de 26.08.2014.

Pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru care se urmărește retrocedarea, în cauză a fost depusă copia unui act de vânzare încheiat la data de 05.05.1932, act de vânzare-cumpărare datat 12.12.1946, act de vânzare datat 10.10.1927, act de vânzare datat 15.03.1927, chitanță datată 22.09.1963, act de vânzare încheiat la 04 iulie, act de vânzare datat 16.01.1946, act de vânzare datat 12.02.1927, o chitanță, contract de vânzare-cumpărare datat 21.07.1970, certificat de moștenitor nr.320/1986, situație care creează în favoarea petentei în calitate de moștenitor legal ce a formulat în termen cererea de retrocedare, o prezumție relativă de proprietate care dacă nu este răsturnată prin alte mijloace de probă face dovada deplină a dreptului de proprietate asupra terenului respectiv.

În urma deplasării pe teren expert I. M. a măsurat patru suprafețe de teren cu vegetație forestieră, după cum urmează: 5604 mp. în punctul „Cracul Broaștei”, teren liber, neatribuit altor persoane, aflat în exploatarea Romsilva și care nu face parte din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4239/21.07.1970, suprafața de 2670 mp. situată în punctul „Purcarete”, teren ce a fost atribuit altor persoane în baza Legii nr.247/2005, o parte din el se regăsește înscris în actul de vânzare din data de 15.03.1927 punctul 1, suprafața de 19.506 mp. în punctul „Poiana mică” zis „S.”, teren liber, neatribuit altor persoane, aflat în exploatarea Romsilva și care se regăsește în actul de vânzare datat 10.10.1927, actul de vânzare datat 12.02.1927, act de donației datat 05.05.1932, chitanță sub semnătură privată datată 15.08.1963, chitanță sub semnătură privată datată 22.11.1963 și suprafața de 4106 mp. situată în punctul „Poiana M.”, teren atribuit altor persoane prin punere în posesie, fără a avea întocmite acte de proprietate și se regăsește în actul de vânzare datat 10.10.1927, actul de vânzare datat 12.02.1927, act de donației datat 05.05.1932, chitanță sub semnătură privată datată 15.08.1963, chitanță sub semnătură privată datată 22.11.1963și în certificatul de moștenitor nr.320/1986.

Potrivit art. 6 alin. (1) din legea nr. 1 /2000 „la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11alin. (1) și (2) din aceeași lege, iar potrivit art. 11 „titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate”.

În privința terenului, în lipsa unor înscrisuri doveditoare în cauză devin incidente disp. art. 6 alin. 1^3 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Potrivit acestor dispoziții „în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietari vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenurilor, pentru care s-a cerut reconstituirea.”, dispoziție legală care nu este aplicabilă în speța dedusă judecății întrucât petenta a depus în dovedirea cererii înscrisuri.

În privința terenurilor situate în punctele „Purcarete”, „Poiana M.” se constată că, acestea nu sunt libere (reconstituirea neputând să se facă astfel pe vechiul amplasament), nefiind astfel îndeplinite condițiile impuse de lege.

În ceea ce privește terenurile cu vegetație forestieră situate în punctele „Cracul Broaștei” și „Poiana mică” zis „S.”, instanța reține că acestea se află în administrarea ROMSILVA, însă din actele invocate de petentă nu reiese că acestea ar fi intrat în patrimoniul autorului U. P., motiv pentru care nu va dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei.

În raport de aceste dispoziții legale și considerentele anterior exprimate, cererea de chemare în judecată va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta U. M., domiciliată în ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Ponoarele și C. Județeană pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar M..

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la sediul Judecătoriei Baia de A..

Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2015 la sediul Judecătoriei Baia de A., județul M..

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-A. U. ANIȘOARA B.

Red.C.A.U./Tehn.A.B.

Ex.5/pg.3/04.06.2015

O.P.Date 2633

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 158/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ