Partaj judiciar. Sentința nr. 315/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ
Comentarii |
|
Sentința nr. 315/2015 pronunțată de Judecătoria BAIA DE ARAMĂ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 315/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BAIA DE A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 315/2015
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier Ș. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta D. A. și pe pârâat D. E. I., prin reprezentant C. R., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal și asistată de apărător V. N. și pârâta, prin reprezentant legal C. R., reprezentată fiind de apărător Ș. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că la dosar a fost înaintată adresa nr._ din 06.11.2015 a Casei Județene de Pensii M., după care
Apărătorul reclamantei susține că părțile au încheiat o tranzacție, precizând că reclamanta renunță la cheltuielile de înmormântare, respectiv la petitul privind pasivul succesoral.
Personal, reclamanta susține că renunță la petitul privind pasivul succesoral, iar la interpelarea instanței arată că a observat tranzacția și este de acord cu conținutul și semnarea acesteia.
De asemenea, reprezentantul legal al pârâtei D. E. I., a susținut că este de acord cu semnarea tranzacției, cunoscând conținutul acesteia.
Instanța procedează la legitimarea reclamantei și reprezentantului legal al pârâtei, cu carte de identitate, după care reclamanta personal și reprezentantul legal al pârâtei procedează la semnarea tranzacției.
Nemaifiind alte cereri instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe tranzacție.
Având cuvântul, reclamanta și reprezentantul legal al pârâtei, prin apărător au solicitat admiterea acțiunii, instanța urmând să ia act de tranzacția intervenită între părți, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față;
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 26.03.2015, sub nr._, reclamanta D. A., în contradictoriu cu pârâta D. E. I. a solicitat, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună partajul averii succesorale asupra bunurilor rămase la decesul autorului D. N., urmând să se stabilească masa bunurilor de împărțit, cotele ce li se cuvin în calitate de copărtași și lichidarea stării de indiviziune, prin individualizarea și atribuirea bunurilor ce li se cuvin.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, autorul D. N., a decedat la data de 01.03.2015, cu ultimul domiciliu în orașul Baia de A., județul M., conform certificatului de deces nr.9 din data de 04.03.2015, eliberat de către Consiliul Local al orașului Baia de A., de pe urma autorului rămânând ca moștenitoare, în calitate de fiice, reclamanta și pârâta.
Totodată, reclamanta D. A. a arătat că, la decesul autorului D. N. au rămas următoarele bunuri:
- o casă compusă din patru camere, sală și cămară,construită din cărămidă și acoperită cu țiglă, situată pe un teren în suprafață de 227 mp, un șopru pentru lemne, imobilul de locuit fiind situat în localitatea Baia de A., ., județul M.;
- două mașini, respectiv un Aro cu nr. de înmatriculare_ și o Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, două aragazuri, o combină frigorifică, o mașină de spălat, o masă din lemn cu patru scaune, un dulap de haine, două paturi duble cu două saltele, o comodă TV, două televizoare color, o vitrină, o canapea, două covoare traverse hol, un șifonier, două sobe teracotă, două cazane de fontă de 100 l, o drujbă, un aparat de sudură, două bormașini, două polidiscuri mari, patru electromotoare de autovehicule, o cabină Aro, materiale de construcții ( scândură, grinzi), șase perdele, veselă, șase lenjerii, două covoare persane, șase pături.
De asemenea, a mai precizat reclamanta că acesta a suportat personal cheltuielile de înmormântare a autorului D. N., cheltuieli care s-au ridicat la suma de circa 10.000 lei.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 669 și urm. C.civ..
În dovedire, reclamanta a arătat că solicită încuviințarea probei testimoniale, a probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, depunând în acest sens la dosar: certificat de deces, decizia nr._ pronunțată în data de 09.12.1999 în dosarul nr.7919/1999 de Curtea de Apel C., copie carte de identitate, certificat de naștere, certificat de înmatriculare autovehicul, adeverința nr.1151/09.03.2015, sentința nr.2506 pronunțată în data de 20.03.1996 în dosarul nr. 348/1995 de Judecătoria Drobeta T. S., certificat de atestare fiscală, cartea de identitate a reclamantei, sentința nr.1141/A pronunțată în data de 31.05.1999 în dosarul nr. 6718/1998 al Tribunalului M., certificat de căsătorie, facturi și bonuri fiscale, chitanță, certificatul nr.33 din 20.03.2015, certificatul nr._ din 19.03.2015 și certificatul nr._ din 19.03.2015.
P. încheierea de ședință din data de 27.05.2015, instanța a admis cererea formulată de reclamanta D. A. și a dispus scutirea acesteia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1800 lei, stabilită de Judecătoria Baia de A. prin rezoluția din data de 30.03.2015.
La data de 03.07.2015 pârâta D. E. I. a formulat întâmpinare precizând că este parțial de acord cu componența masei partajabile, respectiv cu activul succesoral, însă apreciază că pasivul succesoral, respectiv cheltuielile de înmormântare nu sunt justificate.
A susținut pârâta D. E. I. că facturile în cuantum de 897 lei, respectiv 3635 lei privesc alte persoane, la decesul autorului D. N. acesta deținea în imobilul în care a locuit suma de 1900 lei, sumă însușită de reclamantă, care a încasat, totodată, suma de 1100 lei, contravaloarea a două pensii ale defunctului precum și ajutorul de înmormântare în cuantum de 2400 lei.
A concluzionat, pârâta D. E. I. că reclamanta nu a efectuat cheltuieli de înmormântare din bani proprii ci din bani autorului, respectiv din ajutorul de înmormântare acordat, în cuantum de 2400 lei.
În drept, pârâta D. E. I. a invocat dispozițiile art.205 c.pr.civ., solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia a solicitat întocmirea unei adrese către Casa de Pensii M. pentru a se solicita relații cu privire la încasarea celor două pensii ale defunctului și ajutorul de înmormântare, precum și a probei testimoniale, solicitând audierea martorului B. D..
La data de 11.11.2015, părțile s-au prezentat în instanță susținând că au încheiat o tranzacție, pe care au depus-o la dosar și pe care au semnat-o în fața instanței, solicitând pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să se consfințească învoiala lor.
În consecință, având în vedere disp. art.2267 cod civ.. precum și art.438 și art. 439 c.p.c. instanța va admite acțiunea, va lua act de tranzacția intervenită între părți și va consfinți învoiala acestora.
Totodată, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Potrivit art.50 ind. 2 din O.U.G. nr.51/2008 „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență”.
De aceea, față de dispozițiile art.50 ind.2 din O.U.G. nr.51/2008 și componența lotului atribuit reclamantei, instanța va obliga reclamanta D. A. să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 1800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta D. A., domiciliată în comuna Isverna, . în contradictoriu cu pârâta D. E. I., prin reprezentant C. R., domiciliată în oraș Baia de A.,., județul M..
Ia act de înțelegerea părților și consfințește învoiala acestora, potrivit tranzacției.
„Subsemnata D. A. cu domiciliu în . în calitate de reclamantă în dosarul nr._ și D. I. Elen, prin reprezentanta mea legală C. R.( mama mea) ambele cu ultimul domiciliu în oraș Baia de A.,., județul M., cu reședința în comuna Ponoarele, . M. în calitate de pârâtă, prin prezenta solicităm să luați act că am încheiat următoarea
T R A N Z A C Ț I E
Pentru partajarea bunurilor rămase de pe urma autorului comun D. N., decedat la data de 01.03.2015, în localitatea Baia de A., județul M., conform actului de deces nr.9 din 04.03.2015, emis de Consiliul Local al orașului Baia de A., conform înțelegerii noastre, după cum urmează;
Eu D. A., în calitate de reclamantă, înțeleg să primesc din masa partajabilă ½ din imobilul casă cu patru camere, sală și cămară, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, ½ din terenul intravilan în suprafață de 227 mp pe care este construită casa, ½ din șopru de lemne, acestea fiind situate în localitatea Baia de A., ., județul M., iar ca bunuri mobile, autoturismul a Aro cu nr._, cu datele de identificare conform cărții de identitate și ..
Eu D. E. I. înțeleg să primesc ½ din imobilul casă cu patru camere, sală și cămară, acoperită cu țiglă, ½ din terenul intravilan în suprafață de 227 mp pe care este construită casa, ½ din șopru de lemne, situate în localitatea Baia de A., ., județul M., iar ca bunuri mobile o Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, cu datele de identificare, Dacia LSDAA, . UU1LSDAAH34761149.
Părțile convin ca în cel mai scurt timp în condiții legale, să vândă imobilul casă+teren din oraș Baia de A., jud. M., iar sumele încasate să fie împărțite în mod egal.
P. prezenta tranzacție, înțelegem să stingem orice litigiu dintre noi, în prezenta cauză având ca obiect partajarea bunurilor, părțile renunțând la pretențiile ulterioare.
11.11.2015. D. A. Ss indescifrabil.
D. E. I., prin C. R. Ss indescifrabil.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În baza art.50 ind. 2 din O.U.G. nr.51/2008
Obligă reclamanta D. A. să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 1800 lei.
Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Baia de A..
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2015, la sediul Judecătoriei Baia de A., județul M..
PREȘEDINTE, C. B. | GREFIER, M. Ș. |
Red.C.B. Tehn.Ș.M.
Ex.4/ 07.12.2015
O.P.Date 2633
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 314/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria BAIA... → |
---|