Plângere contravenţională. Sentința nr. 167/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ

Sentința nr. 167/2015 pronunțată de Judecătoria BAIA DE ARAMĂ la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 167/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BAIA DE A.. JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 167

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-A. U.

Grefier Anișoara B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petent Ș.-D. M. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a luat act că petentul nu a răspuns solicitărilor instanței.

Instanța a procedat la administrarea mijlocului material de probă cu înregistrarea video.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 13.02.2015, sub nr._, petentul Ș.-D. M., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 13.02.2015 de reprezentanții intimatului, exonerarea de la plata amenzii aplicate. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu o sancțiune mai ușoară, prevăzută de art.5 alin.2 lit.a din O.U.G. nr.195/2011 și anume aceea de „AVERTISMENT”.

În motivare, a susținut petentul că, a fost sancționat cu 5 puncte amendă și 3 puncte penalizare reținându-se faptul că la data de 13.02.2015, în jurul orelor 11,04 ar fi condus autovehiculul marca MERCEDES, cu numărul de înmatriculare_, fiind înregistrat de aparatul R. cu viteza de 72 km/h în localitate. A menționat faptul că el nu a circulat cu viteza comunicată de către agentul constatator, i-a solicitat agentului constatator să-i arate dovada acestei viteze înregistrate pe ecranul aparatului radar, dacă a fost în localitate sau nu, precum și verificarea metrologică a aparatului radar, dar acesta i-a comunicat că o să o vadă în instanța de judecată, el având tahograf pe autovehicul, care îi indica viteza de 59 km/h și nicidecum 72 km/h cât i-a spus agentul, motiv pentru care a formulat prezenta plângere. A menționat că a achitat amenda în sumă de 195 lei pe loc cu chitanța ., nr._ și solicită instanței de judecată restituirea sumei plătite în cazul admiterii plângerii contravenționale.

Plângerea contravențională este legal timbrată.

În drept, petentul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.31 alin 1 din O.G nr.2/2001.

În dovedire, petentul a depus la dosar, în copie, cartea de identitate, procesul-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 13.02.2015 de Inspectoratul de Poliție al Județului M., chitanța ., nr._ din 13.02.2015 și a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu S. C..

Pe procedura prealabilă s-a comunicat intimatei un exemplar al cererii de chemare în judecată, cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare.

Inspectoratul de Poliție al Județului M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, susținând că în ziua de 13.02.2015 petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67 D Tarnița, localitatea Baia de A., cu viteza de 72 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala cu numărul MAI_. Petentul a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 487,5 lei și 3 puncte penalizare pentru încălcarea prevederilor art. 108 alin.1 lit b pct.2 și sancționate de art. 100 alin.2 din O.U.G nr. 195/2002 republicată.

În apărare Inspectoratul de Poliție al Județului M. a înaintat la dosar copie a raportului din data de 13.02.2015, copie certificată pentru conformitate cu originalul a buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 22.08.2014, ora 17:15, Cd-ul privind abaterea săvârșită și atestat operator „ Autovision”.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 13.02.2015 Inspectoratul de Poliție al Județului M. a dispus sancționarea contravențională a petentului Ș.-D. M., pentru încălcarea prevederilor art. 108 alin.1 lit b pct.2 din O.U.G nr. 195/2002 republicată, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 13.02.2015, ora 11,04 a condus autoutilitara marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare_ tractând semiremorca cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67 D Tarnița, localitatea Baia de A., cu viteza de 72 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar Python instalat pe autospeciala cu numărul MAI25981 în staționare, caseta B-24, aplicându-i-se amendă contravențională în cuantum de 487,5 lei și 3 puncte penalizare.

Împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 13.02.2015, petentul Ș.-D. M. a formulat, plângere solicitând anularea actului constatator.

Plângerea este formulată în termen.

Potrivit disp. art. 108 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 „Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:

2. depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a instituit că, în jurul proceselor verbale de contravenție gravitează prezumția de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă), prezumția de autenticitate, prezumția de veridicitate, de legalitate și de temeinicie, de care se bucură procesul verbal, ca act administrativ.

Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul sarcinii probei, se reține că art. 6. pct.2 din Convenție nu interzice existența unei prezumții de fapt și de drept ( hot Salabiaku împotriva Franței din 7.10.1988) și având în vedere art. 47 din O.G. nr. 2/2001, în materie contravențională se vor aplica regulile dreptului procesual civil privind admisibilitatea, administrarea și aprecierea probelor și luând în considerare caracterul mixt al acestora, în această materie sunt aplicabile și normele de drept substanțial.

Potrivit disp. art. 16 al.1 și 7 din O.G. nr. 2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”

Astfel, din dispoziția legală invocată, instanța reține obligația organului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, consemnând, totodată, eventualele susțineri ale acestuia din urmă, la baza procesului-verbal de constatare a contravenției, ca act administrativ, stând prezumția de autenticitate, înscrisul în materialitatea sa fiind prezumat că provine de la agentul constatator menționat în antetul procesului-verbal întocmit.

Se constată, totodată, că organul constatator, cu ocazia încheierii procesului-verbal contestat, a menționat, în conformitate cu dispozițiile legale invocate, locul săvârșirii contravenției, indicând în acest sens „DN 67 D, în localitatea Baia de A.,” reținând, totodată, că reprezentantul Inspectoratului de Poliție al Județului M. a indicat temeiul de drept avut în vedere la încadrarea juridică a contravenției.

De asemenea, potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001 „(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”

Se reține că, organul constatator, cu ocazia încheierii procesului-verbal contestat, a menționat obiecțiunile petentului, la rubrica obiecțiuni, respectiv „nu mi s-a făcut dovada înregistrării vitezei cu aparatul radar”.

Se reține, astfel, legalitatea procesului verbal contestat, instanța constatând că acesta a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și art.19 din O.G. nr. 2/2001, cele consemnate în procesul verbal ., nr._, încheiat la data de 13.02.2015, fiind conforme cu realitatea.

Totodată, se reține, din înscrisurile cauzei (filele 19-22), că reprezentantul organului constatator, agentul șef adjunct de poliție Ș. B. care a participat, împreună cu agentul șef principal V. S., la acțiunea pe linie de viteză pe DN 67 D, pe raza localității Baia de A., . operator Autovision, cinemometrul de control rutier tip Python, montat pe autospeciala cu nr. MAI_, fiind verificat metrologic, potrivit buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 22.08.2014, ora 17:15.

De asemenea, din înregistrarea video produsă în cauză de Inspectoratul de Poliție al Județului M. instanța reține că, la data constatării contravenției autoturismul, marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare_, condus de petentul Ș.-D. M. se deplasa, la orele 11:04, cu viteza de 72 km /h, în localitate, respectiv, pe raza localității Baia de A., ..

Prevederile punctului 3.1.1, lit. b și punct 3.1.1. lit.c din Norma de Metodologie Legală nr. 021-05 – aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor - emisă de Biroul Român de Metrologie Legală, reglementează cerințele pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele pentru a putea fi utilizate la măsurarea vitezei. După verificarea metrologică, viteza este cea indicată de cinemometru, fără a se putea aplica marjele de eroare maxime tolerate, acestea fiind luate în considerare exclusiv la verificarea metrologică, nu și la stabilirea vitezei de deplasare.

Astfel, cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate și sunt însoțite de buletinele de verificare metrologică.

De aceea, din probatoriul administrat și înscrisurile produse în cauză de Inspectoratul de Poliție al Județului M. (filele 19-22), instanța reține vinovăția petentului Ș.-D. M., constatând că la data de 13.02.2015, ora 11,04 a condus autoutilitara marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare_ tractând semiremorca cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67 D Tarnița, localitatea Baia de A., cu viteza de 72 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar Python instalat pe autospeciala cu numărul MAI25981 în staționare, caseta B-24.

În consecință, în raport de starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 13.02.2015, instanța constată că în mod legal și temeinic, petentul-contravenient Ș.-D. M. a fost sancționat de Inspectoratul de Poliție al Județului M. – Poliția orașului Baia de A., cu amendă în cuantum de 487,5 lei și 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 108 al. 1, lit. b, pct.2 din OUG nr.195/2002, organul constatator, în acord cu dispozițiile art. 21 al.3 din O.G. nr. 2/2001, realizând o justă individualizare a sancțiunii aplicate, astfel că, urmează să respingă plângerea formulată ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Ș.-D. M., domiciliat în comuna N. T., . O., în contradictoriu cu intimata IPJ M., cu sediul în mun. Dr.Tr.S., . M., ca nefondată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la sediul Judecătoriei Baia de A..

Pronunțată în ședință publică, azi data de 28.05.2015 la sediul Judecătoriei Baia de A., județul M..

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-A. U. ANIȘOARA B.

Red.C.A.U./Tehn.A.B.

Ex.4/19.06.2015.

O.P.Date 2633

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 167/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ