Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 6944/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Încheierea nr. 6944/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 7894/182/2013
ROMÂNIA cod operator 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 6944
Ședința Camerei de consiliu din 26.06. 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. F.
GREFIER: L. D.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către petentul Csolti F., în calitate de președinte al asociației ASOCIAȚIA M. - AGRO EGYESULET, prin Av.B. R. E., prin care solicită înscrierea asociației în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Baia M..
Părțile nu au fost citate.
INSTANȚA:
Având în vedere actele depuse la dosar, precum și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, necesare pentru înscrierea asociației, urmează a se admite cererea, conform dispozitivului încheierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Admite cererea formulată de petentul Csolti F., în calitate de președinte al asociației ASOCIAȚIA M. - AGRO EGYESULET, prin Av.B. R. E., cu sediul în Coltău, nr. 107, jud. Maramureș, și în consecință:
Încuviințează înființarea asociației ASOCIAȚIA M. - AGRO EGYESULET, conform actului constitutiv atestat sub nr.115 din data de 21.06.2013 de către Av.B. R. E. din Baroul Maramureș și statutului atestat sub nr.116 din data de 21.06.2013 de către Av.B. R. E. din Baroul Maramureș, care face parte integrantă din prezenta încheiere.
Membrii fondatori ai asociației sunt:
- CSOLTI F., cetățean român, domiciliat în ., Jud. M.,identificat cu CI, . nr._, eliberata la data de 05.05.2004 de P.. Somcuta M., CNP:_;
- TAR Z., cetățean român, domiciliat în ., Jud. M., identificat cu CI . nr._, eliberata la data de 21.02.2007 de SPCLEP Somcuta M., CNP:_ si
- HUPKA F., cetățean român, domiciliat în BAIA SPRIE, P-ța Libertății nr. 30, Jud. M., identificat cu CI . nr._, eliberata la data de 07.06.2005, de P.. Baia Sprie, CNP:_.
Sediul Asociatiei este situat in ., Jud. M..
Asociația se constituie pe o durată nedeterminată.
Patrimoniul inițial al asociației este în valoare de 800 RON.
Scopul Asociației îl constituie reprezentarea și promovarea atât în fața autorităților, cât și în fața altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și a oricărui alt subiect de drept, a intereselor asociației, în condițiile prezentului statut și ale legii.
Sprijinirea activității agricultorilor și apicultorilor din zona Coltău, Băiuț, Șișești, Baia Sprie.
În vederea realizării scopului ASOCIAȚIA „M. – AGRO EGYESÜLET” are următoarele obiective:
- Sprijinirea activității agricultorilor și apicultorilor din zona Coltău, Băiuț, Șișești, Baia Sprie;
- Sprijinirea cultivațiilor botanice, în special cele specifice zonei;
- Sprijinirea creșterii animalelor specifice zonei;
- Sprijinirea cultivării cerealelor specifice zonei;
- Sprijinirea cultivării plantelor medicinale specifice zonei;
- Sprijinirea cultivării legumelor specifice zonei;
- Organizarea și sprijinirea de cursuri de formare, calificare și dezvoltare profesională specific;
- Organizarea și sprijinirea organizării de intruniri, conferințe, cursuri, simpozioane, seminarii, evenimente mediatice, expoziții, concerte din domeniile specifice;
- Derularea și acordarea de fonduri pentru diferite programe și proiecte;
- Colaborarea, conlucrarea cu alte organizații și instituții specializate cu obiective similare din tara si din strainatate;
- Realizarea de studii și cercetări de profil;
- Încheierea de parteneriate și acorduri cu terțe părți pentru realizarea obiectivelor propuse;
- Promovarea turismului rural și a agroturismului prin organizarea de excursii și tabere respectiv sprijinirea unor asemenea activități;
- Editarea de publicații, de cărți periodice, broșuri informative inclusiv pe suport magnetic (CD, DVD), respectiv sprijinirea unor asemenea activități;
- Acordarea de burse și a altor forme de sprijin;
- Înființarea si asigurarea unor centre de consiliere pentru fermieri, agricultori, apicultori;
- Integrarea Asociației în rețeaua internațională a asociațiilor de profil similar;
Organele de administrare și control ale asociației sunt:
Adunarea Generală;
Consiliul Director, cu următoarea compunere:
-CSOLTI F., Președinte
-TAR Z., Vicepreședinte
-HUPKA F., Secretar
In vederea perfectării formalităților necesare înscrierii asociației ca persoana juridica, membrii asociați îl desemnează pe Av.B. R. E..
Dispune înscrierea asociației ASOCIAȚIA M. - AGRO EGYESULET, prin Av.B. R. E., cu sediul în Coltău, nr. 107, jud. Maramureș, în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Baia M..
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 26.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. E. F. L. D.
RED/M.E.F.
DCT/L.D.
5 ex./26.06.2013
. M. - AGRO EGYESULET
1 ex. P. de pe lângă Judecătoria Baia M.
01.07 .2013

PREȘEDINTE,
ROMÂNIA JUDECĂTORIA BAIA M. REGISTRUL SPECIAL DE ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII DOSAR Nr._ /09.07.2013 | Cod operator 4193 |
Către,
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A MUNICIPIULUI BAIA M.
Alăturat vă înaintăm Încheierea nr.6944/2013 a acestei instanțe, cu mențiunea irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul mai sus menționat, prin care s-a dispus înregistrarea modificărilor intervenite în Actul Constitutiv al asociației ASOCIAȚIA M. - AGRO EGYESULET, prin Av.B. R. E., cu sediul în Coltău, nr. 107, jud. Maramureș în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Baia M..
Menționăm că înscrierea asociației s-a făcut în Registrul asociațiilor și fundațiilor sub nr.35/09.07.2013.
Președinte,
M. E. F.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 6974/2013.... → |
---|