Actiune in raspundere delictuala. Încheierea nr. 7765/2013. Judecătoria BAIA MARE

Încheierea nr. 7765/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 26-07-2013 în dosarul nr. 7527/182/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator - 4193

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 7765

Ședința Camerei de Consiliu din 26 Iulie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. M. S.

Grefier: G. I. N.

Pe rol este soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul T. A. M., fiul lui S. și al lui M., născut la 11.11.1987, încarcerat la Penitenciarul Jilava, în contradictoriu cu pârâtaS.C. MAGAZIUNUL, cu sediul în Baia M., județul Maramureș.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantului.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea reclamantului, conform art. 200 alin. 3 Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța reține cauza în pronunțare sub aspectul regularității cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Sub aspectul regularității cererii de chemare în judecată, constată:

Prin cererea introdusă pe rolul aceste instanțe la data de 18.06.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul T. A. M., în contradictoriu cu pârâtaS.C. MAGAZIUNUL, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale și materiale.

La data de 26.06.2013, cu prilejul verificării cererii de chemare in judecată a reclamantului T. A. M., s-a constatat că acesta nu a depus actele doveditoare în susținerea cererii și nu a indicat pe cine înțelege să cheme în judecată.

Reclamantului i-au fost comunicate lipsurile constatate, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, are obligația de a face completările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.

Potrivit dovezii de înmânare, reclamantului i-a fost comunicat actul la data de 08.07.2013, iar la data de 18.07.2013, cea a împlinirii termenului acordat pentru regularizarea cererii sub aspectele reținute, s-a constatat că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile comunicate, și anume că acesta nu a depus actele doveditoare în susținerea cererii și nu a indicat pe cine înțelege să cheme în judecată.

Raportat la constatarea enunțată, s-a stabilit termen, conform art. 200 alin. 3 C.pr.civ., în camera de consiliu, pentru data de 26.07.2013.

Examinând regularitatea cererii, raportat la art. 194 - art. 197 Cod procedură civilă, instanța reține cele ce urmează:

Reclamantul T. A. M. nu s-a conformat dispozițiilor din codul de procedură civilă incidente în cauză:

Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

-numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant

-arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător.

Reclamantului i-au fost comunicate lipsurile constatate, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, are obligația de a face completările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, instanța reținând ca acesta nu a îndeplinit în termenul acordat, obligațiile comunicate, și anume că acesta nu a depus actele doveditoare în susținerea cererii și nu a identificat pârâtul chemat în judecată.

Conform art. 200 alin. 3 C.pr.civ.:

Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

Raportat la considerentele de drept și de fapt expuse, reținând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, în baza art. 200 alin.3 C.proc.civ. coroborat cu dispozițiile legale precitate, se va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza dispozițiilor art. 200 alin.3 Cod procedură civilă, anulează cererea de chemare in judecată introdusă de reclamantul T. A. M., încarcerat la Penitenciarul Jilava, în contradictoriu cu pârâtaS.C. M., cu sediul în Baia M., jud. Maramureș.

Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri.

Cercetată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 26 iulie 2013.

Președinte Grefier

E. M. S. G. I. N.

tehnored./dact.E.M.S.

3 ex./26.07.2013

DOSAR NR._

DISPUNE:

În baza dispozițiilor art. 200 alin.3 Cod procedură civilă, anulează cererea de chemare in judecată introdusă de reclamantul T. A. M., încarcerat la Penitenciarul Jilava, în contradictoriu cu pârâtaS.C. M., cu sediul în Baia M., jud. Maramureș.

Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri.

Cercetată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 26 iulie 2013.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Încheierea nr. 7765/2013. Judecătoria BAIA MARE