Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 13676/182/2013

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința din camera de consiliu din 21 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. E. M.

Grefier V. G.

Pe rol este judecarea cauzei litigii cu profesioniști privind pe petenta B. - GRUOPE SOCIETE GENERALE SA - G. BAIA M. SUCURSALA JUDETEANA BAIA M. și pe intimații G. D. A. D., intimat G. F., având ca obiect încuviințarea executării silite și autorizarea intrării în imobil.

Judecata s-a dispus a se face în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 665 alin. 2 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată conform prev. art. 10 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 80/2013.

Instanța constată că are competența generală, materială și teritorială în soluționarea prezentei cereri, în baza prevederilor art. 665 raportat la art. 650 Cod procedură civilă și, fiind legal sesizată, reține cererea de încuviințare a executării silite în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, petenta S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, a sesizat la data de 14.11.2013 Judecătoria Baia M. cu cererea creditoarei de încuviințare a executării silite a Contractului de credit nr._/02.11.2009 și autorizarea intrării executorului judecătoresc în imobilul reprezentând domiciliul debitorilor G. D. A. D., intimat G. F. situat în localitatea Baia M., ./36 jud. Maramureș.

La cerere s-au atașat în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către executorul judecătoresc, cererea creditorului, încheierea prin care s-a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare, titlurile executorii și dovada taxei de timbru.

Analizând actele depuse la dosar instanța reține:

Creditoarea a sesizat cu cererea de executare silită organul de executare competent, cererea fiind înregistrată pe rolul S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, conform Încheierii din data de 8.11.2013, potrivit căreia a fost deschis Dosarul de executare silită nr. 866/2013;

Potrivit art. 638 C.pr.civ. raportat la art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului „contractele de credit, inclusiv cele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit, constituie titluri executorii”.

- Creanța este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 C.pr.civ.;

- Debitorii nu au imunitate de executare.

Raportat la considerentele ce precedă, în baza art. 665 C.pr.civ. și a dispozițiilor legale invocate, instanța va admite cererea și va autoriza creditoarea să treacă la executarea silită a obligației de plată ce revine debitoarei și care are ca obiect plata sumei de 4.777,56 Euro, reprezentând credit, dobânzi și penalități calculate până la data de 24.10.2013, dobânzi în continuare, + cheltuieli de executare, în baza titlurilor executorii constând în Contractul de credit nr._/02.11.2009.

Încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate și permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

Având în vedere că s-a solicitat încuviințarea executării silite în toate modalitățile prevăzute de lege, deci și prin urmărire imobiliară, dar fără a se indica locul situării imobilelor debitoarei și fără a se face dovada că debitoarea nu are alte bunuri urmăribile sau cele pe care le are nu pot fi valorificate, instanța va încuviința executarea silită și în această modalitate, însă în limitele principiului legalității, prezumând că, prin cererea sa, creditoarea a avut în vedere imobilele debitoarei situate în circumscripția Judecătoriei Baia M..

Astfel, dat fiind caracterul special și imperativ al dispozițiilor procedurale privind urmărirea imobiliară, urmează a se dispune ca modalitatea de executare prin urmărirea silită a imobilelor să se efectueze numai cu privire la imobilele urmăribile situate în circumscripția Judecătoriei Baia M..

Potrivit art. 679 alin. 2 Cod procedură civilă în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, depusă odată cu cererea de încuviințare a executării silite ori pe cale separată, instanța va autoriza . la alin. (1), respectiv în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în orice alte locuri.

În cazul de față executarea silită se desfășoară la cererea creditoarei în baza titlurilor executorii, contracte de credit, titluri ce nu emană de la o instanță judecătorească.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar se constată că domiciliul debitorilor G. D. A. D. și G. F. este situat în localitatea Baia M., ./36, jud. Maramureș.

Constatând îndeplinite cerințele prevăzute de art. 679 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea formulată și va autoriza . sediul debitorilor.

DISPUNE:

Admite cererea formulată de petenta S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în Baia M., .. 32/33, jud. Maramureș

Încuviințează executarea silită formulată de creditoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA - G. BAIA M., SUCURSALA JUDETEANA BAIA M., cu sediul în Baia M., .. 38B, jud. Maramureș, împotriva debitorilor G. D. A. D. și G. F., ambii cu domiciliul în Baia M., ./36 jud. Maramureș și autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr._/02.11.2009 și care are ca obiect suma de 4.777,56 Euro , reprezentând credit, dobânzi și comisioane.

Încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate și permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare, exceptând urmărirea silită imobiliară care se va efectua numai cu privire la imobilele urmăribile situate în circumscripția Judecătoriei Baia M..

Autorizează . încăperile reprezentând domiciliul debitorilor G. D. A. D. și G. F., situat în localitatea Baia M., ./36, jud. Maramureș, în vederea executării Contractului de credit nr._/02.11.2009.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.11 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. M. E. G. V.

"Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul Contractul de credit nr._/02.11.2009 având ca obiect suma de 4.777,56 Euro, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.

Președinte, Grefier,

R/M.M.E./30.11.2013

D/V.G./30.11.2013/3Ex.

Dosar nr._

DISPUNE:

Admite cererea formulată de petenta S.C.P.E.J. M. ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în Baia M., .. 32/33, jud. Maramureș

Încuviințează executarea silită formulată de creditoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA - G. BAIA M., SUCURSALA JUDETEANA BAIA M., cu sediul în Baia M., .. 38B, jud. Maramureș, împotriva debitorilor G. D. A. D. și G. F., ambii cu domiciliul în Baia M., ./36 jud. Maramureș și autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr._/02.11.2009 și care are ca obiect suma de 4.777,56 Euro , reprezentând credit, dobânzi și comisioane.

Încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate și permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare, exceptând urmărirea silită imobiliară care se va efectua numai cu privire la imobilele urmăribile situate în circumscripția Judecătoriei Baia M..

Autorizează . încăperile reprezentând domiciliul debitorilor G. D. A. D. și G. F. situat în localitatea Baia M., ./36, jud. Maramureș, în vederea executării Contractului de credit nr._/02.11.2009.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.11 2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BAIA MARE