Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 14320/182/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator - 4193

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 08 noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. T. N.

GREFIER: T. I.

Pe rol este soluționarea plângerii la contravenție formulate de petentul S. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.11.2012 de către agentul constatator din cadrul intimatului.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi a răspuns personal petentul fiind asistat de dl. avocat C. D., personal se prezintă martorul M. E., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care se arată că plângerea este la al 5-lea termen de judecată cauza fiind amânată pentru administrarea probei testimoniale, după care:

Instanța procedează la identificarea martorului M. E. care se legitimează cu CI ., nr._, CNP_.

Sub prestare de jurământ laic și după ce s-a atras atenția asupra faptului că mărturia mincinoasă se pedepsește de lege, instanța procedează la administrarea probei testimoniale și audierea martorului M. E., conform dispozițiilor art. 193 Cod procedură civilă, declarația acestuia fiind consemnată separat și atașată la dosarul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 196 și 198 Cod procedură civilă.

Reprezentantul petentului depune la dosar două planșe foto și arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.

Neformulându-se alte cereri și nesolicitându-se alte probe, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiilor art. 150 C. pr. civ., declară închisă faza probatorie, acordând cuvântul pe fond.

Pe fond, reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, respectiv anularea procesului verbal atacat și exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate prin acesta. Fără cheltuieli de judecată. Arată că astfel cum reiese și din declarația martorului audiat la acest termen pietonul nu era angajat în traversarea străzii, iar contravenientul a semnat procesul verbal cu mențiuni, situație în care agentul constatator trebuia să identifice un martor ori procesul verbal a fost încheiat în lipsa unui martor asistent și fără a se identifica pietonul care ar fi fost angajat în traversare. De asemenea, precizează că . o stradă cu sens unic și pietonul venea din partea dreaptă, iar agentul a reținut că din stânga. Învederează că petentul este șofer profesionist și are o deosebită atenție în trafic, din această activitate câștigându-și existența.

Instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională formulată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2012 și înregistrată sub nr._, petentul S. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 22.11.2012 și exonerarea acestuia de la plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii petentul a arătat că cele cuprinse în procesul verbal nu corespund realității, în fapt, în timp ce se deplasa cu autoturismul din direcția gară spre piața de alimente, în fața sediului IPJ Maramureș, mașina fiind pe trecere când un pieton a pus piciorul pe zebră, aspect relatat agentului constatator și de către pasagerii care erau cu acesta în autoturism.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În probațiune a atașat cererii copia procesului verbal atacat.

Prin întâmpinarea depusă intimatul a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din OUG nr. 195/2002 pentru aceea că la data de 22.11.2011 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe . Baia M. și nu acordă prioritate de trecere pietonului angajat în traversare pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Intimatul a mai precizat că fapta petentului a fost în mod corect încadrată juridic, sancțiunea amenzii a fost în mod corect individualizată, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.

În drept s-a prevalat de dispozițiile art. 115 și urm. Cod procedură civilă. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune a atașat întâmpinării originalul actului de constatare și raportul agentului constatator.

În ședința publică din data de 08.11.2013 a fost audiat sub prestare de jurământ martorul M. E. și au fost depuse în probațiune planșe foto.

Analizând plângerea prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .>CP nr._ încheiat în data de 22.11.2012 de agenți din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum 280 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 135 lit. h din OUG nr. 195/2002 sancționat de art. 100 alin. 3 lit. b din același act normativ.

Agentul din cadrul intimatului a reținut că petentul „a condus auto Renault cu numărul_, în regim taxi și nu a acordat prioritate de trecere pietonului aflat în traversarea carosabilului marcaj pietonal. Acesta circula pe banda I, iar pietonul a traversat din stânga spre dreapta sa”.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr.2/2001 și ale art. 105 din O.U.G. nr.195/2002, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit art. 135/h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in urmatoarele situatii, pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.

Petentul a semnat procesul verbal cu mentiunea că pietonul nu era angajat în traversare.

În ceea ce privește temeinicia „acuzației” aduse petentului prin procesul verbal, instanța constată că fapta reținută în sarcina sa nu a fost dovedită din probațiunea administrată în cauză respectiv din actele ce au stat la baza încheierii procesului verbal contestat.

Potrivit cauzei Mariu H. împotriva României (Decizia dată cererii 7034/07 și alte 16 cereri), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că, sancțiunile prevăzute de Codul rutier roman au un caracter preventiv, punitiv și disuasiv, astfel că garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală, printre care se numără și dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile procedurilor referitoare la contestarea procesului verbal ce au atras sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare sau suspendarea dreptului de a conduce. Aceasta însă nu împiedică statele membre să recunoască existența unei prezumții de legalitate și temeinicie a proceselor verbale, fără de care ar fi imposibilă pedepsirea încălcării legislației rutiere.

Ca atare, instanța trebuie să verifice în contextul răsturnării sarcinii probei, dacă IPJ a făcut dovada acuzației aduse petentului. Agentul constatator nu a respectat prevederile legale în materie întrucât nu a identificat și menționat spres a fi audiat în calitate de martor pietonul căruia petentul nu i-ar fi acordat prioritate de trecere pentru a se putea verifica acuzația iar fapta nu a fost înregistrată cu mijloace tehnice. Așadar, garanțiile prevăzute de lege în materie nu au fost respetate iar întrunirea elementelor constitutive ale contravenției nu poate fi verificată de către instanță, vătămarea drepturilor petentului fiind evidentă, respectiv neputând fi înlăturată decât prin anularea actului. Ca atare, IPJ Maramureș nu a făcut dovada faptului că petentul a încălcat prevederile art. 135/h din HG 1391/2006 iar sancționarea sa apare în acest context ca nejustificată.

Martorul M. E., audiat în ședința publică din data de 08.11.2013 a arătat că era în taxiul condus de petent la momentul constatării faptei contravenționale iar pietonul despre care s-a făcut vorbire în actul atacat nu era angajat în traversarea drumului. Martorul a mai arătat că agentul constatator nu a întreprins vreun demeres pentru identificarea pietonului.

Așadar, probațiunea administrată în cauză a relevat existența unei alte stări de fapt decât cea reținută prin procesul verbal contestat,k impunându-se anularea sa.

În acest context, instanta constată că motivele de nulitate invocate, sunt întemeiate iar procesul verabl încheiat în atare condiții se impune a fi anulat, conform dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea formulată de petentul S. M. domiciliat în Baia M., .. 37, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.

Anulează procesul verbal . nr._ din data de 22.11.2012 încheiat de agent principal A. Darius din cadrul Biroului Rutier.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. N. T. I.

Red. STN/dact. TI

4 ex / 03.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria BAIA MARE