Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1835/2013. Judecătoria BAIA MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1835/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 7507/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
Dosar nr._ Cod operator 4193
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1835
Ședința publică din 19 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C. P.
GREFIER: A. S. P.
Pe rol este soluționarea cauzei civile formulate de reclamanții A. A. N. și A. C. F., în contradictoriu cu pârâta . ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la data 29 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, în vederea deliberării, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 5 februarie 2013, pentru data de 12 februarie 2013 și apoi pentru azi, 19 februarie 2013.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 20.06.2012 sub nr._, reclamanți A. A. N. și A. C. F. au chemat-o în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în pct. 5 lit. a) din convenția de credit nr._/MH/02.11.2007, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1752,51 CHF achitată în perioada iunie 2009-iunie 2012 cu titlu de comision de risc, precum și a celorlalte sume achitate cu acest titlu în continuare până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, cu dobândă legală aplicată sumelor începând cu data plății și până la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că între părți s-a încheiat convenția de credit nr._/MH/02.11.2007, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 34.000 CHF pentru o perioadă de 120 luni.
Cu privire la clauza cuprinsă în pct. 5 lit. a) din convenția de credit, reclamanții au arătat că potrivit acesteia, împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, pe toată perioada de derulare a convenției și au apreciat că nu există niciun risc privind derularea convenției întrucât executarea obligației de rambursare a fost garantată prin constituirea în favoarea băncii a unei ipoteci asupra imobilului, iar polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil, nefiind menționată în contract posibilitatea restituirii sumei achitate cu titlu de comision de risc la finele perioadei de derulare a contractului.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că argumentele invocate de reclamanți sunt lipsite de pertinență, întrucât aceștia omit faptul că împrumutul are un caracter oneros, banca urmărind obținerea unui avantaj patrimonial din activitatea economică derulată, contractul neavând caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părți, drepturile și obligațiile fiecărei părți fiind stabilite în momentul încheierii contractului, iar asumarea riscului de către bancă, a șanselor unui câștig sau pierderi contravine chiar esenței unui astfel de contract.
Pârâta a menționat că respectivul comision este componentă a costului împrumutului, banca evaluând fiecare risc în funcție de performanțele financiare ale clientului și de capacitatea acestuia de a rambursa creditul.
De asemenea, pârâta a arătat că reclamanții au cunoscut în momentul încheierii existența comisionului de risc și cuantumul acestuia.
În probațiune s-au depus înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriul părților.
Analizând materialul probator administrat în cauză, pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Între pârâtă în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanți în calitate de împrumutați, s-a încheiat Convenția de credit nr._/MH/02.11.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 34.000 CHF pentru o perioadă de 120 luni de la data încheierii convenției.
În partea intitulată „Condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutata datorează băncii un comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului apartament situat în Baia M., ./10, jud. Maramureș proprietatea reclamanților, prin Contractul de garanție reală imobiliară.
Instanța apreciază că este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamanții), astfel cum aceste două categorii apar ca fiind definite în lumina dispozițiilor art. 2 din același act normativ, potrivit căruia "(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia".
Prin Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C – 240/98) că protecția conferita consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată. Ca atare, faptul că acest contract a fost executat ca atare sau parțial de consumatori nu echivalează cu acceptarea în integralitate a conținutului acestuia, din moment ce el conține clauze abuzive. Rațiunea acestui act normativ consistă în poziția de inferioritate economică, juridică si tehnică a consumatorului în raport cu comerciantul, inferioritate care se manifesta atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și în ceea ce privește nivelul de informare. Această situație îl pune pe consumator în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor, contractele de credit încheiate între bancă și consumator putând fi astfel privite ca și contracte de adeziune.
Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator, iar contractul va continua sa fie executat de părți doar dacă, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat. Art. 4 și art. 13-14 din aceeași lege permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Dacă rezoluțiunea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putând fi executat in continuare, judecătorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale părților.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Pârâta, prin întâmpinare, nu a susținut vreun moment că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată ar fi clauze negociate, arătând că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, respectiv nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și, pe de altă parte, comisionul de risc este parte a prețului.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții, întrucât contractul încheiat cu aceștia a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile, aspect dedus și din modul de formulare a apărărilor sale prin întâmpinare.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că în privința condițiilor care se referă la comisionul de risc, acestea sunt explicate în contractul de credit intervenit între părți, acestea fiind deci asumate la momentul semnării actelor juridice, termenii de strictă specialitate din contract au fost explicați și reclamanții trebuiau să depună toate diligențele și prudența aferente conceptului "bonus pater familias" raportat la importanța juridică a încheierii unui astfel de contract, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 cod civil conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit încheiate de părți, se impune ca aceste clauze să fi creat, în detrimentul consumatorului, în speță reclamanții, și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a) din „Condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă un element al prețului contractului, nereieșind în niciun fel din cuprinsul contractului că acest comision ar fi în vreun fel legat de vreun risc efectiv, ci pur și simplu este un element al costului, pârâta urmărind obținerea anumitor prestații în schimbul transferării sumelor împrumutate, iar interesul său de a acorda un asemenea împrumut derivă din obținerea de beneficii de pe urma acestuia, comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată, respectiv riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra unui apartament, proprietatea acesteia. Se prevede, de asemenea în contract cesiunea în favoarea băncii pârâte a unei polițe de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs, cum ar fi fost just, pentru a nu se crea o situație de cert dezechilibru în sarcina reclamantei.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu bancă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.
Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze vreo clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamant, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Mai mult, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților, mai mult, instanța constată și încălcarea dispozițiilor art. 9³ din OG 21/1992 conform cărora toate comisioanele sau tarifele stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu, în speța de față comisionul de risc perceput de către bancă nu a cunoscut nicio modalitate de prestare a unui serviciu financiar în favoarea împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.
Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâtă în acest sens.
Prin urmare, instanța va constata ca fiind abuzivă clauza contractuală prevăzută la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale din Convenția de credit nr._/MH din data de 02.11.2007, încheiată între părți.
Avându-se în vedere toate motivele reținute mai sus, întrucât instanța a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, și pe cale de consecință a declarat ca fiind abuzivă clauza mai sus analizate, va constata nulitatea absolută a acesteia.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Pentru a decide astfel în privința nulității ce se aplică clauzelor abuzive, instanța a avut în vedere că inserarea în contract a unei astfel de clauze, pe lângă faptul că, într-adevăr, lezează și interesul personal al reclamanților, este realizată cu încălcarea dispozițiilor exprese ale legii, mai exact, prin ocolirea prin disimulare a acestora, acesta fiind de altfel aspectul care atrage necesitatea ocrotirii interesului public, atrăgând așadar nulitatea absolută.
În consecință, instanța va obliga pârâta să restituie reclamanților, în integralitate, sumele de bani încasate de aceasta cu titlu de comision de risc, în temeiul clauzei constatate nule absolut prin prezenta hotărâre (pct.5 lit. a), cu dobânda legală aferentă sumei percepute cu titlu de comision de risc în perioada mai sus amintită, calculată de la data plății și până la plata efectivă, având în vedere că dobânda legală este menită a acoperi prejudiciul cauzat de lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de comision de risc iar în mod evident acest prejudiciu s-a creat în patrimoniul reclamanților odată cu efectuarea fiecărei plăți a sumei ce reprezintă comisionul de risc, această plată apărând astfel ca fiind o plată percepută în temeiul unei clauze constatată ca fiind abuzivă și, pe cale de consecință, nedatorată.
Reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea litigiului, instanța, în temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, va admite, cererea reclamanților și va obliga pârâta la plata către aceasta, a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 1500 lei, dovedite a fi efectuate de aceasta în cauză reprezentând contravaloare timbru judiciar, taxă de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE acțiunea civilă formulată de reclamanții A. A. N. și A. C. F., ambii domiciliați în Baia M., ./10, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2.
Constată ca fiind abuzivă clauza prevăzută în convenția de credit nr._/MH din data de 02.11.2007 încheiată între pârâta . în calitate de creditoare-împrumutătoare pe de o parte, și reclamanții A. A. N. și A. C. F., în calitate de împrumutați, pe de altă parte, la pct. 5 lit. a) cu privire la comisionul de risc aplicat la soldul creditului, în procent de 0,19%, plătibil lunar pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Constată nulitatea absolută a clauzei inserate în convenția de credit arătată mai sus la pct. 5 lit. a).
Obligă pârâta să restituie reclamanților în integralitate, sumele de bani încasate de aceasta, în baza convenției de credit nr._/MH din data de 02.11.2007, cu titlu de comision de risc, calculate în funcție de cuantumul indicat la pct. 5 lit. a) din Condițiile Speciale, respectiv 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, aferente perioadei iunie 2009 și până la pronunțarea unei hotărâri definitive în prezenta cauză, cu dobânda legală aferentă sumei percepute cu titlu de comision de risc în perioada mai sus amintită, calculată de la data plății și până la restituirea integrală.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. P. A. S. P.
Red. C.C.P./dact. A.S.P.
5 ex./10.05.2013
Dosar_
HOT:
19.02.2013
ADMITE acțiunea civilă formulată de reclamanții A. A. N. și A. C. F., ambii domiciliați în Baia M., ./10, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2.
Constată ca fiind abuzivă clauza prevăzută în convenția de credit nr._/MH din data de 02.11.2007 încheiată între pârâta . în calitate de creditoare-împrumutătoare pe de o parte, și reclamanții A. A. N. și A. C. F., în calitate de împrumutați, pe de altă parte, la pct. 5 lit. a) cu privire la comisionul de risc aplicat la soldul creditului, în procent de 0,19%, plătibil lunar pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Constată nulitatea absolută a clauzei inserate în convenția de credit arătată mai sus la pct. 5 lit. a).
Obligă pârâta să restituie reclamanților în integralitate, sumele de bani încasate de aceasta, în baza convenției de credit nr._/MH din data de 02.11.2007, cu titlu de comision de risc, calculate în funcție de cuantumul indicat la pct. 5 lit. a) din Condițiile Speciale, respectiv 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, aferente perioadei iunie 2009 și până la pronunțarea unei hotărâri definitive în prezenta cauză, cu dobânda legală aferentă sumei percepute cu titlu de comision de risc în perioada mai sus amintită, calculată de la data plății și până la restituirea integrală.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6348/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013.... → |
|---|
