Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 710/182/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator - 4193
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 13 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. T. N.
GREFIER: T. I.
Pe rol este soluționarea plângerii la contravenție formulate de petenta S.C. R. V SRL în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2013 de către agentul constatator din cadrul intimatului.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi a răspuns pentru petentă dl. avocat P. A., lipsă fiind intimatul. A mai răspuns personal martora P. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care se arată că plângerea este la al 5-lea termen de judecată cauza fiind amânată pentru administrarea probei testimoniale. La dosarul cauzei s-au depus de către reprezentantul petentei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 28.11.2013 copia contractului individual de muncă și fișa de post a martorei P. G..
Instanța procedează la identificarea martorei P. G., care se legitimează cu CI ., nr._, CNP_.
Sub prestare de jurământ religios și după ce s-a atras atenția asupra faptului că mărturia mincinoasă se pedepsește de lege, instanța procedează la administrarea probei testimoniale și audierea martorei P. G., conform dispozițiilor art. 193 Cod procedură civilă, declarația acesteia fiind consemnată separat și atașată la dosarul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 196 și 198 Cod procedură civilă.
Reprezentantul petentei, dl. avocat P. A., arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Neformulându-se alte cereri și nesolicitându-se alte probe, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiilor art. 150 C. pr. civ., declară închisă faza probatorie, acordând cuvântul pe fond.
Pe cale de excepție, solicită admiterea excepției prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale, iar pe fondul cauzei, reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție atacat. Fără cheltuieli de judecată. Precizează faptul că procesul verbal nu este semnat de administratorul societății, astfel că agentul constatator nu a conferit petentei dreptul de a formula obiecțiuni, iar persoana care a semnat procesul verbal nu putea formula obiecțiuni. De asemenea, arată că autorizațiile au existat, însă nu le-a putut prezenta, procesul verbal fiind încheiat în aceeași zi.
Instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată pe rolul acestei instanțe la data de 22.01.2013 și înregistrată sub nr._, petenta . a chemat în judecată intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să admită acțiunea formulată și să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2013.
În motivarea de fapt a plângerii petenta a arătat că în data de 18.01.2013, la punctul de lucru situat pe . din Baia M., s-a efectuat de către un agent din cadrul intimatului o verificare asupra autorizației de funcționare, care fusese predat la Primăria Baia M. pentru vizare, iar pentru lipsa actelor doveditoare a fost încheiat procesul verbal contestat, fiind sancționată cu amendă de 6000 lei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au atașat plângerii copia autorizației de funcționare, copia procesului verbal atacat, chitanța nr._/15.01.2013 reprezentând plata viză 2013.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că petenta a fost sancționată pentru aceea că în data de 18.01.2013 a efectuat în localul de alimentație publică situat în Baia M., ., acte de comerț fără a deține autorizațiile necesare în acest sens.
Intimatul a mai precizat că fapta petentei a fost în mod corect încadrată juridic, sancțiunea amenzii a fost în mod corect individualizată, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 și urm. Cod procedură civilă, iar în temeiul art. 242 alin. ultim s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune s-a depus originalul procesului verbal.
La termenul din 08.11.2013 petenta, prin avocat, a formulat note de ședință prin care a invocat excepția prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal atacat raportat la prevederile art. 27 teza I și art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu depoziția martorei P. G..
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Analizând excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale precum și probațiunea administrată prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.01.2013, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 1 lit. a din Legea 12/1990.
Agenții constatatori din cadrul intimatului au reținut că au constatat, în urma controlului efectuat la localul de alimentație publică din Baia M., ., că aceasta a efectuat acte de comerț fără a deține autorizațiile necesare în acest sens.
Procesul verbal a fost încheiat în prezenta d-nei P. G. care a semnat pentru primirea acestuia în numele .
Verificand, in conformitate cu dispozitiile art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
Excepția prescripției aplicării sancțiunii, invocată de către petentă, nu este întemeiată.
Potrivit Deciziei nr. 10/2013 din_ Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_, pronunțată de ÎCCJ în Recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Instanța constată că excepția invocată de parte, respectiv avută în vedere de ÎCCJ la soluționarea recursului în interesul legii sus-menționat, o reprezintă cea a prescripției executării sancțiunii aplicate, reglementată prin art. 14 din OG 2/2001, potrivit cărora executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. În cauză sunt așadar incidente prevederile art. 84 Cod procedură civilă de la 1865, denumirea greșită a unei cereri neîmpietând soluționarea ei conform dispozițiilor legale incidente.
În cauză, procesul verbal contestat a fost încheiat în prezenta numitei P. G. care potrivit fișei de post/contractului de muncă de la filele 33 și urm. dosar, nu are atribuții de reprezentare a societății comerciale sancționate contravențional. Cu ocazia audierii sale în ședința publică din data de 13.12.2013, P. G. a arătat că a fost singură în locația controlată, că a predat procesul verbal administratorului societății, V. D., a doua zi dimineață, și că a semnat actul pe motiv că a fost amenințată că va fi și ea sancționată (această din urmă declarație va fi înlăturată ca fiind subiectivă/părtinitoare de către instanță, reținându-se că martora se află în serviciul petentei, în raporturi de subordonare). Astfel, probațiunea administrată a relevat că procesul verbal a fost adus la cunoștința reprezentantului legal a doua zi după control, iar plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de lege, neapelându-se la procedura de comunicare prin poștă/afișare.
În acest context, excepția invocată nu este întemeiată, respectiv urmează a fi respinsă conform dispozitivului prezentei.
Plângerea contravențională este întemeiată.
Potrivit art. 1 lit. a din Legea 12/1990, constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte:a) efectuarea de acte sau fapte de comerț de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;
Martora P. G. a învederat că societatea deținea autorizațiile prevăzute de lege însă nu le-a putut prezenta întrucât la momentul controlului, biroul administratorului societății era închis. Această declarație se coroborează cu conținutul înscrisului de la fila 7 dosar-autorizația nr._/26.01.2010 respectiv cu răspunsul adresa instanței emis de Primăria Baia M. (fila 24) potrivit căruia în data de 16.01.2013 (anterior constatării faptei), petenta a solicitat vizarea autorizației pe anul 2013 iar cererea a fost soluționată favorabil în 15.01.2013, conform scriptului de la fila 27 verso dosar.
Așadar, probațiunea administrată în cauză a relevat existența unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator, iar această împrejurare echivalează cu lipsa faptei contravenționale (agentul constatator avea obligația de a efectua verificări suplimentare în acest context anterior aplicării sancțiunii), impunându-se anularea actului atacat în atare condiții.
Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția invocată și va admite plângerea contravențională, conform dispozitivului hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale, invocată de petentă.
Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul în Băiuț, ., .. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.
Anulează procesul verbal . nr._ încheiat la data de 18.01.2013 de sinspector Ștefură M.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. N. T. I.
Red. STN/dact. TI
4 ex./ 29.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1295/2013.... → |
---|