Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8193/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Încheierea nr. 8193/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 21-08-2013 în dosarul nr. 10211/182/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator - 4193
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 8193
Ședința Camerei de Consiliu din 21 august 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. Ș.
GREFIER: A. T. M.
Pe rol este soluționarea cererii formulate de petentul C. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. B. A. situat în Negrești Oaș, ., . M., în contradictoriu cu intimatul INSTITUȚIA P. MARAMUREȘ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Baia M., ., județul Maramureș, având ca obiect încuviințare executare silită.
Judecata s-a dispus a se face în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 665 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru, conform prevederilor art. 10 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 80/2013.
Instanța constată că are competența generală, materială și teritorială în soluționarea prezentei cereri, în baza prevederilor art. 665 raportat la art. 650 Cod procedură civilă și, fiind legal sesizată, reține cererea de încuviințare a executării silite în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, Cabinet executor Judecătoresc S. A. a sesizat la data de 19.08.2013 Judecătoria Baia M. cu cererea creditorului de încuviințare a executării silite a Deciziei civile nr. 6266/2013 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, rămasă irevocabilă la data de 30 mai 2013.
La cerere s-au atașat în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către executorul judecătoresc cererea creditorului, încheierea prin care s-a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare, titlul executoriu și dovada taxei de timbru.
Analizând cererea dedusă judecății, prin prisma actelor depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Creditorul a sesizat cu cererea de executare silită organul de executare competent, cererea fiind înregistrată pe rolul Cabinet Executor Judecătoresc S. A., conform Încheierii din data de 19.08.2013, potrivit căreia a fost deschis Dosarul de executare silită nr. 182/2013, titlul în baza căruia a fost solicitată a fi declanșată executarea silită fiind constituit de Decizia civilă nr. 6266/2013 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, rămasă irevocabilă la data de 30 mai 2013.
Potrivit art. 632-634 Cod procedură civilă, Decizia civilă nr. 6266/2013 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, poate fi pus în executare, constituind titlu executoriu.
Având în vedere prevederile art. 640 Cod procedură civilă, instanța constată că se solicită încuviințarea silită a unui titlu căruia lege îi recunoaște caracterul executoriu și anume decizie civilă, de asemenea, că debitorul nu se bucură de imunitate de executare, iar creanța în privința căreia se urmărește recuperarea silită, este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 Cod procedură civilă.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 665 Cod procedură civilă și a dispozițiilor legale invocate, instanța va admite cererea potrivit dispozitivului și va autoriza creditorul să treacă la executarea silită a obligației ce revine debitorului, menționată în titlu executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 6266/2013 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, rămasă irevocabilă la data de 30 mai 2013, debitorul urmând a suporta și contravaloarea cheltuielilor de executare.
Încuviințarea executării silite urmează să se extindă și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Având în vedere că s-a solicitat încuviințarea executării silite în toate modalitățile prevăzute de lege, deci și prin urmărire imobiliară, dar fără a se indica locul situării imobilelor debitorului și fără a se face dovada că debitorul nu are alte bunuri urmăribile sau cele pe care le are nu pot fi valorificate, instanța va încuviința executarea silită și în această modalitate, însă în limitele principiului legalității, prezumând că, prin cererea sa, creditorul a avut în vedere imobilele debitorului situate la locul domiciliului acestuia.
Astfel, dat fiind caracterul special și imperativ al dispozițiilor procedurale privind urmărirea imobiliară, urmează a se dispune ca modalitatea de executare prin urmărirea silită a imobilelor să se efectueze numai cu privire la imobilele urmăribile situate în circumscripția Judecătoriei Baia M. și numai în condițiile art. 812 Cod procedură civilă, urmând ca în cazul descoperirii unor imobile situate în afara acestei circumscripții să se facă aplicarea dispozițiilor art. 819 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea formulată de Cabinet Executor Judecătoresc S. A., cu sediul în Baia M., ., ., și, în consecință:
Încuviințează executarea silită solicitată de creditorul C. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. B. A. situat în Negrești Oaș, ., . M., împotriva debitorului INSTITUȚIA P. MARAMUREȘ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Baia M., ., județul Maramureș, și autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației menționată în titlu executoriu constând în Decizia civilă nr. 6266/2013 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, rămasă irevocabilă la data de 30 mai 2013, urmând totodată ca încuviințarea executării silite să se extindă și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate, exceptând urmărirea silită imobiliară care se va efectua numai cu privire la imobilele urmăribile situate în circumscripția Judecătoriei Baia M. și numai în condițiile art. 812 Cod procedură civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 august 2013.
Președinte Grefier
D. Ș. A. T. M.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul Decizia civilă nr. 6266/2013 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, rămasă irevocabilă la data de 30 mai 2013, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.
Președinte, Grefier,
red.D.Ș./dact.M.A.T.
3 ex./22.08.2013
JUDECĂTORIA BAIA M.
Dosar nr._
DISPUNE:
Admite cererea formulată de Cabinet Executor Judecătoresc S. A., cu sediul în Baia M., ., ., și, în consecință:
Încuviințează executarea silită solicitată de creditorul C. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. B. A. situat în Negrești Oaș, ., . M., împotriva debitorului INSTITUȚIA P. MARAMUREȘ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în Baia M., ., județul Maramureș, și autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligației menționată în titlu executoriu constând în Decizia civilă nr. 6266/2013 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, rămasă irevocabilă la data de 30 mai 2013, urmând totodată ca încuviințarea executării silite să se extindă și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate, exceptând urmărirea silită imobiliară care se va efectua numai cu privire la imobilele urmăribile situate în circumscripția Judecătoriei Baia M. și numai în condițiile art. 812 Cod procedură civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 august 2013.
PREȘEDINTE
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2779/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9252/2013.... → |
---|