Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8261/2013. Judecătoria BAIA MARE

Încheierea nr. 8261/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 10095/182/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4193

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 8261

Ședința Camerei de Consiliu din 22 august 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. E.-S.

Grefier: A. T. M.

Pe rol este soluționarea cererii formulate de petenta C.N.A.D.N.R. SA, P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., în contradictoriu cu intimatul F. Z., având ca obiect încuviințarea executării silite.

Judecata s-a dispus a se face în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 665 alin. 2 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Instanța constată că are competența generală, materială și teritorială în soluționarea prezentei cereri, în baza prevederilor art. 665 raportat la art. 650 Cod procedură civilă și, fiind legal sesizată, reține cererea de încuviințare a executării silite în pronunțare.

JUDECĂTORIA

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, executorul judecătoresc M. V. V. D. a sesizat la data de 14.08.2013 Judecătoria Baia M. cu cererea creditoarei C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., de încuviințare a executării silite a Procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.12.2010, pentru suma ce reprezintă contravaloare tarif de despăgubire.

La cerere s-au atașat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către executorul judecătoresc, cererea creditoarei, încheierea prin care s-a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare, dovada achitării taxei de timbru, Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.12.2010 și procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a acestuia cu debitorul.

Analizând actele depuse la dosar instanța reține:

Creditoarea a sesizat cu cererea de executare silită organul de executare competent, cererea fiind înregistrată pe rolul B.E.J. M. V. V. D., conform Încheierii din data de 08.08.2013, potrivit căreia a fost deschis Dosarul de executare silită nr. 324N/2013.

Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.12.2010 constituie titlu executoriu potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001.

Creanța este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 Cod procedură civilă.

Debitorul nu are imunitate de executare.

Raportat la considerentele ce precedă, în baza art. 665 Cod procedură civilă și a dispozițiilor legale invocate, instanța va admite cererea și va autoriza creditoarea să treacă la executarea silită a obligației ce revine debitorului în baza titlului executoriu arătat mai sus.

Încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulată de executorul judecătoresc M. V. V. D., cu sediul în Baia M., .. 22A, județul Maramureș, și, în consecință:

Încuviințează executarea silită solicitată de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în C., .. 17, județul D., împotriva debitorului F. Z., cu domiciliul în Cluj N., ., județul Cluj, CNP_, și autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.12.2010, pentru suma ce reprezintă contravaloare tarif de despăgubire.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 august 2013.

Președinte Grefier

E.-S. D. A. T. M.

„Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.12.2010, pentru suma ce reprezintă contravaloare tarif de despăgubire, pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlurilor executorii, în condițiile legii”.

Președinte, Grefier,

red.E.S.D./dact.M.A.T.

3 ex./23.08.2013

JUDECĂTORIA BAIA M.

Dosar nr._

DISPUNE:

Admite cererea formulată de executorul judecătoresc M. V. V. D., cu sediul în Baia M., .. 22A, județul Maramureș, și, în consecință:

Încuviințează executarea silită solicitată de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în C., .. 17, județul D., împotriva debitorului F. Z., cu domiciliul în Cluj N., ., județul Cluj, CNP_, și autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.12.2010, pentru suma ce reprezintă contravaloare tarif de despăgubire.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 august 2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 8261/2013. Judecătoria BAIA MARE