Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9643/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 9643/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 8021/182/2013

ROMÂNIA cod operator - 4193

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9643

Ședința publică din 30 septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. C. M.

GREFIER: M. M.

Pe rol este soluționarea cererii formulate de reclamantul C. I., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul solicită acordarea unui termen de judecată în vederea conexării prezentului dosar la dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., cu termen de judecată mâine.

Instanța pune în vedere reclamantului faptul că, pentru a putea dispune conexarea prezentului dosar la dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., este necesar să precizeze cu cine înțelege să se judece în dosarul de față, astfel cum i s-a solicitat la termenele de judecată din datele de 08.07.2013 și 09.09.2013.

Reclamantul arată că nu își mai precizează cererea.

Instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 01.07.2013, în dosarul nr._, reclamantul C. I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună reintegrarea sa în domiciliul conjugal, din care a fost alungat, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este căsătorit de la data de 2.10.1986, fără a indica datele de identificare ale soției sale, din relațiile de căsătorie rezultând minora C. I. C. M. I.. Arată că există pe rolul instanței o cerere de divorț, înregistrată în dosarul nr. 6362/1989 al Judecătoriei Baia M., prin care s-a soluționat în lipsa sa, cât timp se afla plecat într-o delegație.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 581 din Codul procedură civilă.

Analizând actele și probele de la dosar, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă: „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele său, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.”

Întrucât la două termene de judecată consecutive, din datele de 08.07.2013 și 09.09.2013, instanța i-a pus în vedere reclamantului să își precizeze cererea, în sensul de a indica, între altele, cu cine înțelege să se judece, iar reclamantul nu a dat curs acestor solicitări, în temeiul art. 196 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, va dispune anularea cererii de chemare în judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Anulează cererea formulată de reclamantul C. I., cu domiciliul în comuna Bozânta M., .. 45, ., având ca obiect ordonanță președințială.

Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Baia M..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. M. M. M.

Red. I.C.M./dact. M.M.

2 ex./02.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9643/2013. Judecătoria BAIA MARE