Plângere contravenţională. Încheierea nr. 1045/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1045/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 14120/182/2012
ROMÂNIA Cod operator - 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE NR. 1045
Ședința publică din 1 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. Ș.
GREFIER: M. M.
Pe rol este soluționarea plângerii la contravenție formulate de petentul M. R. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.11.2012 de către agentul constatator din cadrul intimatului.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 29.01.2013 – cerere de renunțare la judecată formulată de petent
Instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 20.11.2012 sub dosar nr._, petentul M. R. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispsună anularea, ca netemeinic și nelegal a procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.11.2012.
La data de 29 ianuarie 2013, petentul a formulat în scris cerere de renunțare la judecată față de intimat
Conform art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă, „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”, iar potrivit alin. 4 interpretat per a contrario, până când nu s-a intrat în dezbaterea fondului, renunțarea se poate face și fără învoiala celeilalte părți.
Așa fiind, văzând cererea de renunțare la judecată formulată în scris de petent la data de 29 ianuarie 2013, instanța va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de renunțarea petentului M. R. I., cu domiciliul în Baia M., ./12, jud. Maramureș, la judecarea cererii având ca obiect plângere contravențională, împotriva procesului-verbal . nr._/06.11.2012, formulată în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.02.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. Ș. M. M.
Red. D.Ș./dact. M.M.
4 ex./06.02.2012
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7356/2013. Judecătoria BAIA... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 495/2013.... → |
---|