Plângere contravenţională. Încheierea nr. 5084/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Încheierea nr. 5084/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 15341/182/2012
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 5084
Ședința publică din 09 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. E. M.
Grefier M. H.
Pe rol este soluționarea cauzei privind pe petentul S. M. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 25 martie 2013, cerere de renunțare la judecată din partea petentului S. M., prin care arată că, își retrage plângerea împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.12.2012 încheiat de I.P.J. Maramureș. Menționează că, a achitat contravaloarea amenzii cu chitanța ._ din data de 10.12.2012, pe care o anexează în original.
Instanța ia act de cererea de renunțare la judecată depusă la dosar de către petent și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 19 decembrie 2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. sub nr._, petentul SOPIAN M., cu domiciliul în Seini, .. 4, județul Maramureș, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.12.2012 încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, solicitând instanței să dispună:
- anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.12.2012, ca netemeinic și nelegal;
- să dispună exonerarea petentului de la plata sumei de 280 lei.
În motivare, arată că: la data de 08.12.2012, agentul constattor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș i-a întocmit petentului procesul verbal de contravenție . nr._ la data de 08.12.2012, reținând în sarcina petentului o stare de fapt eronată, respectiv, se reține faptul că, petentul a depășit alte autovehicule pe trecerea de pietoni. Menționează că, acest aspect nu corespunde realității și urmează să dovedească cu probe, în fața instanței de judecată.
În acest sens, arată că, înțelege să se prevaleze de proba testimonială a doi martori, pe care urmează să-i indice în fața instanței de judecată.
În probațiune, a depus plângerea formulată și procesul verbal de contravenție atacat.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
La data de 01.03.2013, intimatul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a depus întâmpinare, prin care solicită instanței că respingă plângerea formulată de petent, ca nefondată.
La data de 25 martie 2013, petentul S. M. a depus cerere de renunțare la judecată, prin care arată că, își retrage plângerea împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.12.2012 încheiat de I.P.J. Maramureș. Menționează că, a achitat contravaloarea amenzii cu chitanța ._ din data de 10.12.2012, pe care o anexează în original.
Conform art. 246 alin. 1 Cod de procedură civilă “reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință publică, fie prin cerere scrisă”, iar potrivit alin. 4 interpretat per a contrario, până când nu s-a intrat în dezbaterea fondului, renunțarea se poate face și fără învoirea celeilalte părți.
Conform art. 246 alin. 3 Cod de procedură civilă „dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli”.
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să ia act de renunțarea petentului la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
la act că, petentul S. M., domiciliat în Seini, .. 4, jud. Maramureș renunță la judecata plângerii contravenționale formulată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 9 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. E. M. M. H.
Red. / M.E.M.
dact. / M.H.
4 ex / 17 Mai 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 9100/2013. Judecătoria BAIA MARE | Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... → |
---|