Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 5741/182/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator - 4193

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din 13 decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. T. N.

GREFIER: T. I.

Pe rol este judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. L. împotriva procesului verbal . procesului verbal . nr._ încheiat la data de 21.04.2013 de agenți constatatori din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ.

În temeiul art. 231 alin. 2 Cod procedură civilă, se procedează la înregistrarea ședinței de judecată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care se arată că cererea este la primul termen de judecată, intimatul a formulat întâmpinare în termenul acordat în acest sens, iar la data de 19.11.2013 petentul a depus cerere de renunțare la judecată, comunicată intimatului împreună cu citația pentru primul termen de judecată, după care:

În temeiul art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța se declară competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În baza art. 43 alin. 1 Cod procedură civilă se constată că judecătorul cauzei nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.

Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului, reține cererea spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 07.05.2013 și înregistrată sub nr. 5741, petentul a solicitat anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 21.04.2013 de agenți constatatori din cadrul intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune s-au atașat procesul verbal atacat și polița de asigurare.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând instanței respingerea plângerii ca nefondată.

La data de 19.11.2013 petentul a depus prin serviciul registratură al instanței o cerere de renunțare la judecată, comunicată intimatului anterior primului termen de judecată.

Analizând cererea de renunțare la judecată prin prisma dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă, incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Unul dintre principiile ce guvernează procesul civil este cel al disponibilității. Ca expresie a acestui principiu este și prevederea menționată în cuprinsul art. 406 Cod procedură civilă, reprezentând posibilitatea reclamantului de a renunța la judecată oricând fie verbal fie prin cerere scrisă.

În speță, petentul, prin cererea depusă la dosarul cauzei, arată că înțelege să se desesizeze de acțiunea promovată, drept pentru care instanța în baza textului legal mai sus arătat va lua act de renunțarea la judecată, conform dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Ia act de renunțarea la judecarea cererii formulate de petentul M. L., domiciliat în Câțcău nr. 162, jud. Cluj, CNP_ în contradictoriu cu intimatul IPJ MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș.

Cu drept de recurs la Tribunalul Maramureș în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Baia-M..

Pronunțată în ședință publică azi, 13.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. N. T. I.

Red. STN/dact. TI/4 ex./ 19 decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BAIA MARE