Plângere contravenţională. Sentința nr. 6526/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 6526/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 1477/182/2013

cod operator 4193

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6526/2013

Ședința publică din 14 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. L. V.

Grefier A. A.

Pe rol este judecarea cauzei Civile privind pe petentul C. C. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravetionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 07.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru ziua de azi, 14.06.2013, când a pronunțat prezenta sentință

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 01.02.2013, sub numărul de_, petentul C. C. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 30.01.2013, de către intimată.

În motivarea plângerii petentul arată faptul că în data de 30.01.2013 a fost sancționat contravențional pentru neacordarea de prioritate unor pietoni angajați în traversarea .. Baia M..

De asemenea, aceasta învederează, în esență, instanței de judecată că fapta a fost reținută în mod incorect în sarcina sa, acesta neputând să oprească autoturismul în condiții de siguranță datorită apariției neașteptate a unui autoturism „ dubă”

Se arată că fapta contravențională a fost săvârșită în condițiile cazului fortuit.

În drept, plângerea este întemeiată pe dispozițiile art. 31 și 32 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea acțiunii petenta a depus la dosarul cauzei copie proces verbal de constatare a contraventiei, ( fila nr.6).

În data de 19.04.2013 intimata IPJ Maramureș a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței de judecată să respingă plângerea ca neîntemeiată, întrucât fapta săvârșită de către petentă este dovedită prin toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și prin înregistrarea video.

În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei de către intimată următoarele acte și înscrisuri: CD cu înregistrarea video ( fila nr.22).

Totodată, în conformitate cu art.242 Cod Proc. Civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În data de 30.01.2013 petentul C. C. a fost sancționat contravențional, prin procesul verbal ., nr._ cu amendă de 420 lei, dispunându-se și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile. .

Se menționează în procesul verbal faptul că acesta a fost depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, neacordând prioritate unui pieton angajat în traversarea străzii, în mod legal, pe o trecere de pietoni.

De asemenea aceasta nu ar fi purtat centura de siguranță.

Conform art. 34 din OG 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din actul normativ precizat, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, fiind încheiat de un agent al forței publice, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității în sensul că, fie fapta nu există, fie ea s-a desfășurat altfel.

Pe de altă parte, instanța are în vedere și principiile consacrate la nivelul Uniunii Europene, prin jurisprudența Curtii Europene de Justiție, printre care și principiul prezumției de nevinovăție a petentului .

Analizând dosarul cauzei se constată faptul că petentul nu a propus încuviințarea vreunei probe.

Mai mult, fapta pentru care a fost sancționată acesta este dovedită și prin înregistrarea realizată de către intimată ( CD atașat dosarului), ce stă la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.

Din înregistrarea video reiese faptul că situația privind apariția autovehiculului menționat de petent nu întrunește condițiile cazului fortuit. Astfel, apariția autovehiculului nu a împiedicat în nici un mod petentul a acorda prioritate de trecere pietonului care se afla pe trecerea semnalizată în acest sens. Mai mult nici apariția pietonului nu a fost neașteptată, petentul putând opri autoturismul condus de acesta în condiții de siguranță.

Fapta de a nu purta centura de siguranță nu a fost contestată de petent.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale art.5 al.5 din actul normativ menționat anterior, prevede care sunt criteriile raportat la care se aplică sancțiunile contravenționale ,respectiv gradul de pericol social al faptei ,împrejurările săvârșirii acesteia,scopul urmărit sau circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de aceste criterii instanța de judecată constată că amenzile contravenționale, au fost corect individualizate.

Cu privire la reținerea permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, acestea sunt măsuri complementare obligatorii a fi aplicate pe lângă măsura principală ( amendă ori avertisment), potrivit dispozițiilor 100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice coroborat cu art.210 alin.1 din Regulamentul de Aplicare a Codului Rutier.

Având în vedere cele precizate mai sus, instanța de judecată urmează a respinge plângerea formulată de către petentul C. C.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de către petentul C. C., domiciliat în Baia M., ..5/3, jud. Maramureș în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, cu sediul în Baia M., ..37, jud. Maramureș, ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile procesului verbal de constatare a contraventiei, ., nr._ întocmit de către intimată.

Fară cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi data de 14.06.2013.

Președinte Grefier

A. L. V. A. A.

Red. /A.L.V.

dact. / A.A.

4 ex / 17 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6526/2013. Judecătoria BAIA MARE