Acţiune în constatare. Sentința nr. 1261/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1261/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 777/183/2013

Dosar nr._ - acțiune în constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI

JUDETUL D.

Sentința civilă nr. 1261

Ședința publică de la 10 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - I. M. - judecător

Grefier - E. B.

x.x.x.x

Pe rol judecarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul G. G. L. în contradictoriu cu pârâtul C. N..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat C. L., pentru reclamant, martora B. M., lipsă fiind părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-a depus la dosar de catre avocat C. L.: interogatoriul pârâtului, solicitând aplicarea dispoz art 225 Cod pr civilă privind lipsa pârâtului si certificat de sarcini nr_/2013, eliberat de OCPI D..

Sub prestare de jurământ, s-a luat declarație martorei B. M., depoziția acesteia fiind consemnată și atașată la dosar, după care, instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, a acordat cuvântul pe fondul cauzei .

Avocat C. L., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

Instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față, constata urmatoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 06.02.2013, pe rolul acestei instanțe sub nr_, reclamantul G. G. L. a chemat în judecată pe pârâtul C. N., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamant și pârât, la 28.08.2007, privind suprafața de teren de 2,0261 ha, situată in extravilanul comunei Bistreț, jud D., în tarlaua 88 ,. de proprietate nr. 1832-1977/15.04.2002 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare .

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 28.08.2007 a cumpărat de la pârât, suprafata totală de 2,0261 ha, situată în extravilanul comunei Bistreț, județul D., cu prețul de 2431 lei, achitat integral, convenind cu acesta sa se prezinte la biroul notarial în vederea perfectării actelor autentice, însă acesta refuză să se prezinte, deși i-a solicitat acest lucru de mai multe ori.

În drept, a invocat dispozițiile, art.5 alin.2 și art.6 titlul X din legea nr. 247/2005.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar: împuternicicre avocaială, înscrisul denumit „conventie ( precontract)” încheiată la 28.08.2007, prin BNP Asociati D. Tomită si A. Tomită, certificat de mostenitor nr. 308/2004, eliberat de BNP G. G. B., CI pentru pârât, certificat fiscal nr. 321/24.01.2013, eliberat de Primaria Bistreț, titlul de proprietate nr. 1832-1977/15.04.2002, dovada plății taxei de timbru și timbru judiciar, interogatoriul pârâtului, certificat de sarcini nr_/2013, eliberat de OCPI D. și a fost administrată proba testimonială cu martora B. M..

In cauză s-a dispus citarea pârâtului, care nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare, instanța urmând să facă aplicarea art. 225 C proc.civ. cu privire la interogatoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:

In baza legii 18/1991, autorului pârâtului, defunctul C. L., i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 4 ha si 6000 m.p., teren pe raza comunei Bistreț, jud.D., eliberându-i-se titlul de proprietate nr 1832-1977/15.04.2002.

Potrivit certificatului de mostenitor nr. 308/2004, eliberat de BNP G. G. B., pârâtul este proprietarul terenului în litigiu.

La data de 28.08.2007, între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârât, în calitate de vânzător, s-a încheiat o convenție de vânzare - cumpărare privind suprafața de teren de 2,0261 ha, situată în extravilanul comunei Bistreț, județul D., în tarlaua 88, . vecini: N – B. G., E - hotar G., S – Ghită N., V – De 987, conform titlului de proprietate nr. 1832-1977/15.04.2002, pentru prețul de 2431 lei, achitat integral.

Reclamantul a intrat în posesia terenului și ulterior încheierii a stăruit pe lângă pârât să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă aceasta nu s-a prezentat, aspect confirmat de depozitia martorei B. M., audiată în cauza.

În conformitate cu art.2 alin.1 din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art. 5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză coroborată cu interogatoriul pârâtului, pentru care instanța face aplicarea art. 225 C proc civ.și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile vânzării conform art. 1295 cod civil.

În consecință, acțiunea va fi admisă, urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtului conform art.1073 și 1077 c.civ. și art. 5 din titlul X al legii 247/2005.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul Giubeageanu G. L., domiciliat in C., . 15, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul C. N., cu domiciliul C., ., .. 12, jud. D. .

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți la data de 28.08.2007, privind suprafața de teren de 2,0261 ha, situată in extravilanul comunei Bistreț, jud D., în tarlaua 88, . de proprietate nr. 1832-1977/15.04.2002, cu prețul de 2431 lei .

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2013

Președinte, Grefier,

M. I. E. B.

Red, Jud. M.I .

Tehnored. EB

4ex./ 09.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1261/2013. Judecătoria BĂILEŞTI