Acţiune în constatare. Sentința nr. 836/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 836/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 4032/183/2012

Dosar nr._ - acțiune în constatare –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 836

Ședința publică de la 28 februarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - P. V. – președinte judecătorie

Grefier - A. D.

x.x.x

Pe rol soluționarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul D. C. L. împotriva pârâtului D. M. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul E. L. C., lipsă fiind reclamantul, care a fost reprezentat de avocat P. D. și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință ,s-a luat declarație martorului prezent, după care, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Avocat P. D., având cuvântul pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată .

INSTANȚA

Reclamantul D. C. L. a chemat în judecată pe pârâtul D. M. C., solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 27.04.2011 cu privire la următoarele suprafețe de teren situate pe raza comunei O., județul D. astfel: 2,63 ha arabil extravilan în tarlaua 140, . vecini la N – DE 1782, E – D. F., S – DE 1881, V – U. E.; 0,53 ha pășuni extravilan în tarlaua 139, . vecini la N – DE 651, E – D. F., S – DE 1782, V – U. E..; 0,20 ha arabil intravilan în tarlaua 145, . vecini la N – Pr 638, E – P. P., S – DE 1800, V – B. C., conform titlului de proprietate nr. 562-_ din 13.12.1993 și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 27.04.2011 printr-un înscris sub semnătură privată a cumpărat de la pârât suprafața de teren sus menționată, cu prețul de 6320 lei.

A mai arătat că a stabilit cu pârâtul ca în termen de trei luni să se prezinte la notar pentru a încheia actul de vânzare cumpărare în formă autentică, dar ulterior acesta nu s-a mai prezentat.

În drept, a invocat dispozițiile art.111 C.p.civ. și Legea 247/2005.

A depus la dosar înscrisul sub semnătură privată denumit antecontract de vînzare-cumpărare din 27.04.2011, cartea de identitate a pârâtului, titlul de proprietate nr. 562-_ din 13.12.1993, certificatul de moștenitor nr. 260 din 01.11.2012 emis de BNP B. A., cu sediul în Băilești, chitanța privind achitarea taxei de timbru, timbru judiciar, cartea sa de identitate, certificatul de atestare fiscală nr. 171 din 10.01.2013 emis de Primăria O. și certificatul de sarcini nr. 2021 din 11.01.2013 emis de OCPI D..

În cauză a fost audiat martorul E. L. C..

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În baza Legii 18/1991,defunctului D. I. i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 4 ha teren situat pe raza comunei O., județul D., eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 562-_ din 13.12.1993.

La data de 22.07.2009 a decedat D. I., dată la care s-a deschis succesiunea acestuia, iar ca moștenitori au rămas D. F., soție supraviețuitoare și pârâtul D. M. C., fiu așa cum atestă certificatul de moștenitor nr. 260 din 01.11.2012 emis de BNP B. A., cu sediul în Băilești.

La data de 20.05.2012 a decedat D. F., dată la care s-a deschis succesiunea acesteia, iar ca unic moștenitor a rămas pârâtul D. M. C., în calitate de fiu așa cum atestă certificatul de moștenitor nr. 260 din 01.11.2012 emis de BNP B. A., cu sediul în Băilești.

La data de 27.04.2011 între reclamant, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, s-a încheiat o convenție de vânzare cumpărare materializată într-un înscris sub semnătură privată intitulat „antecontract de vînzare-cumpărare” cu privire la următoarele suprafețe de teren situate pe raza comunei O., județul D. astfel: 2,63 ha arabil extravilan în tarlaua 140, . vecini la N – DE 1782, E – D. F., S – DE 1881, V – U. E.; 0,53 ha pășuni extravilan în tarlaua 139, . vecini la N – DE 651, E – D. F., S – DE 1782, V – U. E..; 0,20 ha arabil intravilan în tarlaua 145, . vecini la N – Pr 638, E – P. P., S – DE 1800, V – B. C., conform titlului de proprietate nr. 562-_ din 13.12.1993,cu prețul de 6320 lei.

Din declarația martorului audiat în cauză rezultă că în luna aprilie 2011 reclamantul a cumpărat de la pârât trei suprafețe de teren în total 3,36 ha teren, cu prețul de 6320 lei, achitat integral, la data încheierii convenției și că la aceeași dată părțile s-au înțeles să se prezinte la notar pentru perfectarea actelor autentice, dar ulterior pârâtul a refuzat să se prezinte .

Pârâtul a fost citat cu chemare la interogatoriu, dar deși legal citat, nu s-a prezentat .

Potrivit art. 225 c.pr.civ. dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu, sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice .

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți, refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Cum în speță, s-a dovedit refuzul pârâtului de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, instanța, având în vedere dispoz.art.5 alin.2 din Legea 247/ 2005 coroborate cu dispoz.art.969 C.civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, va admite acțiunea și va constata valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 27.04.2011 cu privire

la următoarele suprafețe de teren situate pe raza comunei O., județul D. astfel: 2,63 ha arabil extravilan în tarlaua 140, . vecini la N – DE 1782, E – D. F., S – DE 1881, V – U. E.; 0,53 ha pășuni extravilan în tarlaua 139, . vecini la N – DE 651, E – D. F., S – DE 1782, V – U. E..; 0,20 ha arabil intravilan în tarlaua 145, . vecini la N – Pr 638, E – P. P., S – DE 1800, V – B. C., conform titlului de proprietate nr. 562-_ din 13.12.1993,cu prețul de 6320 lei.

Având în vedere dispoz. art. 1073 C.civ. care consacră principiul executării în natură a obligațiilor și art. 1077 C.civ. care prevede că în cazul neîndeplinirii obligației de a face, instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare .

Se va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul D. C. L. domiciliat în comuna O.,. împotriva pârâtului D. M. C., domiciliat în ..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la 27.04.2011

între reclamant, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, cu privire la următoarele suprafețe de teren situate pe raza comunei O., județul D. astfel: 2,63 ha arabil extravilan în tarlaua 140, . vecini la N – DE 1782, E – D. F., S – DE 1881, V – U. E.; 0,53 ha pășuni extravilan în tarlaua 139, . vecini la N – DE 651, E – D. F., S – DE 1782, V – U. E..; 0,20 ha arabil intravilan în tarlaua 145, . vecini la N – Pr 638, E – P. P., S – DE 1800, V – B. C., conform titlului de proprietate nr. 562-_ din 13.12.1993.

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Sentință cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 februarie 2013.

Președinte,

V. P. Grefier,

A. D.

Red. jud.V.P.

Tehnored. A.D.

Ex.4/27.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 836/2013. Judecătoria BĂILEŞTI