Acţiune în constatare. Sentința nr. 1447/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1447/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 605/183/2012

Dosar nr._ - actiune in constatare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

Sentinta civilă Nr. 1447

Ședința publică de la 13.05.2013

Completul compus din:

P. – P. C.-judecător

Grefier – M. B.

x.x.x.x

Pe rol se află soluționarea actiunii civile în constatare formulată de reclamantul . M. în contradictoriu cu paratii M. I., . F., I. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă .

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare cu privire la referatul de perimare întocmit de serviciul registratura al acestei instanțe.

INSTANȚA,

Constată că la 16.02.2012 reclamantul . M. a chemat în judecată pe pârâtii M. I., . F. si I. M., solicitând sa se constate valabilitatea conventiei de vânzare - cumpărare încheiată la data de 17.05.2011 prin care pârâtii i-au vândut suprafata de 1,9 ha teren arabil extravilan situat pe raza . urmeaza :-0,45 ha în T 36, P 9, având ca vecinătăți: N – M. S., E- De 87, S- C. C-tin, V-T. A. ;-0,76 ha în T 71, P 77, având ca vecinătăți: N – De 146, E- C. C-tin, S- Hc 144, V- M. S.; -0,51 ha în T 20, P 5, având ca vecinătăți: N – M. S., E- Cataneanu St., S- V. Ghe, V- De 77;-0,18 ha în T 58, P 274, având ca vecinătăți: N – I. Ghe., E- Stirbu C-tin., S- De 389, V- M. M., înscris in titlul de proprietate nr. 462-_/07.04.1996.

Prin încheierea de ședință din 02.04.2012 a fost suspendata cauza in baza art.155 ind.1 c.p. civ., iar la data de 13.05.2013 a fost repusă pe rol în vederea analizării perimării acesteia.

Potrivit art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.

Observând încheierea din 02.04.2012 instanța constată că pricina a fost suspendată in baza art.155 ind.1 c.p.civ. avand in vedere ca reclamantul nu și-a îndeplinit obligația impusă de instanță. de a face dovada calitătii de mostenitori a pârâtilor .

Având în vedere dispozițiilor art.248 c.p.civ. instanța urmează să constate perimată actiunea in constatare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată actiunea formulată de reclamantul . M., domiciliat in ., în contradictoriu cu paratii M. I., domiciliat în com. Berlesti, ., . F., domiciliata in . I. M., domiciliata in ..

Sentință cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2013.

Judecător, Grefier,

P. C. M. B.

Red.jud. C.P.

Tehnored.C.B.

Ex.2/ 06.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1447/2013. Judecătoria BĂILEŞTI