Acţiune în constatare. Sentința nr. 2209/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2209/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1164/183/2013
Dosar nr._ - acțiune în constatare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2209
Ședința publică de la 24 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - P. V. – președinte judecătorie
Grefier - A. D.
x.x.x.x
Pe rol soluționarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamanta C. I. împotriva pârâților A. P. și A. N. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul B. C., lipsă fiind reclamanta, care a fost reprezentată de avocat C. L. și pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, s-a luat declarație martorului prezent, după care nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond .
Avocat C. L., având cuvântul pentru reclamantă, a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Reclamanta C. I. a chemat în judecată pe pârâții A. P. și A. N. M. solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 30.01.2013 cu privire la imobilul situat în comuna Afumați, . compus din casă din cărămidă cu patru camere și sală, acoperită cu țiglă, o bucătărie din chirpici acoperită cu țiglă, un pătul cu magazie din lemne și scândură acoperite cu țiglă și terenul aferent în suprafață de 2105 mp din care:768 mp curți construcții în tarlaua Cv 25, . vecini la N – A 17, E – N. Constanta, S – Dj 43, V – B. O. și 1337 mp arabil în tarlaua Cv 25, . vecini la N – Cn 41, E – N. Constanta, S – Cc 16, V – B. O. și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În motivarea acțiunii a arătat că la data de 30.01.2013 prin înscrisul sub semnătură privată denumit "chitanță" pârâții i-au vândut imobilul sus menționat proprietatea lor dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 3192 la 30 octombrie 1995 de notariatul de Stat Local Băilești, cu prețul de 30.000 lei .
A mai arătat că a convenit cu pârâții să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actelor de vânzare cumpărare și, deși le-a solicitat de mai multe ori, aceștia au refuzat să se prezinte, invocând motive de boală sau că nu se află în localitate.
În drept, a invocat dispozițiile art. 5 alin. 2 și art. 6 din Legea 247/2005 și art. 1669 Cod civil.
A depus la dosar înscrisul sub semnătură privată denumit "chitanță" încheiat la 30.01.2013, contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 3129 la 30 octombrie 1995 de Notariatul de Stat Local Băilești, cărțile de identitate ale părților, certificatul de atestare fiscală nr. 266 din 30.01.2013 emis de Primăria Comunei Afumați, adeverința nr. 944 din 19.03.2013 emisă de Primăria comunei Afumați, certificatul de atestare fiscală nr. 941 din 20.03.2013 emis de Primăria comunei Afumați, încheierea nr._ din 07.02.2013, extrasul de carte funciară din 07.02.2013, chitanța privind achitarea taxei de timbru, timbru judiciar.
În cauză, s-au luat declarații martorilor L. C. și B. C..
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 30 octombrie 1995 s-a încheiat între numitul B. A. și pârâții A. P. și A. N. M. contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 3129 de Notariatul de Stat Local Băilești, cu sediul în Băilești, județul D. prin care pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna Afumați, . compus din suprafața de 2105 mp teren și casă din cărămidă cu patru camere și sală, acoperită cu țiglă, o bucătărie din chirpici acoperită cu țiglă, un pătul cu magazie din lemne și scândură acoperite cu țiglă .
La data de 30.01.2013 între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători, s-a încheiat o convenție de vânzare cumpărare materializată într-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” cu privire la imobilul situat în comuna Afumați, . compus din casă din cărămidă cu patru camere și sală, acoperită cu țiglă, o bucătărie din chirpici acoperită cu țiglă, un pătul cu magazie din lemne și scândură acoperite cu țiglă și terenul aferent în suprafață de 2105 mp din care:768 mp curți construcții în tarlaua Cv 25, . vecini la N – A 17, E – N. Constanta, S – Dj 43, V – B. O. și 1337 mp arabil în tarlaua Cv 25, . vecini la N – Cn 41, E – N. Constanta, S – Cc 16, V – B. O., cu prețul de 30.000 lei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că la data de 30 ianuarie 2013 reclamanta a cumpărat de la pârâți o casă cu patru camere construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, bucătăriei construită din chirpici, un pătul și terenul aferent în suprafață de 2105 mp, cu prețul de 30.000 lei, achitat integral la data încheierii convenției și că la aceeași dată părțile s-au înțeles să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic, dar ulterior pârâții au refuzat să se prezinte.
Pârâții au fost citați cu chemare la interogatoriu, dar deși legal citați, nu s-au prezentat.
Potrivit art. 358 c.pr.civ. dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
Potrivit art. 1669 alin. 1 din Codul civil când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterala de vânzare refuza, nejustificat, sa încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de contract, daca toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Cum în speță, sunt îndeplinite condițiile de valabilitate prevăzute de art. 1179 cod civil și art. 1669 Cod civil și este dovedit refuzul vânzătorilor de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, instanța va admite acțiunea și va constata valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 30.01.2013 cu privire la imobilul situat în comuna Afumați, . compus din casă din cărămidă cu patru camere și sală, acoperită cu țiglă, o bucătărie din chirpici acoperită cu țiglă, un pătul cu magazie din lemne și scândură acoperite cu țiglă și terenul aferent în suprafață de 2105 mp din care:768 mp curți construcții în tarlaua Cv 25, . vecini la N – A 17, E – N. Constanta, S – Dj 43, V – B. O. și 1337 mp arabil în tarlaua Cv 25, . vecini la N – Cn 41, E – N. Constanta, S – Cc 16, V – B. O., cu prețul de 30.000 lei, achitat integral, iar hotărârea va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Se va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanta C. I. domiciliată în comuna Afumați, . împotriva pârâților A. P. și A. N. M., ambii domiciliați în municipiul C., ., .. 1, ..
Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la 30.01.2013 între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători cu privire la imobilul situat în comuna Afumați, . compus din casă din cărămidă cu patru camere și sală, acoperită cu țiglă, o bucătărie din chirpici acoperită cu țiglă, un pătul cu magazie din lemne și scândură acoperite cu țiglă și terenul aferent în suprafață de 2105 mp din care:768 mp curți construcții în tarlaua Cv 25, . vecini la N – A 17, E – N. Constanta, S – Dj 43, V – B. O. și 1337 mp arabil în tarlaua Cv 25, . vecini la N – Cn 41, E – N. Constanta, S – Cc 16, V – B. O..
Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare .
Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Sentință cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 octombrie 2013 .
Președinte,
V. P. Grefier,
Red.jud.V.P A. D.
Tehnored.A.D.
Ex.5/8.11.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1809/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 548/2013.... → |
---|