Plângere contravenţională. Sentința nr. 163/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 163/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 1021/185/2012

Dosar nr._ plângere contravențională

Operator de date cu caracter personal 5989

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința civilă nr.163

Ședința publică din 01 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - D. P.-E., judecător

Grefier - D. M.

Pe rol este soluționarea sesizării, având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul A. A., cu domiciliul în Austria, 9063, M. Saal, Klangenfurt, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bălcești, ..2, ., ., împotriva procesului-verbal . nr._/22.08.2012, întocmit de Poliția orașului Bălcești din cadrul Inspectorului de Poliție Județean V..

Prezența părților și dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea de ședință din 15 februarie 2013, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 22 februarie 2013, apoi pentru astăzi, 01 martie 2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 27.09.2012, sub nr._, petentul A. A., cu domiciliul în Austria, 9063, M. Saal, Klangenfurt, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bălcești, ..2, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în Rm.V., . nr.95, județul V., a solicitat, în primă teză, constatarea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție . nr._/22.08.2012, întocmit de Poliția orașului Bălcești și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, iar în a doua teză, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/ 22.08.2012, întocmit de Poliția orașului Bălcești, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii, și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând plângerea, petentul a arătat că în ceea ce privește temeinicia s-a reținut o stare de fapt eronată. A invocat ca motive de nelegalitate încălcarea dispozițiilor art.1, art. 16 alin. 1, 7 din OG nr. 2/2001 și art. 6 alin. 2 din Legea 61/1991

În drept au fost invocate disp.art.31 din O.G. nr.2/2001 și art.7 din legea nr.61/1991.

A fost atașat procesul-verbal de contravenție contestat – exemplarul al doilea (fila 8 dosar).

Prin întâmpinare (filele 11-12 dosar), agentul constatator a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că petentul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 R, întrucât în timp ce se afla în stația PECO din Bălcești-Otetelișu, a adresat numitului M. C. C. expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență. Se arată că susținerile petentului sunt nefondate, că procesul verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG 2/2001 modificată și completată. Se apreciază în continuare că sancțiunea contravențională a fost aplicată în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.

S-a solicitat judecarea și în lipsa reprezentantului instituției.

În apărare, a fost depus la dosar materialul probator ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție, constând în copii certificate pentru conformitate cu originalul ale procesului-verbal contestat, procesului-verbal de verificare, declarațiile numiților M. C.-C., C. C. și T. I.-M., dovada de comunicare către petent a procesului-verbal contestat, respectiv, proces-verbal de afișare (filele 17 -23 dosar).

Pentru soluționarea cauzei s-au administrat probatorii scrise și proba testimonială (filele 29,30 dosar).

Instanța, examinând materialul probator administrat în cauză, reține, în fapt, că, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.08.2012, întocmit de Poliția orașului Bălcești, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 3 pct.1 din Legea nr. 61/1991/R și sancționată de art.4 alin.1 lit.b din același act normativ, reținându-se în baza declarațiilor de martori că, aflându-se în incinta stației PECO din localitatea Bălcești-Otetelișu, a adresat expresii jignitoare și amenințări numitului M. C. C..

Procesul verbal nu este semnat de petent, acesta nefiind de față în momentul întocmirii, fapt atestat de martorul C. C. din com. Tetoiu, ..

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanța nu va reține susținerea petentului în sensul că procesul verbal ar fi nul întrucât nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, procesul-verbal fiind întocmit ulterior, în lipsa contravenientului, situație ce rezultă și din mențiunea pe care petentul o face în continuare „ nu s-a discutat nici un moment despre faptul că mi se va aplica o sancțiune” și „nici o persoană … nu a știut și nici nu a văzut că agentul ar întocmi un proces-verbal”. În același sens este și declarația martorului V. „petentul a stat foarte puțin la discuții cu echipajul de poliție, după care s-a retras, rămânând acolo echipajul de poliție și proprietarul mașinii”.

Pe de altă parte, chiar dacă am admite că cele susținute sunt reale, nulitatea invocată de petent și prevăzută de art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor este o nulitate relativă, situație în care petentul trebuie să facă atât dovada vătămării, cât și faptul că aceasta nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Ori, în condițiile în care procesul-verbal i-a fost comunicat, petentul putând uza de calea plângerii împotriva procesului-verbal în care să-și poată dovedi nevinovăția, nu există o vătămare din acest punct de vedere.

Nu este justificată nici critica petentului potrivit căreia nu s-ar fi respectat prevederea ca odată cu constatarea să aplice și sancțiunea, aceasta fiind aplicată prin chiar procesul-verbal contestat.

Aceiași observație și în ceea ce privește susținerea că agentul a încălcat prevederile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 întrucât nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii. Art. 10 din Legea nr. 61/1991, în baza căreia a fost aplicată sancțiunea, prevede expres:

Dispozițiile prezentei legi se întregesc cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii”.

Instanța constată, totodată, că procesul verbal a fost și temeinic întocmit.

Având in vedere jurisprudența CEDO aplicabila in baza art. 6 din Convenție, deși se bucura de prezumția de nevinovăție, petentul trebuie să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel și in cauza Neata c. Romaniei din noiembrie 2008, Curtea Europeana a respins cererea de condamnare a Romaniei ca inadmisibilă, reținând ca instanțele interne au confirmat procesul-verbal de contravenție prin raportarea probei contrare la expunerea faptelor stabilite prin procesul-verbal (a contrario, A. c. României, par. 58 și 59), printr-o procedură care respectă principiul contradictorialității. Astfel, Curtea însăși nu a distins niciun element arbitrariu în dosar și a apreciat că nimic nu dovedește, astfel cum susținuse reclamantul, că jurisdicțiile sesizate cu judecarea plângerii ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția acestuia: instanțele nu par în niciun caz a fi decis dinaintea verdictului ori fără a-și fi confirmat de-a lungul judecății temeinicia procesului-verbal întocmit de polițist. În cadrul procedurii în cauză, jurisdicțiile învestite cu examinarea plângerii reclamantului au admis toate cererile prin care petentul înțelegea să-și dovedească nevinovăția. Simplul fapt că instanțele au identificat incoerențe și contradicții între declarațiile martorilor petentului și că au decis, motivat (a contrario, A. anterior citată, par. 62), să nu le confere credibilitate și să se sprijine mai degrabă pe declarațiile martorilor care semnaseră procesul-verbal de contravenție, nu este de natură a vicia procedura prin inechitate sau arbitrariu. Pentru aceste motive, Curtea Europeana a respins cererea de condamnarea a României ca inadmisibila.

Totodata, în cauza I. P. impotriva României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeana a retinut ca, ., invocarea de catre instante a prezumtiei de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie, cu consecinta obligarii reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neasteptat, avand in vedere dispozitiile nationale incidente in materia contraventionala. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța ca, în cadrul unui proces avand ca obiect plangere contravențională, instanța națională să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-si expune cauza in conditii de egalitate cu partea adversa, cazand exclusiv in sarcina partii responsabilitatea modalitatii efective in care a inteles sa uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea EDO a constatat in aceasta cauza ca singurele probe pe baza carora instantele nationale puteau pronunta o hotarare erau cele depuse de agentul constatator iar, in conditiile in care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului sa-si dovedeasca afirmatiile, acesta nu a fost plasat ., astfel incat nu a fost incalcat art. 6 CEDO.

Si în cauza N. G. c României din 03.04.2012, Curtea de la Strasbourg a reținut că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de temeinicie care poate fi răsturnată de către petent in măsura în care administrează un probatoriu corespunzător

În ceea ce privește probatoriul administrat în cauză instanța va aprecia ca părtinitoare declarația martorului V. N. propus de petent, acesta fiind angajat al societății al cărei administrator este petentul.

Martorul din procesul-verbal C. C. nu a putut fi audiat în instanță, mandatul de aducere emis pe numele acestuia neputând fi executat, nici o persoană nefiind găsită la domiciliul acestuia.

Va avea în vedere declarația martorului T. I. M., care inițial este echivocă în sensul că nu a auzit, după care declară că își menține declarația dată la poliție în care susținea că petentul se adresa conducătorului auto cu diferite cuvinte dure. Va reține, din aceiași declarație și faptul că respectivul conducător auto a avut o atitudine nepoliticoasă față de petent, prin modul de adresare.

Raportând însă situația de fapt reținută la dispozițiile art.5 pct.5 din O.G.2/2001, potrivit cărora, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, la dispozițiile art. 7 din aceiași ordonanță care preved că sancțiunea avertismentului se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă și se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, având în vedere gradul de pericol social concret redus al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită potrivit celor reținute mai sus, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertisment și va menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.

Având în vedere că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal, care a fost menținut, instanța hotărând numai asupra sancțiunii, va respinge cererea petentului privind acordarea cheltuielilor de judecată, intimata nefiind în culpă.

Totodată va atrage atenția contravenientului privind respectarea pe viitor a dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul A. A., cu domiciliul în Austria, 9063, M. Saal, Klangenfurt, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bălcești, ..2, ., ., împotriva procesului-verbal . nr._/22.08.2012, întocmit de Poliția orașului Bălcești din cadrul Inspectorului de Poliție Județean V..

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.08.2012 cu sancțiunea „avertisment” și atrage atenția petentului asupra necesității respectării pe viitor a dispozițiilor legale în vigoare.

Menține în rest procesul-verbal de contravenție.

Respinge cererea petentului privind cheltuielile de judecată

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte, Grefier,

Red.D.P.E.

Tehn.D.M.

2 ex./22.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 163/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI