Cereri. Sentința nr. 1466/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1466/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 2161/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 1466/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. J.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent I. DE POLITIE AL JUDETULUI V. și pe contravenientul R. F., cu domiciliul în Bârlad, . nr.30, ., ., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contravenientul R. F., lipsă fiind reprezentanții legali ai petentului I.P.J. V..
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, s-au respectat dispozițiile art.200 N.C.P.C. privind regularizarea cererii de chemare în judecată ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:
Instanța, verificând competența în temeiul art.131 din NCPC, constată că este competentă material, teritorial și general să judece cauza în temeiul art. 94 alin.1 și art.107 din Noul Cod de procedură civilă rap. la art.7 alin.1 din OG 55/2002.
Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de petent, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit disp. art. 255 din Noul Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit disp. art. 258 din Noul Cod de procedură civilă.
Față de faptul că intimatul contravenient nu a formulat întâmpinare și nu a indicat în termenul prevăzut de lege probele, în temeiul art.254 din Noul Cod de procedură civilă decade intimatul contravenient din dreptul de mai formula probe.
Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.
Contravenientul arată că este de acord să efectueze muncă în folosul comunității și precizează că nu are alte cereri de formulat. Cu privire la durata procesului lasă la aprecierea instanței.
În temeiul art.238 din Noul Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
Instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 din Noul Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi, având în vedere și poziția exprimată de petent care a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Contravenientul arată că nu are cereri de formulat și nu sunt alte incidente de soluționat.
În temeiul art.392 din Noul Cod de procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul contravenientului .
Contravenientul R. F. arată că este de acord să efectueze muncă în folosul comunității .
În temeiul art.394 din Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării;
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ , Inspectoratul de Poliție al Județului V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să înlocuiască sancțiunea amenzii aplicate contravenientului R. F. cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, pentru contravenția constatată în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 2 august 2010, încheiat de IPJ V. Poliția Municipiului Bârlad.
În motivarea în fapt a cererii, petentul arată că, contravenienta nu a achitat în termen de 30 de zile amenzile contravenționale iar organul financiar a comunicat că nu există posibilitatea executării silite.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.
A folosit proba cu înscrisuri.
Contravenientul R. F., prezent în instanță, a fost de acord să efectueze muncă în folosul comunității .
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 2 august 2010, încheiat de IPJ V. Poliția Municipiului Bârlad, contravenientul R. F. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 lit.b din Legea nr.61/1991. În baza procesului verbal, Primăria Municipiului Bârlad a trecut la executarea silită pentru achitarea amenzii contravenționale.
În referatul întocmit de Primăria Municipiului Bârlad se reține că debitoarea nu realizează venituri și nu are bunuri ce pot fi urmărite silit pentru satisfacerea creanței bugetare.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 391 dinOG nr.2/2001 privind regimul juridic a contravențiilor, care prevăd că, ,,(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Art. 9 din OG nr. 2/2001 stabilește durata maximă a prestării la 300 de ore.
Față de situația de fapt reținută și textele de lege menționate mai sus, va admite cererea și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum total de 200 lei, aplicată contravenientului R. F. prin procesul verbal de contravenție menționat mai sus, cu sancțiunea constând în prestarea unei activități în folosul comunității.
Totodată, va stabili pentru contravenientă prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, într-unul din domeniile stabilite prin HCL nr. 235/31.08.2009 a Consiliului Local al mun. Bârlad.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de IPJ V. pentru înlocuirea cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității a sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de constatarea . nr._ din 2 august 2010, încheiat de IPJ V. Poliția Municipiului Bârlad, contravenientului R. F., fiul lui I. și G., născut la data de 24 aprilie 1978, CNP-_, domiciliat în Bârlad, . nr.30, ., ..
Dispune înlocuirea sancțiunii cu amendă de 200 lei, aplicată contravenientului R. F. pentru săvârșirea contravenției prev.de art. 3 lit.b din Legea nr.61/1991, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata a 50 de ore, pe raza municipiului Bârlad, într-unul din locurile stabilite în acest scop prin Hotărârea nr. 235/31.08.2009 a Consiliului Local al mun. Bârlad privind aprobarea domeniilor serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, respectiv în domeniile privind păstrarea curățeniei și igienizarea localității; întreținerea parcurilor și a drumurilor, pe străzile, aleile, locurile de joacă, canalele deschise și cursurile de apă, Grădina publică, parcul teatrului V.I. P., zonele verzi ale asociațiilor de proprietari din municipiul Bârlad.
Potrivit art. 15 alin.2 din O.G. nr.55/2002, câte o copie de pe dispozitivul sentinței, însoțită de mandatul de executare, se vor comunica primarului municipiului Bârlad și Poliției mun. Bârlad.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la această instanță.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2013.
PREȘEDINTE
D. J.
Grefier
C. C.
Red.D.J.
Tehnored.C.C.
5 ex./ 21 Iunie 2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2882/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1132/2013.... → |
|---|








