Plângere contravenţională. Sentința nr. 1163/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1163/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 1518/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1163/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: G. I.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petentul C. S. N., CNP:_, cu domiciliul în B., bld. Dorobanților, nr.333, jud. B. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul C. S. N. și intimat organ constatator – I.P.J V. prin reprezentanți legali.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, prin serviciul registratura petentul a depus la dosar cerere de amânare a judecații cauzei pentru angajare aparator, după care:
Verificând competența în baza art.131, alin.1 noul Cod proc. civ., coroborat cu art.32 alin.2 din O.G. 2/2001, instanța avînd in vedere excepția necompetentei teritoriale a Judecătoria invocată de intimata și instanță din oficiu, declara dezbaterile închise și rămâne în pronunțare cu privire la excepție.
INSTANȚA
Cu nr.1518 din 14.03.2013 s-a înregistrat plângerea prin care, petentul C. S. N.,CNP:_, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal procesului verbal de contravenție ..P.nr._ încheiat la data de 16.02.2013 de Poliția V., să anuleze amenda contravențională în sumă de 1125 lei și să se pronunțe cu privire la măsura complementară dispusă.
Motivând plângerea petentul a susținut că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa. În timp ce rula pe drumul județean 248 cu autovehiculul proprietate personală marca BMW, cu nr. de înmatriculare_ a fost oprit de un echipaj de poliție pe motiv că a circulat cu viteaza de 101 Km/h, față de limita de viteză de 50km/h. A depus în probă: copie de pe procesul verbal de contravenție, cu dovada comunicării procesului verbal și de pe cartea de identitate. Organul constatator, prin întâmpinare a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Bârlad. A motivat că fapta contravențională s-a produs în localitatea Rebricea, jud.V., pe D.J. 248 și potrivit art. 32 din OG 2/2001 competența de soluționare a plângerii aparține Judecătoriei V.. A mai invocat disp. art.248 al.1,4 din noul cod de procedură civilă potrivit cărora instanța mai întâi se pronunță cu privire la excepțiile de procedură și de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea probelor.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii. În probă a depus documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, 1-8 fotografii de pe filmarea video, copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe atestatul agentului constatator pentru utilizarea cinemometrelor rutiere tip PYTON II, buletinul de verificare metrologică nr._/21.08.2012 montat pe autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_, în copie certificată.
În baza art.34 din OG 2/2001 și art.131, art.132, art.129 al, 2.3 din noul cod de procedură civilă instanța anterior cercetării fondului trebuie să verifice dacă este competentă generală, material și teritorial. Din conținutul procesului verbal de contravenție contestat, rezultă că fapta contravențională s-a petrecut în localitatea Rebricea, jud. V., D.J.248 .
Potrivit art.32 din OG 2/2001 competența, în cazul contravențiilor, aparține judecătoriei în raza căreia se află locul săvârșirii contravenției. Fiind o competență teritorială exclusivă și necompetență de ordine publică, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Bârlad.
Examinând excepția necompetenței teritoriale potrivit 248 al.1,4 art.132, art.129 a.l 2.3 din noul cod de procedură civilă cu referire la art.32 al1 din O.G.2/2001 instanța apreciază că Judecătoria Bârlad nu este competentă. Localitatea Rebricea este arondată Judecătoriei V., jud. V., potrivit Hotarârii nr.337 din 1993, Legii 304/2004 modificată prin Legea 148/2011.
Necompetența fiind de ordine publică și competenței teritoriale exclusivă instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să se decline competența în favoarea Judecătoriei V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.131, art.132, art.129 al. 2, 3 din noul cod de procedură civilă cu referire la art.32 al.1 din O.G.2/2001, admite excepția necompetenței teritoriale și declină în favoarea Judecătoriei V., jud. V., competența de soluționare a plângerii formulate de petentul C. S. N., CNP:_, cu domiciliul în B., ., jud. B. împotriva procesului verbal de contravenție ..P.nr._ încheiat la data de 16.02.2013 de Poliția V.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2013.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, G. I. |
Red. R.I.
Tehnored. G.I. 14 Mai 2013/ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1524/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2092/2013.... → |
|---|








