Pretenţii. Sentința nr. 319/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 319/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 3967/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 319/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: G. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice SA, cu sediul în mun. Bârlad, ., jud. V., prin reprezentanți legali în contradictoriu cu pârâtul D. M., cu domiciliul în Bârlad, ..157, ., jud. V. având ca obiect „evacuare-pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. I., pentru reclamantă lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este procedura de citare a pârâtului D. M., este realizată la domiciliul din Bârlad, ..157, ., jud. V., cererea este legal timbrată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. S-au verificat actele și lucrările de la dosarul cauzei de către președintele completului de judecată, după care:
Reprezentantul reclamantei, consilier juridic C. I., avînd cuvântul arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei, consilier juridic C. I., avînd cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulata, pretențiile fiind cele indicate în cererea de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Cu nr. 3967 din 02.08.2012 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta S.C. C.U.P. Bârlad a chemat in judecata pârâtul D. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispune evacuarea pârâtului din locuința situată în Bârlad, ..157, ., . să-l oblige să plătească reclamantei suma de 317,88 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a energiei termice și a apei calde aferentă perioadei 30.11._12; suma de 122,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate și majorări de întârziere în perioada 30 nov._12 și la plata cheltuielilor de judecată .
Motivând cererea reclamanta a susținut ca a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr.78 din 30.09.2010 pentru spațiul situat în Bârlad, ..157, .. Acesta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. A produs stricăciuni la apartamentul închiriat a refuzat să repare instalația de apă, provocând inundații a stricat ușile, mânerul de la ușă, s-a racordat ilegal la instalația electrică nu s-a îngrijit de igienizarea și întreținerea spațiului. Pârâtul nu a achitat costul energiei termice în perioada și a apei calde aferentă perioadei, 30.11._12 și a înregistrat o sumă restantă de 317,88 lei, contravaloarea serviciilor de salubritate în perioada 30.11._12 înregistrând un debit de 122,70 lei.
A depus în probă copie de pe contractul de închiriere 78/2010, copie de pe contractul de furnizare a energiei termice nr._ din 30.09.2010 și copia contractului_ din 30.09.2010 pentru serviciul de salubrizare, situația analitică a facturilor de energie termică, copie de pe facturile fiscale . nr.4971, nr. 4701, nr.4431, nr. nr. 4161, nr.3891, situația facturilor pentru plata serviciilor de salubritate, copia facturilor fiscale . CUP nr._, nr._, nr._, nr._, procesul verbal din 21 mai 2012 încheiat de comisia constituită la nivelul societății reclamante pentru a verifica starea imobilului închiriat. A fost audiat martorul G. G.
Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat în instanță.
Din actele depuse de reclamantă în probă a rezultat că între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul de închiriere 78/2010, pentru spațiul situată în Bârlad, ..157, ., ., pe o durată de 12 luni începând cu 30.09.2010, cu posibilitatea prelungirii contractului. În ceea ce privește prelungirea contractului părțile au conveni la punctul I, din contract, că acest aspect este posibil dacă chiriașul va plăti chiria prevăzută în contract, va achita la timp facturile emise pentru apă-canal, salubrizare, energie termică, energie electrică și alte servicii.
La punctul IV, lit. b din contract s-au prevăzut împrejurările care atrag rezilierea contractului, la cererea locatorului: când locatarul nu plătește chiria trei luni consecutiv, acesta a pricinuit stricăciuni locuinței, clădirii, instalațiilor, locatarul are un comportament care face imposibilă conviețuirea sau împiedică folosința normală a locuinței închiriate și nu a respectat clauzele contractuale.
S-a prevăzut ca evacuarea să se facă numai în baza unei hotărâri judecătorești .
În ceea ce privește legea aplicabilă în temeiul art.6 pct. 2 din codul nou civil se vor aplica dispozițiile legii vechi anterioare intrării în vigoare a codului nou civil respectiv dispozițiile din Codul civil din 1864 și Legea 114/1996 precum și art.1075 din vechiul cod civil privind răspunderea contractuală. Contractul de închiriere și celelalte contracte de furnizare a serviciului de salubritate și energiei termice au fost încheiate sub incidența legii vechi și s-au derulat tot sub incidența acestei legi precum și sub incidența codului nou civil. Pentru această perioadă se vor aplica și dispozițiile codului nou civil privind răspunderea contractuală.
Din declarația martorului audiat la cererea reclamantei, G. G. coroborate cu procesul verbal întocmit de comisia constituită la nivelul societății reclamante, facturile fiscale depuse în probă și fișa analitică în ceea ce privește restanțele la utilități, a rezultat că pârâtul nu a îndeplinit obligațiile contractuale. A provocat stricăciuni la imobilul închiriat, a tulburat liniștea locatarilor, nu a plătit energia termică și serviciile de salubritate.
Potrivit art. 2, 14 pct.2 din contract reclamanta trebuia să furnizeze și să factureze serviciile prestate de colectare a deșeurilor menajere iar pârâtul ca beneficiar al acestor servicii să achite facturile emise în termen de 15 zile de la data facturării. În cazul în care facturile nu erau plătite în termen de 30 zile de la scadență la art.14 pct. 2 b din contract au fost prevăzute penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Situația depășiri termenului de plată este depusă prin centralizatorul de la filele 7-8 dosar iar penalități de întârziere calculate la debit sunt de 5,58 lei. Facturile fiscale depuse la filele 11-14, centralizate potrivit fișei de cont a debitorului, fila 6,7 dosar, dovedesc existența debitului de 119,12 lei ,faptul că debitorul a beneficiat de serviciile prestate în perioada 31.12._12 însă nu le-a achitat în termenul legal de 30 zile prevăzut în art.14 pct2 din contract.
În ceea ce privește energia termică și apa caldă, potrivit contractului de furnizare a energiei termice, furnizorul, potrivit art. 6 din contract avea obligația să factureze serviciul prestat iar beneficiarul avea obligația plății facturii în termen de 30 zile de la data scadenței în temeiul art. 18 pct. 1,2 din contractul de furnizare a energiei termice. În cazul în care facturile nu erau plătite în termen de 30 zile de la scadență la art.18pct 2 b din contract au fost prevăzute penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare Facturile fiscale depuse la filele 17-19, centralizate potrivit fișei de cont a debitorului, dovedesc existența debitului de 317,88 lei, faptul că debitorul a beneficiat de serviciile prestate în perioada 31.12._12, însă nu le-a achitat în termenul legal .
Părțile au obligația să respecte prevederile contractuale. Neîndeplinirea acestora atrage răspunderea contractuală potrivit art.1075 din codul vechi civil aplicabil în prezenta cauză,potrivit art. 6 pct. 1 din codul nou civil și art. 1350 din Noul cod civil. Urmează să se admită cererea iar pârâtul să fie obligată la plata daunelor solicitate de reclamantă În ceea ce privește evacuare instanța va admite cererea potrivit art.24, 25 al. 2 din Legea 114/1996, tot ca o consecință a nerespectării clauzelor contractului de închiriere. În temeiul art.274 din Codul proc. civ. pârâtul va fi obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate de proces, taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta S.C C.U.P.S.A. cu sediul in Bârlad, ., prin reprezentanții legali, împotriva pârâtului D. M., cu domiciliul în Bârlad, ..157, ., .
Dispune evacuarea pârâtului din locuința situată în Bârlad, ..157, ., jud. V.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 317,88 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a energiei termice și a apei calde aferentă perioadei, 30 nov._12, suma de 122,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate și majorări de întârziere în perioada 30 nov._12.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 55,3 lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, G. I. |
Red. R.I.
Tehnored .G.I. 12 Februarie 2013/5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1189/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2157/2013.... → |
|---|








