Plângere contravenţională. Sentința nr. 2186/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2186/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 2935/189/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2186
Ședința publică de la 08 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Grefier A. M. R.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petentul P. R.-A., domiciliat în Bârlad, .. 22, județul V., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., având ca obiect plângere contravențională- perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, prin afișare cu petentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată, prin serviciul registratură s-au depus la dosar relațiile solicitate de la S.P.C.L.E.P. BÎRLAD, după care:
INSTANȚA
Față de citarea petentului P. R.-A. la ușa instanței și având în vedere data la care a fost depusă acțiunea, respectiv 07.06. 2012, instanța apreciază că prezenta cauză se află sub prevederile vechiului cod de procedură civilă și față de prevederile art. 98 Vechiul Cod de procedură civilă, schimbarea domiciliului unei părți în timpul judecării cauzei trebuie, sub sancțiunea neluării în seamă, adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, motiv pentru care instanța apreciază procedura legal îndeplinită, cauza fiind repusă pe rol pentru a discuta perimarea, având în vedere că de la data suspendării a trecut o perioadă de timp mai mare de un an, instanța urmând a constata perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 248 Cod procdură civilă și art. 252 Cod procedură civilă:
Constată perimată acțiunea introdusă de reclamantul P. R.-A. împotriva pârâtei I.P.J. V. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. R. A.- M. R.
Red. Jud. C.R.
Tehnored. gref. A.M.R.
4 EX./11.10.2013
| ← Cereri. Sentința nr. 2155/2013. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 329/2013.... → |
|---|








