Plângere contravenţională. Sentința nr. 2853/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2853/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 4273/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2853/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
GREFIER: D. C. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul I. C. I. domiciliat în . în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. cu sediul în V. jud. V., având ca obiect plângere contravenționala P.V. . NR._ DIN 11.09.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul I. C. I. lipsă fiind intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. prin reprezentanți legali.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul are ca obiect plângere contravențională;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- părțile au fost legal citate;
- a fost solicitată judecata cauzei în lipsă de către intimat;
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța acordă cuvântul pentru discutarea competenței instanței de a soluționa prezenta cauză.
Având cuvântul, petentul I. C. arată că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, întrucât cauza se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 cod procedură civilă și art. 32 din OG 2/2001, stabilește că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 C.proc. civ. instanța pune în discuția părților prezente estimarea duratei cercetării procesului.
Având cuvântul petentul I. C. arată că nu știe cât va dura judecata cauzei.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 C. proc. civilă estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Având cuvântul petentul I. C. solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri. Nu mai insistă în administrarea probei cu martori.
Instanța deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de petent prin plângerea formulată și reiterată la termenul de astăzi și de către intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. prin întâmpinare o consideră admisibilă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Din oficiu instanța dispune audierea petentului I. C..
Interpelat, petentul I. C. legitimat cu CI . nr._, CNP_ arată că în data de 11.09.2013 a mers să ducă la serviciu pe tatăl său. La întoarcere a fost oprit de organele de poliție. A prezentat actele însă nu avea permisul de conducere și cartea de identitate la el. Cu o seară înainte a fost cu o altă mașină în oraș și a lăsat aceste acte în cealaltă mașină.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța în temeiul art. 392 cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților prezente.
Având cuvântul pe fondul cauzei, petentul solicită instanței admiterea plângerii formulată, exonerarea de plata amenzii aplicată și înlocuirea cu avertisment. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța în temeiul art. 394 cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 12.09.2013, petentul I. C. I., a cerut, în contradictoriu cu intimatul IPJ V., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 25.07.2013 și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, petentul a arătat în dimineața zilei de 11.09.2013 a circulat cu auto marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ dinspre Grivița spre Bârlad pentru a-l conduce pe tatăl său la serviciu. În loc. Trestiana a fost oprit de un organ de poliție care i-a solicitat actele la control. Petentul nu a avut supra sa permisul de conducere, uitându-l în altă mașină. Susține că are întotdeauna toate actele asupra sa însă la momentul respectiv l-a uitat într-o altă mașină a familiei condusă cu o seară înainte. Consideră că sancțiunea aplicată este prea mare, agentul de poliție putând să îl sancționeze cu avertisment întrucât este tânăr, la prima abatere și nu are loc de muncă. Agentul constatator nu a ținut seama de principiul proporționalității și de circumstanțele personale ale contravenientului..
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
În probațiune, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și un martor. A depus la dosarul cauzei următoarele: procesul verbal contestat (f.4), copie C.I. (f. 7) copie după permisul de conducere (f. 7), copie certificat de absolvire a liceului (f. 6), copie certificat de înmatriculare (f. 10).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru.
Intimata a formulat întâmpinare (f.10) prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.
În fapt, intimata a arătat că abaterea a fost constatată direct de agentul de poliție rutieră, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Prin plângerea formulată, petentul a recunoscut contravenția reținută în sarcina sa. Intimata arată că sancțiunea este aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind corect individualizată în raport de abaterea săvârșită.
În probațiune, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat. (f. 12)
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ întocmit la data de 11.09.2013 de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 480 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.101 al. 1 pct. 18 din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice constând nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 al. 2. În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut că petentul, la data de 11.09.2013, ora 06.40, în . automobilul marca Dacia proprietatea sa cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24 D din direcția G. către Bârlad fără a avea asupra sa permisul de conducere.
În acord cu prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Față de data înregistrării plângerii contravenționale și anume 12 septembrie 2013 și data încheierii procesului verbal de constatare a contravenției (09 septembrie 2013), instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța, analizând procesul verbal prin prisma dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 care permit constatarea și din oficiu a nulității acestuia în cazul lipsurilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, observă că acesta este regulat întocmit.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța constată că petentul nu a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator, în sensul că la momentul la care i-au fost solicitate actele la control nu a putut înmâna agentului de poliție permisul de conducere întrucât îl avea asupra sa.
Potrivit art. 101 al. 1 pct. 18 din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice „Constituie contravenție (…) nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2. Conform art. 35 al. 2, „Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare al vehiculului condus, precum și alte documente prevăzute de lege.”
Ca atare, situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității și prin apărările formulate și mijloacele de probă administrate nici nu este combătută practic.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentului, instanța apreciază că raportat la împrejurările concrete în care s-a produs fapta, sancțiunea aplicată, a amenzii în cuantum de 480 de lei, este excesivă. Scopul reglementărilor juridice în materie rutieră nu este acela de a aplica sancțiuni cât mai severe ci acela de a asigura fluidizarea traficului și evitarea accidentelor pe drumurile publice. Din modul în care s-a derulat fapta imputată petentului, instanța apreciază că nici fluența traficului și nici siguranța circulației nu au fost puse în pericol. Este adevărat că legea incriminează drept contravenție faptul nedeținerii documentelor prevăzute de lege. Cu toate acestea, petentul a prezentat lucrătorului de poliție toate celelalte documente în afară de permisul de conducere. Existența unui permis de conducere valabil la momentul controlului (f. 7), nu justifică aplicarea sancțiunii amenzii. Art. 5 al. 5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”. Conform art. 21 al. 3 din același act normativ, sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal de contravenție.
Aplicând aceste criterii legale la situația de fapt, instanța apreciază că pericolul social al faptei comise de petent este unul redus, sancțiunea principală a avertismentului fiind mai bine dozată. Deși contravenția este una de pericol și nu de rezultat, aprecierea gradului de pericol social se face și în privința acestui tip de contravenții. Petentul s-a prezentat în fața instanței, a recunoscut că la momentul controlului nu a putut înmâna agentului de poliție permisul de conducere, invocând că l-a uitat într-o altă mașină, dar și faptul că este tânărsi are perisul de conducere de puțin timp, respectiv 13.08.2013.
În consecință, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu cea a avertismentului.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța constată că procesul verbal . PA nr._ întocmit la data de 11.09.2013 este întocmit în mod legal, îndeplinind toate condițiile prevăzute de lege, insă, sub aspectul sancțiunilor aplicate, urmează a admite în parte plângerea petentului, în sensul înlocuirii sancțiunii principale a amenzii cu cea a avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul I. C. I., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, jud. V. împotriva procesului verbal . nr._/11.09.2013 întocmit de intimat.
Înlocuiește sancțiunea principală a amenzii cu cea a avertismentului.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. H. D.
Red. C.D
Tehnoredactat D.H. 4 ex/17 Decembrie 2013
| ← Evacuare. Sentința nr. 3033/2013. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2822/2013.... → |
|---|








