Plângere contravenţională. Sentința nr. 306/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 306/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 5604/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 306/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei Civile privind cererea formulată de petent S. A. domiciliat în Bârlad, ..36, jud.V. în contradictoriu cu intimat P. M. BÂRLAD, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - petent - S. A., - martor R. D. M. și - martor S. L., lipsă fiind - intimat - P. M. BÂRLAD.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
s-a procedat la audierea martorilor, sub prestare de jurămînt pentru martora R. D. M. și cu refuzul de a depune jurămînt pentru martora S. L., declarațiile fiind consemnate în procese verbal și atașate la dosar.
Petentul depune la dosar un număr de patru fotografii și solicită instanței să ia act că nu mai insistă în administrarea unei probe cu cercetare la fața locului.
Instanța ia act că nu se mai insistă în efectuarea unei cercetări la fața locului.
Nemaifiind alte cereri formulate de soluționat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri acordînd cuvîntul la fond:
Petentul, luînd cuvîntul precizează că în conformitate cu sentința de partaj dintre foștii proprietari podul nu este bun comun. Solicită anularea amenzii, care este prea mare, neavînd posibilități materiale de achitare.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 256 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Plângerea contravențională
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad, la data de 01.11.2012 sub nr._, petentul S. A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal nr.12 întocmit la data de 19.10.2012 emis de P. Bârlad, exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
În fapt, petentul a arătat că, a fost sancționat contravențional pentru faptul că a construit o compartimentare din material lemnos în podul imobilului, pod care este comun cu cel al proprietarului din vest, fără să dețină autorizație de construcție. A susținut că, temeiul legal este greșit, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1912 din 15.05.1997 a Judecătoriei Bârlad părțile au partajat inclusiv podul, acesta nefiind comun. A arătat că nu a executat un perete, ci o despărțitură provizorie și demontabilă din placaj care este foarte ușoară și nu afectează structura de rezistență a casei, practic nefiind o construcție în sensul Legii 50/1991 care necesită autorizație specială.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G.2/2001.
Potrivit dispozițiilor art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art.15 lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
B. Întâmpinare
Intimata a depus întâmpinare (fila 11), prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În fapt, intimata a arătat că petentul a fost sancționat pentru faptul că executat o compartimentare din material lemnos în podul imobilului, fără a deține autorizație de construire. Fapta petentului constituie contravenție, motiv pentru care a petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 1.000 lei și s-au dispus măsuri de oprire imediată a lucrărilor, efectuarea unei expertize tehnice și conformarea la aceasta. Având în vedere lipsa autorizației de construire pentru lucrările efectuate, în mod legal a fost încheiat procesul verbal de contravenție nr. 12/2012.
În drept, a invocat art. 115-118 C.proc. civ.
În temeiul art. 242 C.proc. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
C. Probe
Petentul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat (fila 3-4), sentința civilă nr. 1912 de la 15.05.1997 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 2079/1997 (filele 4-5), carte de identitate (fila 6), fotografii.
Intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: planșa fotografică (fila 13).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul S. L. -pentru petent și R. D. M.-pentru intimată, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
S-a apreciat că nu este utilă soluționării cauzei, efectuarea unei cercetări la fața locului.
II.Soluția instanței
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr. 12 întocmit la data de 19.10.2012 de intimata P. Bârlad, s-a reținut că, în urma controlului efectuat la data de 18.10.2012 la imobilul situat în .. 36, petentul S. A., proprietar al imobilului, a executat o compartimentare (un perete) din material lemnos, în podul imobilului, pod care este comun cu cel al proprietarului din vest și d care are adresa tot în Bârlad, .. 36, fără a deține o autorizație de construire.
Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 26 alin. 2 din Legea 50/1991 și s-a dispus aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei și oprirea imediată a lucrărilor, efectuare unei expertize tehnice și conformarea la aceasta.
Procesul verbal nu a fost semnat de către petent, fiind întocmit în prezența martorului R. D. M..
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la legalitatea procesului-verbal instanța reține că potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu. Orice alte lipsuri din procesul - verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului-verbal.
Critica petentului că a fost indicat un temei legal greșit nu se susține.
II. În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că fapta a fost încadrată de către agentul constatator în dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea 50/1991, republicată.
Potrivit acestui act normativ, constituie contravenție, executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;
Instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, învestit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenții, rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie până la proba contară.
Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
Instanța mai reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Având în vedere aceste principii, analizând probele administrate în cauză, instanța apreciază că procesul verbal este temeinic întocmit.
Instanța a avut în vedere că actul de constatare și sancționare criticat prin cererea introdusă în fața acestei instanțe este rezultatul constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care, ca act administrativ, se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie. Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
De asemenea, procesul verbal are la bază declarația martorei audiată în cauză R. D. M. (fila 21), martor asistent în procesul verbal, și planșele foto depuse la dosar prin care se confirmă fapta și vinovăția petentului. De altfel, petentul nu contestă faptul că nu ar fi construit, însă, invocă împrejurări, care în opinia sa, ar trebui să-l exonereze de sancțiunea contravențională.
Petentul susține că, a executat o despărțitură provizorie și demontabilă din placaj, și nu un perete care să necesite autorizație de construire. Aceste aspecte au fost confirmate de martorul audiat în cauză, S. L. M.-fila 20.
În raport de art. 3 din Legea 50/1991, având în vedere caracteristicile peretelui despărțitor efectuat de petent, relatate de martorul R. D. M.-fila 21 și evidențiate în fotografiile depuse la dosar, instanța apreciază că, susținerea petentului nu este întemeiată.
Totodată, nu este relevată împrejurarea apartenenței podului, petentul trebuia să solicită autorizație de construire indiferent dacă podul este comun sau a fost supus partajului, potrivit sentinței civile nr. 1912 de la 15.05.1997 a Judecătoriei Bârlad, depusă la dosar.
Pe de altă parte, petentul nu a făcut dovada că deține autorizație de construire valabilă pentru lucrarea efectuată la acea dată.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției - întocmit de un agent constatator aflat în exercițiul funcțiunii are valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, până la proba contrară, probă care nu s-a făcut în cauză. Petentul prin probele administrate nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție.
Prin urmare, instanța constată existența faptei contravenționale reținute în sarcina petentului prin procesul-verbal întocmit, aspectele consemnate în cuprinsul acestuia fiind conforme cu realitatea.
III. În ceea ce privește sancțiunea aplicată de agentul constatator, potrivit art. 26 alin. 2 fapta reținută în sarcina petentului se sancționează cu amenda de la 1.000 la 100.000 lei. De asemenea, potrivit 28 din același act normative, o dată cu aplicarea amenzii pentru săvârșirea acestei contravenții se dispune oprirea executării lucrărilor. Instanța constată că agentul constatator a aplicat o amendă la limita minimă prevăzută de lege.
Față de acest aspect, având în vedere că potrivit art. 26 alin. 6 din Legea 50/1991 pentru contravențiile reținute în baza acestei legi nu se aplică avertisment, critica petentului cu privire la individualizarea sancțiunii nu este întemeiată, agentul constatator aplicând sancțiunea cea mai mică permisă de lege.
Față de dispoziția expresă și imperativă a art. 26 alin. 6 din Legea 50/1991, se apreciază că nici instanța nu poate înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment, indiferent de pericolul social scăzut al faptei săvârșite de cel sancționat.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. A. împotriva procesului verbal nr. 12 din data de 19.10.2012, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. A. domiciliat în Bârlad, ..36, jud. V. împotriva procesului verbal de contravenție nr. 12 din data de 19.10.2012 în contradictoriu cu intimata P. Bârlad.
2. Menține procesul verbal de contravenție nr. 12 din data de 19.10.2012, contravenția reținută și sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei.
3. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 .
4. Pronunțată în ședința publică de astăzi, 29.01.2013.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red.jude.G.B.25 Februarie 2013
Gref.C.M.25.02.2013/4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1670/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1096/2013.... → |
|---|








