Pretenţii. Sentința nr. 1664/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1664/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 2885/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDB
Sentința Civilă Nr. 1664/2013
Ședința publică de la 24 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. J.
Grefier G. C.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR V., cu sediul în B., TRESTIANA, nr. 2, J. V. și pe pârâta . B., cu sediul în B., A. I., nr. 18, J. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, s-au respectat dispozițiile art.199- 200 N.C.P.C. privind regularizarea cererii de chemare în judecată ; despre faptul că reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere prin care renunță la dreptul pretins ,având anexate copie chitanței nr._ din 19.07.2013 și copie fișei Ag.ec.Ordin 113/2008 ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:
Față de cererea formulată de reclamantă, în temeiul art.408 din Noul Cod de procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 03.06.2013, reclamanta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor V. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 168,53 lei, din care suma de 126 lei reprezentând sume calculate și neachitate pentru activitatea de inspecție și control pentru siguranța alimentelor desfășurată de inspectorii DSVSA V. și suma de 42,53 lei penalități de întârziere calculate până la data de 31.05.2013.
La data de 23 iulie 2013, cu nr._, a fost înregistrată cererea prin care reclamanta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor V. arată că renunță la dreptul pretins, având în vedere că pârâta ,prin reprezentant, a achitat debitul restant și penalitățile.
Potrivit art. 408 Cod procedură civilă: (1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată.
Față de dispozițiile textului de lege, instanța urmează să respingă cererea în pretenții formulată de reclamanta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor V. în contradictoriu cu pârâta ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea în pretenții formulată de reclamanta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor V. cu sediul în mun.B., ., jud.V. în contradictoriu cu pârâta ., înregistrată la ORC cu nr.J_, CUI_, cu sediul social în mun.B., ..18,jud.V..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 iulie 2013.
Președinte, D. J. | ||
Grefier, G. C. |
Red.D.J.
Tehnored.G.C.
4 ex./ 26 Iulie 2013
| ← Evacuare. Sentința nr. 3014/2013. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2089/2013.... → |
|---|








