Contestaţie la executare. Sentința nr. 2633/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2633/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 4300/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2633 /2013

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier N. B.

Pe rol soluționarea cererii formulată de contestatoarea . Bârlad, cu sediul în ., CUI22785290, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J_, prin reprezentant legal C. A. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Bârlad, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că obiectul dedus judecății este contestație la executare, este primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură în data de 30.10.2013 AFP Bârlad a depus întâmpinare, la data de 07.11.2013 contestatoarea a depus o cerere de renunțare la judecată și de restituire a taxei judiciare de timbru, s-au verificat actele dosarului, după care:

Verificând competența în baza art.131, alin.1 noul Cod proc. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 16.09.2013, contestatoarea . Bârlad a formulat contestație împotriva adresei nr._ di 28.08.2013 emisă de AFP Bârlad.

În dovedirea acțiunii, contestatoarea a depus la dosar, în copie: adresa nr._ din 28.08.2013, emisă de Mun. Bârlad - Direcția Economică, certificatul de înmatriculare ( Oficiul Registrul Comerțului), Actul Constitutiv al societății, actualizat (6 pagini), la data de 19.09.2013 a depus chitanța ., nr._ din 13.09.2013 în cuantum de 200.00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cererea de chemare în judecată depusă de contestatoare a fost comunicată intimatei.

La cererea contestatoarei, intimata a depus întâmpinare peste termenul legal.

La împlinirea termenului, instanța a apreciat că este necesară înfățișarea părților, scop în care a stabilit termen data de 11.11.2013, pentru când a dispus citarea părților.

La data de 07.11.2013, prin serviciul registratură, contestatoarea a depus cerere de renunțare la judecată și de restituire a taxei judiciare de timbru.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Reținând că, contestatoarea a renunțat la judecată, în cauză devin aplicabile prevederile art.406 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), conform cărora:

„ Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare”.

Ca urmare, în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă, se va lua act că, contestatoarea a renunțat la judecata formulată împotriva intimatei AFP Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că petenta . Bârlad, cu sediul în ., CUI22785290, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J_, prin reprezentant legal C. A., a renunțat la judecată în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Bârlad, V..

Dispune restituirea, către petentă, a taxei de timbru în cuantum de 200 lei achitată cu chitanța ., nr._ din 13.09.2013.

Numai cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.11. 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. MIHAIBORȘ N.

Red. R.M.14.11..2013

Tehnored. B.N. 14.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2633/2013. Judecătoria BÂRLAD