Revendicare imobiliară. Sentința nr. 501/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 501/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 2336/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.501/2013

Ședința publică de la 14 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta T. L., în contradictoriu cu pârât S. N., pârât B. A., pârât S. I., având ca obiect ,, revendicare imobiliară” .

Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 07.02.2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 14.02.2013.

Ulterior deliberării,

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la data de 03.05.2012 sub nr. de dosar_ reclamanta T. L. a chemat în judecată pe pârâții S. N. și B. A., pentru ca în contradictoriu cu aceștia instanța să dispună:

- obligarea pârâților să–i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 52 m.p. teren intravilan( sub rezerva majorării) situat în ., jud. V.

- să fie stabilită linia de hotar care desparte proprietățile lor;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta arată că este proprietara suprafeței de 1200 m.p. real măsurați 1272 m.p. situată în intravilanul satului Tomești, conform Contractului de donație autentificat sub nr. 1080 din 06.10.1998, având următoarele vecinătăți: N- V. P., E- drum sătesc, S- S. N. și B. A., V- drum sătesc, iar pârâții au ocupat de mai mulți ani aprox. 52 m.p. teren și refuză să-l elibereze, deși în repetate rânduri i-a rugat să părăsească terenul. Arată că, pârâții în anul 1998 când ea nu se afla la domiciliu au tăiat copacii ce constituiau semnele de hotar și au mutat gardul înăuntrul proprietății ei

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

În dovedirea acțiunii au solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiza topografică, iar în susținere a depus la dosar copie de pe următoarele înscrisuri: carte de identitate, titlul de proprietate nr. 240/_/1.08.1994, Contractul de donație, autentificat sub nr. 1080/06.10.1998( f. 5-10).

La termenul din data de 27.06.2012 pârâtul S. N. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesual pasive motivat de faptul că nu el este proprietarul imobilului format din casa de locuit și terenul în suprafață de 308,80 m.p. situat în satul Tomești, ., ci soția sa S. I., care a dobândit-o prin Sentința civilă nr. 34/10.01.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad și Decizia Civilă nr. 840/R/04.07.2007 a Tribunalului V. pronunțate în dosarul nr._ .

Pârâtul S. N. arată că pe fondul acelei cauze s-au efectuat expertize, una tehnică în construcții și una în topometrie, care a măsurat terenul aferent casei, stabilindu-se că soția sa a dobândit suprafața de 309,80 m.p. teren compus din două loturi: Lotul nr. 1 în suprafață de 142,30 m.p. teren și Lotul nr. 2 în suprafață de 166,50 m.p. teren. Consideră că atât el, cât și soția sa nu dețin nicio suprafață de teren care să fie proprietatea reclamantei.

În susținere a atașat copie de pe carte de identitate, Sentința civilă nr. 34/10.01.2007, Raport de expertiză tehnică judiciară din dosar nr. 5188/2005, Decizia nr. 840/R/4.07.2007, adresa nr. 1056/19.04.2012.

Prin Încheierea din data de 27.06.2012 instanța a dispus rectificarea citativului cu privire la numele pârâtului S. N..

La data de 18.07.2012 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de pârâta B. A. prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Arată că ea este proprietara terenului conform Titlului de proprietate nr. 722/_ din 6.11.1993 eliberat pe numele său pentru suprafața de 5000 m.p. din care 800 m.p. teren intravilan.

În susținere a atașat copie de pe Titlul de proprietate nr. 722/_/6.12.1993, carte de identitate, adeverința nr. 1890/02.07.2012 ( f. 39-40).

La data de 06.09.2012 reclamanta, prin apărător, a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârâtă a lui S. I..

Prin Încheierea din data de 06.09.2012 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S. I..

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie-geodezie-cadastru.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Prin Contractul de donație autentificat sub nr. 1080 din 06.10.1998 C. Tasiea a donat fiicei sale T. L. imobilul situat în satul Tomești, ., format dintr-o casă de locuit compusă din două camere, un hol și construcții gospodărești anexe, construită din paiantă și acoperită cu tablă, precum și suprafața de 1200 m.p. teren aferent locuinței, curți construcții și grădină împrejmuită, imobil învecinat cu proprietățile T. M. (V. P.), Drum sătesc, M. S. și Drum sătesc. Se arată că imobilul a fost dobândit de donatoare prin moștenire legală conform Certificatului de moștenitor nr. 311/16._, eliberat de fostul notariat de Stat Local Bârlad, iar terenul a fost reconstituit în baza Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, conform Titlului de proprietate nr. 240/_/01.08.1994 eliberat de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului V. și transcris sub nr. 466/02.10.1998 la Judecătoria Bârlad, jud. V..

Prin Sentința civilă nr. 34/10.01.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulata de reclamanta S. I. in contradictoriu cu pârâții A. C. și M. C. pentru completarea masei succesorale ramase de pe urma defuncților M. M. decedată la data de 09 februarie 1981 și M. S. decedat la data de 03 iunie 1991 cu ultimul domiciliu în . și ieșire din indiviziune. S-a stabilit că de pe urma defuncților M. M. și M. S. au rămas următoarele bunuri succesorale, care completează masa succesorală stabilita prin certificatele de moștenitor nr. 319 din 14 iulie 1981 si nr. 828 din 11.11.1992 eliberate de Notariatul de Stat Barlad: suprafața de teren de 7 ha si 3100 mp situat pe raza ., conform titlului de proprietate nr. 1073 /_ din 15.01. 2002 și suprafața de teren de 2ha si 1400 mp teren situat pe raza ., jud. V., conform titlului de proprietate nr. 596/_ din 01.02.1996 eliberat de Comisia județeană V. pentru aplicarea Legii nr. 18 / 1991 pe numele defunctului M. S.. Totodată s-a dispus ieșirea din indiviziune și s-a atribuit lui S. I., următoarele bunuri: lotul nr.1 compus din construcție magazie (pătul ) cereale, împrejmuiri aferente și suprafața de 142,30 mp teren intravilan in valoare de 887 lei RON si lotul nr. 2 compus din camera C-1, bucătăria (B), chiler 2 și suprafața de teren intravilan de 166,50 mp, loturi ce fac parte integrantă dintr-un imobil casă de locuit situat în ., jud. V., construit pe T. 34, P. 28 din Titlul de proprietate nr. 1073 /_, loturi individualizate în schița anexă la raportul de expertiza tehnica in construcții expert Gîta V., care face parte integranta din prezenta hotărâre ( pct. contur . 2, 3,6,5,4,1 ) bun in valoare de 4.375 lei RON (…)

Prin aceeași sentință s-a atribuit pârâtei A. C., următoarele bunuri: lotul nr. 3 compus din camera C-2+sala, magazie nefinisată, beci cu încăpere deasupra, marchiza, camara, chiler, bucătărie, fântână, împrejmuiri aferente și suprafața de teren aferent intravilan clădit și neclădit de 355,76 mp, lot ce face parte dintr-un imobil casa de locuit situat în ., jud. V., construit pe T. 34, P. 28 din TP nr.1073 /_, lot individualizat în schița anexă la raportul de expertiza tehnica în construcții ; expert Gîtă V. ( pct. contur 5-6-8-7-5), bun in valoare de 12.630 lei RON (…..), iar pârâtului M. C. i-a fost atribuit lotul nr. 2 din anexa nr. 1 – schițe si centralizator la expertiza tehnică topo expert B. I. – M. de 3 ha si 6815 mp teren (…)

La data de 06.12.1993 Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor V. a emis pe numele lui B. A., Titlul de Proprietate nr. 722/_, prin reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 5000 m.p. situată pe teritoriul satului Tomești, ., din care în extravilan arabil, 4200 m.p. iar în intravilan, suprafața de 800 m.p.

Față de actele de proprietate ale părților așa cum sunt prezentat mai sus instanța apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. N. este întemeiată, urmând a o admite și pe cale de consecință a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.

Prin răspunsul la interogatoriul administrat în cauză pârâta S. I. nu a recunoscut că în anul 2008 ar fi tăiat niște copaci de pe linia de hotar în timp ce reclamanta nu era acasă, menționând că nu erau copaci, ci doar niște salcâmi și nu i-a tăiat, a mărturisit că la mutarea gardului a participat și C. C., dar nu a recunoscut că atunci când s-a mutat gardul cioatele ar fi rămas în curtea pârâtei.

Prin răspunsul la interogatoriul administrat în cauză pârâta B. A. a recunoscut că în anul 2008 a făcut din nou gardul dintre cele două proprietăți, a susținut că tufele de leuștean și vișinul sunt puși de ea, iar aliniamentul cu gardul pârâtei S. I., există de ani de zile și nu au depășit nici 5 cm.

Prin răspunsul la interogatoriul administrat în cauză reclamanta T. L. a precizat că pârâții i-au ocupat suprafața de 52 m.p. teren din anul 1993 în partea de nord a proprietății sale

Prin declarația dată în fața instanței martorul Cușmălată T., audiat la propunerea reclamantei, a arătat că este consătean cu părțile și știe de la tatăl reclamantei că mama reclamantei, i-a dat lui S. N. o suprafață de teren de vreo 3 mp, iar ulterior și tatăl reclamantei i-a dat acestuia altă suprafață de teren, fiindu-i necesară lui S. pentru a-și construi un coteț. Nu știe sub ce formă i-a dat această suprafață de teren, nici dacă a primit vreo sumă de bani și nici dacă au încheiat vreun act. Martorul a declarat că nu știe unde era hotarul dintre cele 2 proprietăți înainte de presupusa înstrăinare, își amintesc însă că existau niște salcâmi dar nu știe dacă erau pe hat. Știe că exista un vișin pe terenul proprietatea familiei T. și a delarat că a observat în prezent un vișin pe terenul proprietatea familiei B. ,dar nu știe dacă este vorba despre același vișin. Crede că și B. și-a refăcut gardul după tranzacția intevenită între S. și T., având în vedere că în prezent gardul este pe aceeași linie.

Prin declarația dată în fața instanței martora A. S., audiată la propunerea reclamantei, a arătat că locuiește în același . știe că C. Tasia, mama reclamantei, i-a vandut lui S. I. o suprafață de 2 mp teren, prin anul 1997, nu știe dacă a plătit acest teren însă martora spune că a certat-o atunci că a stricat hatul, ea spunându-i că are și ea nevoile sale. Nu știe dacă a fost încheiat vreun act, însă înainte de această vanzare gardul dintre părți era lângă o magazie langă S. M., tatăl lui S. I.. Pe hatul dintre cele două proprietăți existau salcâmi. În prezent acești salcâmi nu mai există, fiind doar gard de plasă.

Prin declarația dată în fața instanței martorul C. I., audiat la propunerea pârâților a arătat că este consătean cu părțile și îi cunoaște și pe autorii părților. Înainte, în locul unde stă B. A., trăia familia Ș. și aceștia aveau pomi și în spatele grădinii și înspre drum. Aveau salcâmi în interiorul curții. Știe că acolo unde sunt cioatele vechi este limita hatului între proprietăți. Martorul a decalrat că știe și situația dintre proprietățile lui S. și T. și că mama reclamantei, Tasia, i-a vandut lui S. 2 mp teren pentru a-și lărgi proprietatea. Pentru această suprafață de teren a primit suma de 3000 lei. În prezent T. a luat înapoi această suprafață de teren pentru că nu aveau acte. Vânzarea a intervenit în 1996. Din anul 1996 nu au mai intervenit modificări decât anul trecut. Între cele 2 proprietăți existau salcâmi pe linia de hotar cu 50 cm mai interiorul curții lui S. M., autorul lui S.. Gardul dintre B. și T. nu a fost modificat niciodată, doar a fost reparat. Nu au existat neînțelegeri între T. și S. cu privire la hat. În prezent nu mai există salcâmi, ci doar cioatele care sunt în curtea lui B. și a lui S.. Martorul a mai declarat că în prezent există tot distanța de 50 cm între gard și cioate.

Prin declarația dată în fața instanței martorul P. D., audiat la propunerea pârâților și aflat în relație de concubinaj cu pârâta B. A. de 15 ani, a arătat că s-a mutat în . 1998. Știe că hatul dintre proprietăți nu a fost modificat niciodată. El a făcut gardul între B. și T., iar gardul dintre S. și T. nu a fost modificat. Între T. și S. nu au existat neînțelegeri cu privire la hat. Știe că mama reclamantei a dat o suprafață de teren lui S., iar acesta i-a restituit-o reclamantei în urmă cu 2 ani. Nu știe cum a fost dat acest teren, nici dacă au făcut acte, nici dacă au plătit, însă S. spune că i-ar fi plătit.Știe că în curtea familiei T. existau niște salcâmi care în prezent nu mai sunt, nu știe dacă există vreo cioată în curtea lor.Gardul lui S. și al lui B. sunt pe aceeași linie.

Pentru justa și temeinica soluționare a cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie–geodezie-cadastru.

Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de dl. expert C. V.-M., depus la dosarul instanței la data de 28.11.2012 ( f. 78-85) au fost identificate suprafețele de teren aparținând părților din prezentul dosar în funcție de actele de proprietate ale acestora și s-au concluzionat următoarele:

- proprietatea reclamantei T. L., potrivit actelor de proprietate – Contractul de donație autentificat sub nr. 1080 din 06.10.1998, o suprafață de 1200 m.p., însă real măsurată este de 1213 m.p. având ca vecinătăți N- V. P., E- drum sătesc, S- pârâții S. N. și B. A., V- drum sătesc, iar pe această suprafață sunt edificate construcțiile C1- casa de locuit și C2 anexă; suprafața de teren a fost materializată pe punctele de contur 1,2,11,4,5,6,1, în schița anexă a raportului;

- proprietatea pârâtului S. N., potrivit actelor de proprietate Sentința civilă nr. 34/10.01.2007 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 10/ 189/2005, o suprafața de 308,80 m.p, cuprinzând cele două loturi de 142,30 m.p. și 166,50 m.p, însă real măsurată este de 287 m.p, având ca vecinătăți: N- reclamanta T. L., E- pârâta B. A., S- A. C., V- Drum sătesc, fiind materializată pe punctele de contur 5,4,7,10,5 în schița anexă a raportului.

Cu privire la această proprietate se arată că, suprafața real măsurată, corespunzătoare Titlului de proprietate nr. 1073/_ emis pe numele M. S., suprafața de 600 m.p., tarlaua 34, . contur 5,4,7,8,9,10,5 ( anexa 3 raport) este de 680 m.p. Numita A. C. care a primit prin lotizare lotul nr. 3 are acum în îngrăditura imobilului suprafața de 393 m.p. ( anexa nr. 1 raport, puncte de contur 10,7,8,9,10). Rezultă faptul că linia de hotar 10-7 dintre copartajanții A. C. și pârâtul S. N., așa cum este acum la data efectuării expertizei în teren, nu reflectă lotizarea înfăptuită prin Sentința civilă nr. 34 din 10.01.2007 a Judecătoriei Bârlad și a Deciziei civile nr. 840/R din 04.07.2007 a Tribunalului V..

- proprietatea pârâtei B. A., potrivit actelor de proprietate, Titlul de proprietate nr. 722/_/06.12.1993, o suprafață de 800 m.p., tarlaua 31, parcelele 31 și 31/1, însă real măsurată de 841 m.p, având ca vecinătăți – N- T. L., E- drum sătesc, S- drum sătesc, V- numita A. C., pârâtul S. N., fiind materializată pe punctele de contur 4,11,12,13,8,7,4, în schița anexă a raportului.

În conținutul raportului de expertiză s-a propus următoarea linie de hotar dintre proprietățile părților, având în vedere măsurătorile efectuate, actele de proprietate ale acestora, schițele avute la dispoziție:

- între reclamanta T. L. și pârâtul S. N. –punctele A-B ;

- între reclamanta T. lenuța și pârâta B. A.- punctele B-C.

Astfel, se arată în raportul de expertiză, proprietățile părților din proces vor avea următoarea configurație și următoarele suprafețe:

- proprietatea reclamantei T. L., punctele de contur 1,2,11, C,B,A,5,6,1, suprafața real măsurată de 1251 m.p.

- proprietatea pârâtului S. N., punctele de contur A,B,7,10A, suprafața real măsurată de 271 m.p.( numita A. C. are 393 m.p.) împreună ar avea 664 m.p. față de 600 m.p. din titlu;

- proprietatea pârâtei B. C., punctele de contur B, C, 12, 13,8,7,B, suprafața real măsurată de 819 m.p.

De asemenea, s-a concluzionat că pârâtul S. N. stăpânește din terenul proprietatea reclamantei T. L., suprafața de 16 m.p., anexa nr. 2 din raport, puncte de contur 5,4,B,A,5 și pârâta B. A. stăpânește din terenul proprietatea reclamantei suprafața de 22 m.p., puncte de contur 4,11,C, B,4.

Pârâta S. I. a criticat raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, motivat de faptul că nu a ținut cont de Sentința civilă nr. 34 din 10.01.2007 și nici de expertizele efectuate în dosarul nr._, cât și pe faptul că proprietatea pârâtei S. I. s-a diminuat prin acest raport față de actele de proprietare pe care le deține.

Instanța apreciază aceste obiecțiuni ca fiind neîntemeiate, astfel cum s-a pronunțat și prin Încheierea din data de 13.12.2012. Astfel, nu se poate reține că dl. expert C. V.-M. nu a ținut cont de Sentința civilă nr. 34/10.01.2005 sau de expertizele efectuate în dosarul nr._, atât timp cât la pg. 2 a raportului de expertiză topografică, la obiectivul nr. 1, ultimul paragraf, expertul face precizarea că la identificarea și individualizarea proprietății pârâtului S. N., a avut în vedere actele de proprietate – Sentința civilă nr. 34/10.01.2007 a Judecătoriei Bârlad, Decizia civilă nr. 840/R din data de 04.07.2007 a Tribunalului V., făcând referire la modul de atribuire a loturilor și la schița efectuată în dosarul respectiv pe care de altfel a și atașat-o.

Diminuarea proprietății din îngrăditura pârâtei S. A. față de suprafața din Sentința civilă nr. 34/10.01.2007 este consecința faptului că numita A. C. care a primit prin lotizare lotul nr. 3 are acum în îngrăditura imobilului suprafața de 393 m.p. ( anexa nr. 1 raport, puncte de contur 10,7,8,9,10). Rezultă faptul că linia de hotar 10-7 dintre copartajanții A. C. și pârâtul S. N., așa cum este acum la data efectuării expertizei în teren, nu reflectă lotizarea înfăptuită prin Sentința civilă nr. 34 din 10.01.2007 a Judecătoriei Bârlad și a Deciziei civile nr. 840/R din 04.07.2007 a Tribunalului V..

Instanța apreciază că, în temeiul art. 201 C. proc. civ. raportul de expertiză este util și concludent, urmând să fie reținut în soluționarea cauzei.

Acțiunea în revendicare a fost definită în art. 563 al Codului civil ( Legea nr. 287/2009) astfel: ”Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”, iar în doctrina recentă această acțiune a fost definită ca fiind acea acțiune în justiție prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.

Având în vedere probele administrate în cauză, ținând cont de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie-geodezie-cadastru, instanța urmează a admite în parte cererea în revendicare formulată de reclamanta T. L. în contradictoriu cu pârâta S. I. și cu pârâta B. A., în sensul că va dispune ca pârâta S. I. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 16 m.p. astfel cum acesta a fost identificată și materializată pe punctele de contur 5-4-B-A-5 în Anexa nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar pârâta B. A. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 22 m.p. astfel cum acesta a fost identificată și materializată pe punctele de contur 4-11-C-B-4 în Anexa nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

În ceea ce privește linia de hotar dintre proprietățile părților din prezenta cauză, urmează a:

- stabili linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâtei S. I. pe aliniamentul punctelor A-B conform anexei nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință, și a

-stabili linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâtei B. A. pe aliniamentul punctelor B-C conform anexei nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 2029 lei, după cum urmează: 29 lei taxă judiciară de timbru, 1500 lei onorariu de expertiză și 500 lei onorariu avocat.

În temeiul art. 274 c. proc. civ., ținând cont și de faptul că cererea reclamantei de revendicare a fost admisă în parte doar cu privire la suprafața totală de 38 m.p. ( față de 52 m.p. solicitați) urmează a dispune obligarea pârâtei S. I. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 624 lei, iar pe pârâta B. A. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 857 lei, raportat suprafeței de teren ce urmează a fi lăsată în proprietatea reclamantei.

Față de aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului S. N..

Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. L., domiciliată în ., jud. V. în contradictoriu cu pârâtul S. N., cu domiciliul în ., jud. V..

Admite în parte cererea în revendicare formulată de reclamanta T. L., domiciliată în ., jud. V. în contradictoriu cu pârâta S. I., cu domiciliul în ., jud. V. și cu pârâta B. A., cu domiciliul în ., jud. V..

Obligă pe pârâta S. I. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 16 m.p. astfel cum acesta a fost identificată și materializată pe punctele de contur 5-4-B-A-5 în Anexa nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Obligă pe pârâta B. A. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 22 m.p. astfel cum acesta a fost identificată și materializată pe punctele de contur 4-11-C-B-4 în Anexa nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Admite cererea în grănițuire formulată de reclamanta T. L., domiciliată în ., jud. V. în contradictoriu cu pârâta S. I., cu domiciliul în ., jud. V. și cu pârâta B. A., cu domiciliul în ., jud. V..

Stabilește linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâtei S. I. pe aliniamentul punctelor A-B conform anexei nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Stabilește linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâtei B. A. pe aliniamentul punctelor B-C conform anexei nr. 2 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, întocmit de expertul C. V.-M., ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Obligă pe pârâta S. I. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 624 lei.

Obligă pe pârâta B. A. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 857 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi 14 Februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

G. E. E. D.

Red. Judec. E.G.

Tehnored. Gref. E.D.

6 ex/ 12 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 501/2013. Judecătoria BÂRLAD