Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2495/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2495/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 4782/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2495/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier C. C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor M. C., CNP -_, domic. în Bârlad, ., . cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat Chiriece C. din Bârlad, ..33 B, jud.V. și pe debitor F. M., CNP_, domic. în Bârlad, ..7, ., ., având ca obiect „ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, iar prin serviciul registratură al instanței creditorul nu a depus la dosar dovada de achitare a diferenței de taxă de timbru în valoare de 50 lei și înscrisurile solicitate de către instanță, iar pârâtul nu a formulat întâmpinare; s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:
În temeiul disp. art. 131 alin 1 Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale, iar în baza disp. art. 1015 Cod procedură civilă raportat la art. 94 pct.1 lit.j și art.107 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
Întrucât cauza dedusă judecății nu se poate soluționa în limita taxei de timbru achitate, instanța invocă excepția anulării cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4 octombrie 2013, sub nr._, creditorul M. C. a chemat în judecată pe debitorul F. M., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să emită o ordonanță de plată pentru suma de 7900 lei reprezentând împrumuturi acordate debitorului pentru care termenul de scadență s-a împlinit.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că pentru sumele împrumutate au fost încheiate înscrisuri sub semnătură privată.
S-au anexat în copie: înscrisurile sub semnătură private intitulate,, proces verbal” din data 5 și 6 august 2013, notificarea adresată debitorului.
Creditorul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar: copia actului de identitate, dovada comunicării somației, diferența de taxă de timbru de 50 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Creditorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu s-a prezentat în instanță și nu a îndeplinit obligațile puse în vedere de instanță până la termenul de astăzi și nici la acest termen.
Instanța a invocat excepția insuficienței timbrări întrucât cauza nu poate fi soluționată în limita taxei de timbru achitată.
Analizând cu prioritate excepția invocată, în baza art 248 Cod procedură civilă, Legea nr.134/2010, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G nr.80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru, iar potrivit art.33, taxele de timbru se plătesc anticipat cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform art.36 alin.2 din O.U.G.nr.80/2013, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei de timbru, acțiunea sau cererea nu va putea fi soluționată integral, ci va trebui în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Potrivit disp.art.6 alin.2 din O.U.G.nr.80/2013, cererile privind ordonanța de plată se taxează cu o sumă fixă, respectiv 50 lei dacă valoarea nu depășește 200 lei, și cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 2000 lei.
În cazul de față, cererea de emitere a ordonaței de plată este pentru suma de 7900 lei, iar taxa de timbru datorată este în sumă de 200 lei, din care creditorul a achitat suma de 150 lei.
Cum pentru soluționarea prezentei cereri, se impunea achitarea taxei de timbru în întregime întrucât cererea nu poate fi soluționată în limita taxei de timbru achitată, excepția invocată de instanță la termenul de astăzi, urmează a fi admisă, iar cererea formulată anulată ca insuficient timbrată, cu posibilitatea pentru creditoare de a formula o nouă cerere întrucât prezenta hotărâre nu intră în puterea lucrului judecat cu privire la suma pentru care se solicită emiterea ordonanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca insuficient timbrată cererea pentru ordonanță de plată formulata de creditorul M. C., CNP -_, domic. în Bârlad, ., ., . cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat Chiriece C. din Bârlad, ..33 B, jud.V. în contadictoriu cu debitorul F. M., CNP -_, domic. în Bârlad, ..7, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, C. C. C. |
Red. D.E.J. 25.11.2013
Tehnored. 4 ex./ C.C. 25 Noiembrie 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2157/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 530/2013. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








