Servitute. Sentința nr. 827/2013. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 827/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 4312/189/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 827/2013

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul G. G.-C., cu domiciliul în mun. Iași, .. 31, .. II, ., reclamanta G. S.-LUCREȚIA, cu domiciliul în mun. Iași, ., ., . și pe pârâta S.C. G. C. 94 S.R.L., cu sediul în București, ., sector 2, având ca obiect stabilire drept de servitute, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 13 martie 2013 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 260, alin.1 Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.

Ulterior deliberării ;

INSTANȚA

La data de 27 august, cu nr._ a fost înregistrată la instanță acțiunea prin care reclamantul G. G. C. în nume propriu și în calitate de mandatar al numitei G. S. Lucreția a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL, pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească în favoarea lor o cale de acces la drumul public, constituind un drept de trecere atât a lor cât și a persoanelor delegate de ei, arendași și salariați, precum și a utilajelor pe care înțeleg să le utilizeze pentru exploatarea optimă a terenului lor din titlul de proprietate nr. 2097 din 14 iunie 2004 în suprafață de 11 ha, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că în anul 2004, li s-a eliberat titlul de proprietate nr. 2097 din 14 iunie 2004 pentru o suprafață de 11 ha, situat în extravilanul comunei Tutova, jud. V., că în zona în care li s-a reconstituit titlul de proprietate, pârâta a achiziționat prin actul de adjudecare nr. 80 din 21 septembrie 2004, teren de 1,7 ha cu clădiri și alte construcții, instalații… și plantație pomicolă pe 127, 89 ha, în urma vânzării prin licitație publică a patrimoniului Fermei D. a ., jud. V. și pentru că astfel, DE 629 din titlul lor de proprietate de pe latura de est a titlului lor de proprietate care ar fi trebuit să îi separe pe ei de proprietarii de la est, dispare, întrucât el devine proprietatea firmei . SRL, creându-le un loc înfundat fără cale de acces la calea publică, . ce se conectează la DN 24A, a formulat prezenta acțiune.

În drept s-au invocat disp. art. 551, 555, 617, 755, 756 Cod civil.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a susținut că terenul reclamanților are acces la drumul de exploatare și poate ajunge cu utilajele și oamenii pentru a executa lucrările necesare, iar pe cale reconvențională a solicitat obligarea reclamantului-pârât G. G. C. la plata sumei de 2.000 lei anual cu titlu de despăgubiri, sub rezerva majorării pentru terenul pe care se va constitui dreptul de trecere al reclamantului.

În drept s-au invocat disp. art. 617 și urm. Cod civil.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională reclamanții-pârâți au solicitat respingerea cererii privind despăgubirile, întrucât această porțiune de drum pe care se solicită dreptul de trecere a fost amenajat ca drum de exploatare de proprietarul anterior al terenului . DE 629 și că destinația sa era acceptată de toate părțile, recunoscută, astfel că pârâta nu poate susține că a înregistrat o pagubă, cu atât mai mult cu cât această cale de trecere este utilizată pentru a ajunge la drumul național, prin DE 629 și drumul comunal .. 33 și de către pârâtă.

În prezenta cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiză topografică, pentru a se stabili dacă proprietatea reclamanților este loc înfundat și a se face propuneri privind calea de acces, expertiză efectuată în cauză de expert Chitariu C..

Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține că în baza titlului de proprietate nr. 2097 din 14 iunie 2004 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V., reclamantului G. G., reclamantei G. S. Lucreția dar și numitului G. D. D., fratele reclamantului decedat în prezent, li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 11 ha teren extravilan, situat pe teritoriul comunei Tutova, jud. V., având ca vecinătăți: la nord . SRL, la est DE 629, la sud . SRL și la vest DE 629. La data de 22 martie 2008, pe numele pârâtei . SRL s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 52 ha și 7400 m.p., situată pe teritoriul comunei Tutova, jud. V., învecinată la N și E cu G. Lucreția.

Expertul a reținut în concluziile sale că amplasamentul proprietății reclamanților are caracteristicile unui loc înfundat, întrucât DE 629 ce apare în titlul de proprietate al reclamanților este inclus în proprietatea pârâtei, întrucât aceasta se învecinează la E cu G. Lucreția și nu cu DE 629.

Expertul a propus o cale de acces care să nu afecteze lucrările și activitățile desfășurate de pârâta . SRL în interiorul fermei și care să fie accesul cel mai scurt al reclamanților la calea publică, cu o lungime de 78 m.l. și o lățime de 4 m.l., forma, dimensiunile și amplasamentul acestei căi de acces fiind reprezentate în „DETALIU LA ANEXA nr.2” prin punctele de contur 13,14,11,12,13, propunere ce deschide accesul de la limita de nord-est a proprietății reclamanților la DE 623.

Obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză au fost admise de instanță, iar expertul a dat explicații în sensul că DE 629 este inclus în proprietatea pârâtei și nu se pune problema ca reclamanții să poată circula pe DE 623 și DE 629 fără acordul pârâtei, astfel că varianta prezentată este cea mai scurtă și convenabilă pentru ambele părți.

Instanța apreciază că, concluziile raportului de expertiză sunt edificatoare în sensul că proprietatea reclamanților este loc înfundat și față de dispozițiile art. 617 cod civil (Legea nr. 287/2009) potrivit căruia „Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului sau pentru exploatarea fondului propriu „ acțiunea reclamanților urmează a fi admisă ca întemeiată și dovedită cu stabilirea trecerii conform variantei propuse de expert, reprezentată în DETALIU LA ANEXA nr.2 a raportului de expertiză, întrucât așa cum prevăd disp. art. 617 alin.2 Cod civil (Legea nr. 287/2009) „trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică” or expertul a dat explicații în sensul variantei propuse.

În ce privește cererea reconvențională, prin înscrisul depus la fila 89 dosar, de pârâta-reclamantă, a precizat că renunță la cererea reconvențională, instanța urmând să ia act de renunțare în baza art. 246 alin.1 Cod procedură civilă.

Ca o consecință a admiterii acțiunii principale, pârâta urmează a fi obligată în baza art. 274 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de reclamanți, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, diferență indemnizație expertiză, cheltuieli de transport, conform dovezilor existente la dosarul cauzei.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea stabilire drept de servitute formulată de reclamantul G. G. C. în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamantei G. S. Lucreția în contradictoriu cu pârata S.C.G. C. 94 SRL .

Stabilește în favoarea reclamanților o cale de acces la drumul public constituind un drept de trecere atât a lor cât și a persoanelor delegate de ei, arendași și salariați precum și a utilajelor necesare pentru exploatarea optimă a terenului menționat în Titlul de proprietate nr.2097 din 4 iunie 2004 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate V. pe o lungime de 78 m.l. și o lățime de 4 m.l. cu forma, dimensiunile și amplasamentul reprezentate în DETALIU LA ANEXA nr.2 a raportului de expertiză, expert topograf Chitariu C., prin punctele de contur 13,14,11,12,13.

În baza art.246 alin.1 Cod proc.civilă, ia act de renunțarea pârâtei reclamante S.C.G. C. 94 SRL la cererea reconvențională obligarea reclamantului pârât G. G. C. la despăgubiri pentru terenul pe care s-a stabilit dreptul de trecere.

Obligă pârâta S.C.G. C. 94 SRL să plătească reclamantului G. G. C. suma de 1537 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.

Președinte,

D. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.J.

Tehnored.G.C.

5 ex./ 16 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Sentința nr. 827/2013. Judecătoria BÂRLAD