Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2734/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2734/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 3788/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2734
Ședința din Camera de consiliu de la 10 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R.
Grefier N. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant U. A. Teritorială .. Bacău, CUI._, cu sediul procesual ales la cabinet avocat L. C. din Bacău, ..8, ., jud. Bacău, împotriva pârâtei P. C., cu domiciliul în satul Popeni, ., CNP._,, având ca obiect cerere de valoare redusă
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat Ghilasi A. pentru pârâtă, fără împuternicire avocațială.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, stadiul procesual este primul termen de judecată, se solicită judecata cauzei și în lipsă, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Verificând competența în baza art.131, alin.1 noul Cod proc. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
Avocat Ghilasi A. pentru pârâtă precizează că aceasta nu poate fi obligată la plata de penalități pentru că, într-adevăr nu a plătit chiria pe primele două trimestre, respectiv suma de 338 lei.
Având în vedere înscrisurile din dosar, instanța se socotește lămurită. președintele deschizând dezbaterile asupra fondului cauzei și dă cuvântul.
Având cuvântul pe fond, avocat Ghilasi A. pentru pârâtă solicită respingerea cererii formulată de pârâtă sau eventual obligarea acesteia la plata sumei de 338 lei reprezentând chirie pentru două trimestre, fără penalități.
Președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la 25.08.2014 reclamanta U.A.T. Gura Văii a chemat în judecată pârâta P. C. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1705 lei reprezentând chirie neachitată și 1224 lei penalități.
Prin întâmpinare,pârâta solicită respingerea acțiunii întrucât nu a folosit spațiul închiriat.
Pe de altă parte arată că nu datorează chirie decât pentru două trimestre întrucât,conform contractului de închiriere, locatarul a fost autorizat să rezilieze unilateral contractul pentru neplata chiriei, timp de două trimestre consecutive.
Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată, în parte.
Astfel, susținerea pârâtei,în sensul că nu datorează chirie pentru că nu a folosit spațiul închiriat, nu va fi primită pentru că, chiria este datorată indiferent de această împrejurare.
Se constată însă că, potrivit art.8 din contractul nr._ din 25.10.2010, întârzierea repetată sau neplata chiriei timp de două trimestre succesive, autorizează locatorul să rezilieze, în mod unilateral, contractul.
Rezultă deci că, în condițiile neplății chirie timp de 6 luni, contractul a încetat de drept.
Rezultă deci că, nu există temei decât pentru plata de către pârâtă a chiriei pentru șase luni, motiv pentru care va fi admisă în parte acțiunea pentru suma de 338 lei și 0,1% penalități de întârziere până la stingerea debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea reclamantei U. A. Teritorială .. Bacău, CUI._, cu sediul procesual ales la cabinet avocat L. C. din Bacău,..8, ., jud. Bacău, împotriva pârâtei P. C., cu domiciliul în satul Popeni, ., CNP._, pe care o obligă să-i plătească suma de 338 lei cu titlu de chirie și 0,1 % penalități de întârziere, pe zi, de la 25.08.2014 până la stingerea debitului.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Noiembrie 2014
Președinte, M. R. | ||
Grefier, N. B. |
Red. R.M.28.11.2014
Tehnored. B.N.02.12.2014/ 4 ex.
| ← Succesiune. Sentința nr. 2499/2014. Judecătoria BÂRLAD | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








