Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2843/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2843/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 3154/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2843/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. D.
Grefier E. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe creditoarea . SA, cu sediul în mun. Iași, .-150, jud. iași, cu sediul ales în mun. Bacău, ., nr. 22, jud. Bacău, în contradictoriu cu debitoarea B. C., domiciliată în ., având ca obiect ,, cerere de valoare redusă”.
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2014, și au fost consemnate în încheierea de ședința din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 17.11.2014.
Ulterior deliberării,
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 28.07.2014, sub nr._ reclamanta S.C. E. Modova Distribuție S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța pe calea procedurii cererii de valoare redusă să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.141,17 lei reprezentând prejudiciu, la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii completate pe formularul de cerere reclamanta a arătat că, în fapt, cu ocazia unor verificări efectuate la locul de consum situat în localitatea Epureni, Jud. V., constatându-se că grupul de măsură, respectiv contorul seria_ prezenta plombe metrologice violate, iar frida de branșament era arsă, lipseau capacul și sigiliul, s-a întocmit Nota de constatare . nr._/28.07.2011, precum și Nota de constatare . nr._/29.07.2011.
Reclamanta a mai precizat în cererea introductivă și că energia consumată și neînregistrată a fost de 7.533 kWh, calculată potrivit dispozițiilor legale în domeniul energiei electrice și constituie prejudiciu pentru reclamantă, că notele de constatare anterior menționate au fost analizate de Comisia de analiză a abaterilor din cadrul S.C. E. Modova Distribuție S.A., care prin Procesul-verbal nr._ din data de 10.08.2011 încheiat în prezența consumatorului, a menținut concluziile din respectivele note de constatare. Aceasta a mai arătat și că acest Procesul-verbal nr._ din data de 10.08.2011, împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr._ din data de 10.08.2011 au fost contestate de către pârâtă la Judecătoria Bârlad, unde au făcut obiectul Dosarului nr._ și că prin Sentința civilă nr. 2648 din data de 27.09.2012 definitivă prin respingerea recursului a fost respinsă acțiunea pârâtei din prezenta cauză.
Ca temei legal al acțiunii, reclamanta a invocat prevederile din H.G. nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 28.08.2014 pârâta a depus formularul de răspuns completat corespunzător (filele 30-34) prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că debitul solicitat este rezultatul executării unui contract de furnizare de energie electrică și că între părți nu există niciun raport contractual, consumul aferent facturii . nr._ emisă de E. Energie S.A. fiind imputat unei alte persoane decât titularul contractului pentru respectivul punct.
În motivarea în drept a întâmpinării pârâta a invocat dispozițiile
În susținerea acțiunii, atât reclamanta cât și pârâta au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, iar instanța, prin încheierea din camera de consiliu din data de 10.11.2014, a încuviințat probele solicitate. Reclamanta a depus, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: nota de constatare . nr._/28.07.2011 (filele 9-10), nota de constatare . nr._/29.07.2011 (filele 11-12), proces-verbal de analiză a abaterilor nr._ din data de 10.08.2011 (fila 13), procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr._ din data de 10.08.2011 (fila 14), factura . E. nr._ (fila 16), Sentința civilă nr. 2648 din data de 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr._ (filele 17-21), extras Portal just (filele 22-23).
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Cu ocazia unor verificări efectuate la locul de consum situat în localitatea Epureni, Jud. V., s-a constata că grupul de măsură, respectiv contorul seria_ prezenta plombe metrologice violate, că frida de branșament era arsă și că lipseau capacul și sigiliul. În aceste condiții s-a întocmit Nota de constatare . nr._/28.07.2011 (filele 9-10), precum și Nota de constatare . nr._/29.07.2011 (filele 11-12) din care rezultă faptele reținute de către instanță.
De asemenea, se reține și că notele de constatare anterior menționate au fost analizate de Comisia de analiză a abaterilor din cadrul S.C. E. Modova Distribuție S.A., care prin Procesul-verbal de analiză a abaterilor nr._ din data de 10.08.2011 (fila 13) încheiat în prezența pârâtei, a menținut concluziile din respectivele note de constatare și a hotărât că faptele reținute constituie consum fraudulos de energie electrică. Energia consumată și neînregistrată a fost de 7.533 kWh, iar valoarea despăgubirii a fost calculată la suma de 4.191,25 lei astfel cum reiese din Procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr._ din data de 10.08.2011 (fila 14). Pentru această sumă a fost emisă factura . E. nr._ din data de 10.08.2011 în cuantum de 4.141,17 lei (fila 16).
Procesul-verbal de analiză a abaterilor nr._ din data de 10.08.2011 (fila 13) împreună cu procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr._ din data de 10.08.2011 (fila 14) au fost contestate de către pârâtă la Judecătoria Bârlad, unde au făcut obiectul Dosarului nr._, iar prin Sentința civilă nr. 2648 din data de 27.09.2012 definitivă prin respingerea recursului a fost respinsă acțiunea pârâtei.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile art. 6 alin. 2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor.
Astfel, deși prezenta cauză este înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2014, având în vedere că data săvârșirii faptelor este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1864.
Potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, să-l repare, iar potrivit art. 999 C. civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, precum si vinovația autorului faptei ilicite.
În prezenta cauză sunt întrunite condițiile enumerate anterior, necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei reglementată de dispozițiile art. 998-999 din Vechiul Cod civil. Potrivit dispozițiilor art. 90 din H.G. nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice, prin consumul fraudulos se înțelege conectarea oricărui receptor sau a instalației de utilizare înainte de grupul de măsurare sau orice intervenție în instalația electrică, ce afectează funcționarea corectă a grupului de măsurare.
Astfel, fapta ilicită constă în consumul fraudulos de energie electrică ce rezultă din faptul că grupul de măsură, respectiv contorul seria_ prezenta plombe metrologice violate, că frida de branșament era arsă și că lipseau capacul și sigiliul.
Prin această faptă ilicită i s-a cauzat reclamantei un prejudiciu, ca urmare intervențiilor neautorizate la contorul seria_, aparatul de măsură neînregistrând toată cantitatea de energie consumată. Energia consumată și neînregistrată a fost de 7.533 kWh, calculată conform dispozițiilor art. 142 alin. 4 din H.G. nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice, iar cuantumul prejudiciului este de 4.141,17 lei ce a fost facturat cu factura . E. nr._ din data de 10.08.2011 în cuantum de 4.141,17 lei (fila 16).
În ceea ce privește vinovăția, se constată că aceasta rezultă din fapta săvârșită, iar legătura directă de cauzalitate între fapta ilicită de a de a consuma în mod fraudulos energie electrică și prejudiciul constând în cuantumul energiei consumate și neînregistrate există.
În ceea ce privește cererea privind dobânda legală, instanța apreciază întemeiată această cerere. Astfel, legea prezumă în mod absolut prejudiciul invocat reprezentând dobânda legală în cazul în care o parte nu-și încasează creanța la scadență, prejudiciu care este dat de lipsa de folosință a sumei de bani reprezentând creanța, conform dispozițiilor art. 1088 din Vechiul Cod civil.
Reclamanta nu este obligată să facă dovada că prin întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu, întrucât potrivit prevederilor legale anterior enunțate lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul penalităților datorate pe perioada întârzierii la executare.
Întrucât creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, instanța apreciază că de la această dată sunt datorate dobânzi legale pentru fiecare zi de întârziere aferente sumei de 4.141,17 lei, reprezentând prejudiciu.
În temeiul principiului reparării în integralitate a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, instanța urmează a obliga pârâta la plata dobânzii legale aferentă debitului principal reprezentat de contravaloarea energiei electrice consumate și neînregistrate, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a debitului
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 1031 alin. 1 C. proc. civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, pârâta va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamanta S.C. E. M. Distribuție S.A. cu sediul în Iași, .-150, Jud. Iași și cu domiciliul procesual ales în Bacău, ., nr. 22, Jud. Bacău în contradictoriu cu pârâta B. C. domiciliată în localitatea Epureni, Jud. V., CNP_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.141,17 lei cu titlu de prejudiciu și la plata dobânzii legale aferente debitului datorat calculată de la data rămâneri definitive a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
Prezenta hotărâre este executorie.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2014.
Președinte, C. D. | ||
Grefier, E. D. |
Red./tehnored./C.D./16.12.2014
E.D./ 4 ex./ 16.12.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1248/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2892/2014.... → |
|---|








