Contestaţie la executare. Sentința nr. 391/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 391/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 3891/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr.391

Ședința publică de la 10 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier N. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea . VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREȘTI cu sediul în București, B.dul C. I, nr.31-33, sector 2, CUI1450399, J._ și pe intimata ., cu sediul în V., ., ., ., având ca obiect „contestație la executare”.

Prezenta părților si dezbaterile au fost consemnate in încheierea de ședința din data de 03 februarie 2014, care face parte integranta din prezenta hotărâre, data la care având nevoie de timp pentru a delibera, a fost amânata pronunțarea sentinței la data de 10 Februarie 2014, când:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la 13.08.2013 petenta . VIENNA INSURANCE GROUP SA a formulat contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare silită în dosarul nr.482/2013 încheiată de executorul judecătoresc S. I. M..

În motivarea cererii se arată că . nu are capacitate de folosință și de a formula cereri, inclusiv de executarea silită iar cheltuielile de executare silită și onorariul avocatului sunt prea mari în raport de activitatea depusă.

Prin întâmpinare intimata – creditoare a invocat excepțiile necompetentei teritoriale a Judecătoriei Bârlad și excepția tardivității formulării contestației la executare.

Mai arată că are calitatea să ceară executarea silită.

La termenul din 28.10.2013 intimata a renunțat la judecarea excepției necompetentei teritoriale.

La termenul din 16.12.2013, intimata – creditoare a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a petentei și anume a Sucursalei V. și lipsa calității de reprezentant al avocatei N. I..

Prin încheierea din 06.01.2014, a fost respinsă, ca tardiv formulată excepția lipsei calității de reprezentant al avocatei N. I. și ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a contestatoarei.

În cauză s-a atașat dosarul de executare silită.

Din actele dosarului instanța reține ca fondată contestația la executare și ca nefondată excepția tardivității introducerii contestației.

Pe fondul contestației se constată că într-adevăr onorariile executorului judecătoresc și de asistență juridică sunt prea mari în raport de activitățile efectiv desfășurate și previzibil a fi executate, urmând a fi diminuate.

Astfel, activitatea executorului judecătoresc a constat în întocmirea încheierilor de înregistrare a dosarului și de stabilirea cheltuielilor de executare a cererii de încuviințare a executării silite și a adresei de înființare a popririi.

După acest din urmă act, debitul a fost virat de către BCR.

Ulterior, s-a început executarea silită și cu privire la dobânzi, însă cheltuielile efectuate în această fază, contestate de debitoare, inclusiv cu privire la cuantumul dobânzii vor fi valorificate în alt litigiu, întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței luată prin încheierea din 06.01.2014 de a depune cerere completatoare motivată în fapt și în drept, astfel că-și va valorifica pretențiile printr-o acțiune separată, urmând a fi constatată ca fiind introdusă la 06.01.2014.

Rezultă deci, că pentru actele efectuate de executor până la data de 28.10.2013, onorariul executorului judecătoresc va fi stabilit la suma de 1000 lei.

Referitor la onorariul avocatului în dosarul de executare silită, acesta este prea mare în raport de activitatea depusă care a constat în formularea cererii de executare silită, astfel că, acesta va fi diminuat la suma de 500 lei.

Se mai constată că intimata-creditoare . avea calitate de a solicita executarea silită în raport de relațiile primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Cu privire la excepția tardivității introducerii contestației la executare, formulată de intimata creditoare se constată că aceasta este depusă în termen, în raport de 29.07.2013 când a fost înregistrată dispoziția de înființare a popririi întocmită de B. S. I. M. (fila5).

În baza art.453C.p. intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de petenta . VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREȘTI cu sediul în București, B.dul C. I, nr.31-33, sector 2, CUI1450399, J._, în dosarul de executare silită nr.482/2013 B. S. I. M., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în V., ., ., ..

Stabilește onorariul executorului judecătoresc la suma de 1000 lei iar a onorariului avocatului ales, la suma de 500 lei.

Respinge, ca nefondată, excepția tardivității introducerii contestației la executare.

Obligă intimata să plătească petentei - contestatoare, 1000 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2014

Președinte,

M. R.

Grefier,

N. B.

Red. R.M.11.02.2014

Tehnored. B.N.11.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 391/2014. Judecătoria BÂRLAD