Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3232/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 3232/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 5292/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 3232/2014

Ședința publică de la 11 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. I.

GREFIER: M. A.

Pe rol soluționarea cererii prin care petenta P. .. V. a solicitat înlocuirea, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, a sancțiunii amenzii de 500 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 26.07.2010, încheiat de Postul de Poliție ., contravenientului S. C. domiciliat în satul/..

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru petenta P. comunei Ibănești reprezentantul I. M. legitimat cu împuternicire la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâtul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că: pricina are ca obiect cerere pentru înlocuirea, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, a sancțiunii amenzii de 500 lei, procedura de citare este legal îndeplinită cu petenta, dat fiind prezența reprezentantului primăriei la acest termen de judecată; s-au verificat actele dosarului; după care:

În temeiul dispozițiilor 131 codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această pricină.

Instanța analizând actele dosarului constată că din eroare a fost citată în cauză în calitate de petent Inspectoratul Județean de Poliție V., corect fiind P. comunei Ibănești, motiv pentru care dispune scoaterea din cauză a Inspectoratului Județean de Poliție V. și conceptarea în calitate de petentă a Primăriei comunei Ibănești.

Se prezintă dl. I. M. care arată că reprezentă P. comunei Ibănești în această cauză, în acest sens depune la dosarul cauzei împuternicire de reprezentare, totodată depune la dosarul cauzei în original procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 26.07.2010, precum și Proiectul de Hotărâre nr. 2345/09.12.2014 privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locul în care contravenienții vor presta activități vor presta activități în folosul comunității.

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța se socotește lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, conform art. 244 alin.1-3 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), urmează ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată.

Petenta, prin reprezentant, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Sub nr._ din 24.10.2014 a fost înregistrată la instanță cererea prin care P. . a solicitat ca, în contradictoriu cu contravenientul S. C., prin sentința ce se va pronunța:

- să se dispună înlocuirea amenzii de 500 lei, aplicată contravenientului S. C., prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 26.07.2010, încheiat de Postul de Poliție ., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În adresa de învestire a instanței s-a arătat că amenda de 500 lei nu a fost plătită de către contravenient în cadrul termenului legal, iar contravenientul nu are venituri, nici alte bunuri ce ar putea fi urmărite silit.

În drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.

Adresei de învestire a instanței i-au fost anexate, în copie și în original, procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 26.07.2010, încheiat de Postul de Poliție .; în copie: adresa nr. 1478/4.07.2014, emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă V.; adresa nr._/8.07.2014 emisă de Serviciul Fiscal Municipal Bârlad; adresa nr._/17.07.2014 emisă de Casa Teritorială de Pensii V.; Proiect de Hotărâre nr. 2345/9.12.2014 a Consiliului Local al . domeniilor serviciilor publice și locul în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității.

Contravenientul nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 26.07.2010, încheiat de Postul de Poliție ., contravenientul S. C. a fost sancționat cu amenda de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct.1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus menționat s-a reținut că, la data de 24.07.2010, în timp ce se afla în fața locuinței sale, contravenientul a adresat cuvinte și expresii jignitoare numitului Papadopol I. și organelor de poliție, provocând indignarea cetățenilor.

Contravenientul S. C. are domiciliul în satul/..

Din adresa nr. 1478/4.07.2014, emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă V., din adresa nr._/8.07.2014, emisă de Serviciul Fiscal Municipal Bârlad și din adresa nr._/17.07.2014, emisă de Casa Teritorială de Pensii V., depuse la dosar, în copie, de către petentă, rezultă că S. C. nu este angajat în muncă cu contract individual de muncă și nici nu are deschise conturi bancare.

Din actele dosarului, nu rezultă că S. C. ar fi plătit amenda ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenție sus menționat.

Față de cele reținute, sunt aplicabile prev. art. 9 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, modificată și completată, conform cărora: „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

Totodată, sunt aplicabile prev. art.391 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, modificată și completată, conform cărora: „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore”.

Reținând că S. C. nu a plătit în termen legal amenda ce i-a fost aplicată, cererea formulată de P. ., urmând să fie admisă.

În consecință, în temeiul art. 16 din O.G. nr.55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 500 lei, aplicată contravenientului S. C. prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 26.07.2010, încheiat de Postul de Poliție ., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata a 20 de ore, pe raza comunei Ibănești, jud. V., într-unul din locurile stabilite în acest scop prin hotărârea Consiliului Local al comunei Ibănești, jud. V..

Potrivit art. 15 alin.2 din O.G. nr.55/2002, o copie de pe dispozitivul sentinței, însoțită de mandatul de executare, se va comunica primarului comunei Ibănești, jud. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea prin care P. .. V. a solicitat înlocuirea, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, a sancțiunii amenzii de 500 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 26.07.2010, încheiat de Postul de Poliție ., contravenientului S. C. (CNP-_), domiciliat în satul/..

Înlocuiește sancțiunea amenzii de 500 lei, aplicată contravenientului S. C. prin procesul-verbal de constatarea contravenției . nr._ din 26.07.2010, încheiat de Postul de Poliție ., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata a 20 de ore, pe raza comunei Ibănești, jud. V., într-unul din locurile stabilite în acest scop prin hotărârea Consiliului Local al ..

Potrivit art. 15 alin.2 din O.G. nr.55/2002, o copie de pe dispozitivul sentinței, însoțită de mandatul de executare, se va comunica primarului comunei Ibănești, jud. V..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. M. A.

Red. T.I. /15.12.2014

Tehnored. A.M. /4 ex./18.12.2014

2 comunicări/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3232/2014. Judecătoria BÂRLAD