Plângere contravenţională. Sentința nr. 2098/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2098/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 688/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2098/2014

Ședința publică de la 22 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. B.

Grefier A. V.

Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe petentul P. C., domiciliat in .. Grivița, jud. V. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în V.., .. 1, jud. V. având ca obiect plângere contraventionala PV . NR._ DIN 13.02.2014

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns martorul M. M. D.,lipsind:

- intimat - INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V.

- petent - P. C.

- martor S. V.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au executat mandatele de aducere emise pe numele martorilor, după care:

Instanța procedează la audierea martorului M. M. D., sub prestare de jurământ, în conformitate cu prev. art. 321 Cod procedură civilă, declarația acestuia fiind consemnată în procesul – verbal atașat la dosarul cauzei

Având in vedere că martorul Ș. V. nu s-a prezentat, deși a fost legal citat și s-a emis și mandat de aducere pe numele acestuia, în baza art. 313 alin.3 Cod proc. civ. instanța pășește la judecata cauzei.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța se consideră lămurită și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 27.02.2014, petentul P. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ V., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 13.02.2014, exonerarea de la plata amenzii și înlăturarea măsurii complementare.

În motivare, petentul a arătat că la data de 13.02.2014, în urma controlului efectuat de organele de poliție la sediul . s-a constatat lipsa actelor de proveniență la produsele Winchester și Winston. Deși, precizează petentul, a arătat că documentele sunt la patronul societății, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei și au fost confiscate 2 pachete de țigări marca Winston și un pachet marca Winchester.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale. A depus la dosar: proces verbal de contravenție (f.3), factură fiscală (fila 4).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a formulat întâmpinare (f. 8), prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.

În fapt, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal contestat pentru că la data de 13.02.2014, ora 08.15, a efectuat acte de comerț în incinta ., oferind spre vânzare două pachete de țigări marca Winston și un pachet de țigări marca Winchester fără a avea pentru acestea factură fiscală, faptă prevăzută de art. 1 lit e din Legea nr. 12/1990. Intimatul a mai arătat că procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului, fiindu-i adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, la rubrica respectivă fiind consemnată mențiunea: „Pachetul de țigări marca Winchester l-am cumpărat eu de la un depozit C. din Bârlad, iar pachetele Winston le-a adus patronul și nu știu unde e chitanța”.

În drept, intimata a invocat prevederile Legii nr. 12/1990.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei originalul p.v. contestat (f. 10), proces-verbal încheiat de agentul constatator (f. 11).

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru petent și proba testimonială, dispunând emiterea a două mandate de aducere pe numele martorilor indicați de petent, prezentându-se în fața instanței doar martorul M. M. D., care a fost audiat.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.02.2014, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V. a reținut faptul că petentul, la data de 13.02.2014, ora 08.15, a efectuat acte de comerț în incinta ., oferind spre vânzare două pachete de țigări marca Winston și un pachet de țigări marca Winchester fără a avea pentru acestea factură fiscală, faptă prevăzută de art. 1 lit e din Legea nr. 12/1990.

Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.1 lit.e din Legea nr.12/1990 cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei.

În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunilor aplicate.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, iar petentul nu a invocat alte motive de nulitate relativă a procesului verbal de contravenție.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.02.2014 a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001, care poate fi înlăturată doar dacă petentul administrează probe care să dovedească o altă situație de fapt.

Potrivit art.1 din Legea nr.12/1990, constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: lit e) efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită în condițiile legii.

Instanța reține că petentul, după ce i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, a precizat: „Pachetul de țigări marca Winchester l-am cumpărat eu de la un depozit C. din Bârlad, iar pachetele Winston le-a adus patronul și nu știu unde e chitanța”.

Din declarația martorului M. M. D. reiese faptul că acesta a cumpărat cu o zi înainte de controlul efectual la . un cartuș de țigări Winchester și unul Winston de la .. Factura se afla în posesia sa, iar a doua zi, când a mers să o predea, procesul-verbal era deja încheiat.

La dosar a fost atașată Factura fiscală nr._ din data de 12.02.2014, care atestă faptul că au fost cumpărate de la . un cartuș de țigări Winchester și unul Winston.

În cadrul procesului-verbal este trecut faptul că petentul a efectuat acte de comerț în incinta ., oferind spre vânzare două pachete de țigări marca Winston și un pachet de țigări marca Winchester fără a avea pentru acestea factură fiscală.

Din probatoriul administrat, instanța constată că declarația petentului nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate, pentru cartușul de Winchester fiind prezentă atât declarația acestuia, care precizează că l-a cumpărat de la un depozit C. din Bârlad, cât și Factura fiscală nr._ din data de 12.02.2014 eliberată de .. Instanța reține și că pentru cel de-al doilea cartuș de Winston nu s-a depus dovada provenienței.

Pentru aceste motive, având în vedere contradicțiile existente între mijloacele de probă administrate, cât și faptul că pentru o parte din marfa confiscată petentul nu a făcut dovada provenienței, instanța constată că acesta nu a reușit să înlăture prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.02.2014.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, amendă în cuantum de 1000 lei, instanța reține că raportat la criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 nu se justifică aplicarea sancțiunii amenzii, cuantumul acesteia, deși prevăzut ca minim special, în concret este destul de ridicat, în condițiile în care petentul se află la prima abatere, astfel că sancțiunea avertismentului reprezentă o justă individualizare în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În ceea ce privește măsura complementară prevăzută în art 3 din Legea nr. 12/1990, „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.”, instanța reține că aceasta a fost corect aplicată de către agentul constatator, prin confiscarea celor trei cartușe de țigări a căror proveniență nu a fost dovedită și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Pentru aceste motive, va respinge cererea petentului privind restituirea pachetelor de țigări, ca neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente, instanța, constatând că existența faptei reținută în sarcina petentului este dovedită, că această faptă întrunește elementele constitutive ale contravenției stabilită de organul constatator prin procesul-verbal contestat, însă sancțiunea amenzii contravenționale nu este proporțională raportat la criteriile de individualizare ale sancțiunii contravenționale prevăzute în OG nr. 2/2001, va admite în parte plângerea formulată de petentul P. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 13.02.2014 cu sancțiunea „avertisment”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 13.02.2014 pentru contravenția prevăzută de art. 1 lit e din Legea nr 12/1990, cu sancțiunea „avertisment”.

Respinge cererea privind restituirea pachetelor de țigări, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2014.

Președinte,

E. B.

Grefier,

A. V.

Red. E.B. 08.10.2014

TEHNORED. 08.10.2014

EX.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2098/2014. Judecătoria BÂRLAD