Pretenţii. Sentința nr. 2017/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2017/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 1202/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2017/2014
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. D.
Grefier A. V.
Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul B. V., domiciliat in .. V. și pe pârâtul B. T., domiciliat in .. V. având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită ; la data de 12.05.2014 reclamantul a depus prin Serviciul Registratură cerere de renunțare la judecată ; s-a solicitat judecata în lipsă; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Instanța constată că reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată și rămâne în pronunțare asupra acestei cereri.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2014 sub nr. de dosar_, reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâtul B. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 400 lei reprezentând onorariu avocat, 119 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de deplasare în cadrul dosarelor civile nr._ ,_ și_ .
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul anului 2012 a avut mai multe dosare civile, fiind chemat în judecată de numitul B. T..
În două dintre aceste dosare a avut câștig de cauză la Judecătoria Bârlad, în timp ce B. T. a avut câștig de cauză într-un singur dosar, determinându-l pe reclamant să declare recurs.
La Tribunalul V. reclamantul a avut câștig de cauză în toate dosarele. După soluția dispusă în dosarul nr._, reclamantul și-a angajat un avocat, crezând că poate fi obligat la o plată pe care nu o datora.
La dosarele ce s-au judecat la Tribunalul V. reclamantul a fost prezent și a plătit bilet de deplasare dus-întors pe ruta Perieni-V..
A încercat soluționarea cauzei pe cale amiabilă, invitând pârâtul la mediere, însă nu a primit nici un răspuns din partea acestuia.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 481 și urm. C.pr.civ., art. 1349 și urm. C. civ.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei copii după următoarele înscrisuri: bilete de călătorie în cuantum de 119 lei (filele 4-16); chitanță onorariu avocat (fila 17); sentința civilă nr. 175 din dosar nr._ (filele 18-19); decizia civilă nr. 684/R/2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosar nr._ (filele 20-25); sentința civilă nr. 486 din dosar nr._ (filele 26-28); decizia civilă nr. 726/R/2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosar nr._ (filele 29-33); sentința civilă nr. 3747 din dosar nr._ (fila 34); decizia civilă nr. 722/R/2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosar nr._ (filele 35-38); invitație la mediere din 28.10.2013 (fila 40).
Pârâtul, legal citat, a depus în data de 08.05.2014 întâmpinare la care a atașat dovada plății debitului solicitat (fila 48).
În data de 12.05.2014 a fost înregistrată cererea reclamantului de renunțare la judecată, dat fiind că pârâtul a achitat toate debitele pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată.
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:
Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin prevederile art. 9 Noul Cod de procedură civilă, manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Instanța reține că, în cauză, reclamantul a formulat la data de 12.05.2014, în scris, cerere de renunțare la judecată.
Întrucât consfințirea acestui drept nu este condiționată în cauză de acordul celeilalte părți, conform art. 406 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, deoarece cererea de renunțare fost făcută după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, dar înainte de primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța va da efect actului de dispoziție al părții, pronunțând o hotărâre potrivit art. 406 alin. 6 Noul Cod de procedură civilă.
În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că reclamantul a renunțat la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată că reclamantul B. V., domiciliat în ., jud. V., renunță la judecarea cererii introductive de instanță având ca obiect pretenții, formulată împotriva pârâtului B. T., domiciliat în ., jud. V., CNP –_.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Bârlad.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.09.2014.
Președinte, R. D. | ||
Grefier, A. V. |
RED. 25.09.2014
TEHNORED. A.V. 25.09.2014
EX.4
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1558/2014. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 202/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








