Plângere contravenţională. Sentința nr. 2841/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 2841/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 1584/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2841/2014

Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul B. B. I., domiciliat în mun. Barlad, .. 33, ., ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în mun. V., .. 1, jud. V., având ca obiect ,,plângere contraventionala” - PV . NR._ DIN 18.04.2014.

Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2014, și au fost consemnate în încheierea de ședința din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 17.11.2014.

Ulterior deliberării,

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 17.04.2014 sub nr._, petentul B. B. I. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.04.2014 și în consecință, exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii petentul a arătat că, în fapt, în timp ce se deplasa cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ dinspre M., în apropiere de localitatea Floreni, a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat cu amendă pentru că ar fi circulat fără lumini de întâlnire pe timp de ploaie.

Acesta a mai precizat și că procesul-verbal de contravenție nu este temeinic deoarece condițiile meteo din acea zi nu impuneau folosirea respectivelor lumini, precum și faptul că data menționată în procesul-verbal de contravenție nu corespunde cu cea în care s-au petrecut faptele.

În motivarea în drept a cererii, petentul a invocat dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. c pct. 4 și art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

În susținerea acțiunii, petentul a depus, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.04.2014 (fila 3), permis de conducere (fila 4), carte de identitate (fila 5).

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se reține că la data de 12.04.2014, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 7510 lei în temeiul dispozițiilor art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată raportate la cele ale art. 108 alin. 1 lit. c pct. 4 din același act normativ. În sarcina petentului s-a reținut că, pe raza localității Floreni a condus un autovehicul fără a avea aprinse luminile de ploaie.

În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost înmânat petentului la data de 12.04.2014, iar plângerea a fost depusă la data de 17.04.2014.

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent privind menționarea greșită a datei în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că acesta este neîntemeiat având în vedere că această eroare atrage nulitatea relativă ce intervine numai dacă prin lipsa cerinței legale s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului constatator, iar petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta este temeinic, fapta existând și fiind în mod corect încadrată în dispozițiile legale.

Conform dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. c pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, raportate la cele ale art. 101 alin. 2 din același act normativ, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea circulația în timpul nopții sau ziua, pe timp de ceață, ninsoare abundentă sau ploaie torențială, cu un autovehicul și tractor agricol sau forestier fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare.

Instanța reține și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.

De asemenea, instanța arată că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.

În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, petentul a recunoscut prin plângerea formulată că circula fără a avea aprinse luminile de ploaie, apărarea acestuia în sensul că în ziua respectivă condițiile meteo nu impuneau folosirea luminilor de ploaie nefiind susținută de nici o probă administrată în cauză.

Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.

Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 510 lei (echivalentul a 6 puncte-amendă). Instanța constată că aceasta a fost stabilită în limitele legii, conform prevederilor art. 102 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a celor ale art. 98 alin. 4 lit. c din același act normativ, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.

În ceea ce privește solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța constată că fapta petentului nu prezintă un grad ridicat de pericol social. În aceste condiții, sancțiunea aplicată, respectiv amenda în cuantum de 510 lei este prea aspră, scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială putând fi realizate prin atenționarea contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. B. I. împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 12.04.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 510 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 12.04.2014 pentru contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 4 din O.U.G. 195/2002, cu sancțiunea „avertisment”.

Având în vedere soluția la care instanța a ajuns, constatând că fapta există și este în mod corect încadrată în dispozițiile legale, instanța va menține sancțiunea complementară a aplicării a patru puncte de penalizare.

De asemenea, instanța atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă respectarea în viitor a dispozițiile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. B. I. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.04.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 12.04.2014 pentru contravenția prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 4 din O.U.G. 195/2002, cu sancțiunea „avertisment”.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bârlad sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2014.

Președinte,

C. D.

Grefier,

E. D.

Red./Tehnored./4.12.2014

E.D. / 4 ex./ 04 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2841/2014. Judecătoria BÂRLAD